Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 614/2014. Judecătoria BUHUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 614/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 911/199/2014
Dosar nr._ cerere de valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 614
Ședința din Camera de Consiliu de la 20 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-M. C.
Grefier V. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. Regionala de Apa S.A. și pe pârâtul Gârțu C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că este competentă să judece cauza, potrivit dispozițiilor art. 94 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și trece la deliberare
INSTANȚA
deliberând
Asupra cauzei comerciale de față instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 26.09.2014 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta C. R. de A. Bacău SA a chemat în judecată pe pârâtul Gârțu C., pentru ca pe calea acțiunii în pretenții - cerere de valoare redusă să fie obligat să plătească suma de 190,21 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare apă și canalizare și suma de 15,92 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate de la scadența plății serviciilor până la data de 18.08.2014. S-a solicitat și obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere calculate de la această dată și până la data achitării serviciilor și la plata cheltuielilor de judecată.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru și îndeplinește condițiile de formă pentru cererea de valoare redusă.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a prestat pârâtului servicii de apă-canal, conform contractului de prestări servicii nr.2132/01.09.2012, încheiat între unitatea reclamantă și pârât, contract semnat și însușit de ambele părți.
Deși aceste servicii au fost prestate și facturate, pârâta nu a achitat c/v facturilor din perioada 24.03.2014 – 18.08.2014.
Conform prevederilor contractuale și art. 31 al. 7 din Legea 241/2006 republicată, reclamanta a calculat penalități de întârziere pentru neplata facturilor de apă canal în termenul scadent.
Pentru serviciile prestate în perioada 24.03.2014 – 18.08.2014, reclamanta a emis facturi în cuantum de 190,21 lei, pe care pârâtul nu le-a achitat, debit la care s-au calculat majorări de întârziere potrivit Legii nr. 241/2006, în valoare de 15,92 lei, de la scadența plății serviciilor până la data de 18.08.2014.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350, 1516, 1528, 1719, 1771 C. Civil și dispozițiile Legilor nr. 51/2006 și 241/2006 legea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare și Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în Orașul B., aprobat prin Hotărârea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău nr. 44/23.11.2010 și Hotărârea Consiliului local B. nr. 80/03.11.2010.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: împuternicire de reprezentare nr.3587/2014, lista facturilor neachitate, evidența facturilor de penalitate, 7731/15.09.2014, facturi, contract de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 2132/01.09.2012 cu schițe și anexele 1.2 și 3.
Pârâtul nu a completat formularul de răspuns la cererea reclamantului, deși acesta i-a fost comunicat la data de 3.10.2014, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin contractul de prestări servicii nr.2132/01.09.2012, reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtului apă potabilă și să asigure condițiile de colectare a apei uzate și meteorice, iar pârâtul s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor prestate, iar în caz contrar să achite și penalitățile de întârziere.
În baza contractului au fost emise facturi în perioada 24.03.2014 – 18.08.2014, facturi necontestate de pârâtă și aflate în copie la filele 16 -20 dosar, pentru suma totală de 190,21 lei.
Majorările de întârziere calculate conform contractului, de la scadența plății serviciilor și până la data de 18.08.2014, sunt în cuantum de 15,92 lei.
În drept, conform art. 1350 C. civ., orice persoană trebuie să-și respecte obligațiile pe care le-a contractat, iar conform art. 1516 C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației și în caz contrar are dreptul la daune-interese.
Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art. 1030 al. 2 C. pr. civ. instanța urmează a admite cererea reclamantei și va obliga pârâta să-i plătească acesteia contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare livrate și a majorărilor de întârziere, așa cum au fost solicitate.
În temeiul dispozițiilor art. 1031 C. pr. civ., întrucât pârâtul a căzut în pretenții, va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect pretenții (cerere de valoare redusă), formulată de reclamanta . A. Bacău SA, ., județul Bacău în contradictoriu cu pârâtul Gârțu C. cu domiciliul în B., ., ., județul Bacău.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei sumele de 190,21 lei debit, reprezentând contravaloare facturi neachitate și 15,92 lei penalități de întârziere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului penalități de întârziere, calculate de la data de 18.08.2014, conform contractului, până la data plății.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul Bacău, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red:CAM
Tehnored;CAM/SV
24/24.11.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 52/2014. Judecătoria BUHUŞI | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








