Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 337/2014. Judecătoria BUHUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 337/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 246/199/2014
Dosar nr._ - înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă Nr. 337/2014
Ședința publică de la 05 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. A. I.
Grefier: A. L. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant POLIȚIA L. B. și pe pârât S. V. - I., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și trece la deliberare.
INSTANȚA
-deliberând-
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 26.03.2014 la Judecătoria B., organul constatator I. P. J. Bacău – Poliția Orașului B. a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate contravenientului S. V. - I. prin procesul-verbal . nr._ din data de 11.08.2011, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități in folosul comunității.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
În motivarea cererii, organul constatator arată în esență că sus-numitul a fost sancționat contravențional și că nu există posibilitatea executării silite a contravenientului de către organul fiscal competent.
În drept, organul constatator a invocat dispozițiile art. 9 și 391 din OG nr. 2/2001 modificată, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1354/10.12.2008 și ale Legii nr. 293/28.09.2009.
În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: certificat fiscal nr. 6275/15.02.2014 eliberată de orașul Buhusi prin primar Direcția Buget –Finanțe - Contabilitate, somația și înștiințarea de plată comunicate de Primaria orașului Buhusi debitorului, titlul executoriu întocmit în temeiul Codului de procedură fiscală-nr.8002/14.02.2014, procesul-verbal . nr._ din data de 11.08.2011.
Părțile au fost legal citate, însă nu s-au prezentat în instanță.
Contravenientul nu a formulat întâmpinare și nu și-a propus probe în apărare.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 11.08.2011, s-a aplicat petentului S. V.–I. sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 500 lei.
Sancțiunea aplicată este definitivă, nefăcându-se dovada contestării acesteia sau a exonerării contravenientului de plata amenzii. De asemenea, acesta nu a făcut dovada achitării amenzii aplicate.
Potrivit înscrisurilor depuse de organul constatator, pentru recuperarea amenzii contravenționale aplicate, contravenientul nu poate fi executat silit, acesta neavând bunuri si nerealizând venituri care să poată fi urmărite potrivit Codului fiscal.
Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 9 și 391 din OG nr. 2/2001 modificată, ținând seama și de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 1354/10.12.2008 și ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/20.09.2010, instanța urmează a admite cererea și a dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate contravenientului, cu sancțiunea obligării sale la prestarea unei activități în folosul comunității. La stabilirea numărului de ore activitate in folosul comunității, instanța va avea in vedere ca și criteriu de comparație orientativ, nivelul salariului minim brut pe țară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de Poliția L. B. cu sediul în Buhusi, ., județ Bacău, în contradictoriu cu intimatul S. V.-I.- domiciliat în B., ., ., domiciliat în B., . nr.36, ., jud.Bacău.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . nr._ din data de 11.08.2011 cu sancțiunea prestării a unui număr de 10 ore de muncă în folosul comunității.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05.06.2014.
PreședinteGrefier,
Red. IMA-19.09.2014
Tehnored. IMA/SAL-4 ex.
19/22.09.2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 242/2014.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 52/2014. Judecătoria BUHUŞI → |
|---|








