Plângere contravenţională. Sentința nr. 190/2014. Judecătoria BUHUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 190/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 1308/199/2013
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă Nr. 190/2014
Ședința publică de la 20 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. A. I.
Grefier: A. L. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent S. I. C. și pe intimat I.P.J. B., având ca obiect plângere contravențională.
Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloacele tehnice audio, conform dispozițiilor art. 231 N.C.pr.Civ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul S. I. C., lipsă fiind intimata I.P.J. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Petentul se legitimează cu C.I. . nr._, având CNP-ul_, domiciliat în Piatra N., ., nr.16 A2, ., .> În opinia domniei sale, apreciază că procesul verbal de sancționare . nr._ încheiat la data de: 20.11.2013 de către Inspectoratul Poliției Județene B. - Poliția orașului B., este netemeinic și nelegal pentru că depășirea a fost efectuată în condiții de siguranță în dreptul marcajului discontinuu, înaintea indicatoarelor de tip „depășirea interzisă” sau a oricăror marcaje de tip „linie continuă” pe sensul B.-Bacau, care să constituie baza legală pentru aplicarea art. 120 al.1, lit. h, din HG nr. 1391/2006. Procesul verbal nu indică nici un mijloc de probă care să confirme situația de fapt reținută in cuprinsul său: proba video, foto, sau cu martori care să plaseze în locul indicat
Menționează că a solicitat proba video pentru a putea observa realitatea susținerii cum că s-ar fi aflat în raza de acțiune a indicatoarelor „Depășire interzisă” și „Atenție copii”, însă i s-a precizat că nu i se poate face in nici un fel dovada pretinsei încălcări (proba video, foto sau martori) și că nu are rost să mai insiste. A încercat să-l oprească pe conducătorul autoturismului depășit, pentru a semna procesul verbal, în sprijinul contravenției constate, însă șoferul autoturismului_, a refuzat să confirme acuzațiile aduse de organul constatator.
Nu are alte probe de solicitat.
Instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de sancționare . nr._ încheiat la data de: 20.11.2013 de către Inspectoratul Poliției Județene B. - Poliția orașului B., ca fiind netemeinic și nelegal, înlăturarea punctelor amendă stabilite, restituirea contravalorii amenzii achitate, înlăturarea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
-deliberând-
Asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
La data 29.11.2013 a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., plângerea formulată de către petentul S. I. C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 20.11.2013 de către Inspectoratul Poliției Județene B.- Poliția Orașului B..
Plângerea a fost formulată în termen legal și a fost timbrată cu taxă de timbru în valoarea de 20 de lei.
În motivarea de fapt a plângerii petentul a arătat în esență că circumstanțele reținute de către agentul constatator, referitoare la efectuarea unei depășiri în timp ce s-ar fi aflat pe raza de acțiune a indicatoarelor „Depășirea interzisă” și „Atenție, copii!” nu corespund realității și nu au fost probate, în niciun fel, de către organul constatator.
Petentul a anexat la plângere copia procesului - verbal atacat, a actului de identitate și o . planșe foto efectuate personal.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal atacat.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că la data de 20.11.2013, în jurul orelor 08.10, lucrătorul Poliției Oraș B., în timp ce desfășura serviciul de patrulare, supraveghere și control al traficului rutier a procedat la oprirea din trafic a autoturismului marca Toyota cu numărul de înmatriculare_ pe . B. și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în raza de competență a indicatorului « Depășirea Interzisă ».
Așa cum rezultă și din planșele foto aflate la dosarul cauzei, petentul a efectuat depășirea în raza de acțiune al indicatorului « Depășirea Interzisă »,în zona Școlii Generale "M. A." se află montate și indicatoarele « Atenție copii» și « Trecere de pietoni», rezultând starea de pericol creată de acesta.
Precizează intimatul faptul că în zona unde petentul a efectuat depășirea, respectiv . . a fost marcată pe carosabil pe o distanță mică doar pentru a permite autovehiculelor care au sensul de deplasare B. - Piatra N. să vireze la stânga spre . a efectua depășiri deoarece legislația rutieră la art. 120 alin. 1 litera « a » interzice depășirea în intersecții.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și sa sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, și este de natură a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Solicită administrarea probei cu înscrisuri, depunând, în dublu exemplar, raportul agentului constatator și, la solicitarea instanței, originalul procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit mențiunilor procesului verbal de contravenție CP nr._ încheiat în data de 20.11.2013 de către Inspectoratul Poliției Județene B. - Poliția Orașului B., petentul S. I. C. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 litera « h » din H.G.1391/2006, reținându-se în sarcina sa că la aceeași dată, în jurul orelor 08.10, a condus autoturismul Toyota cu numărul de înmatriculare_ pe . B. și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în raza de competență a indicatorului «Depășirea interzisă».
Verificând, în conformitate cu prevederile art.34 al.1 din OG nr.2/2001, legalitatea procesului - verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, procesul-verbal cuprinzând toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată de dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001 cu nulitatea absolută.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, sancțiunile contravenționale sunt incluse în sfera mai largă a „acuzațiilor în materie penală”, astfel încât petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, prezumție ce trebuie răsturnată prin probe de vinovăție.
În cauza de față, petentul a fost sancționat în baza mențiunilor agentului constatator, mențiuni ce nu au fost susținute de nicio altă probă obiectivă.
Instanța reține că, deși petentul nu neagă faptul că la data respectivă ar fi depășit autoturismul menționat în procesul-verbal atacat, această manevră s-ar fi făcut pe o porțiune de drum unde circulația nu era restricționată de vreun indicator rutier.
Într-adevăr, în procesul-verbal atacat se dau indicații neclare cu privire la locul unde s-ar fi aflat autoturismul condus de către petent, în momentul efectuării depășirii, formulările „în raza de acțiune a indicatorului din zona școlii...”, „în apropiere se afla o trecere de pietoni semnalizată, precum și un indicator cu semnificația Atenție, copii!” fiind insuficiente pentru a indica, cu precizie săvârșirea faptei contravenționale, în condițiile reținute de către agentul constatator.
Mai mult, deși nu depune alte probe în susținerea procesului-verbal, intimatul înțelege să se folosească de planșele foto depuse de către petent în susținerea variantei sale, admițând, practic, și celelalte aspecte indicate de către contestator, implicit, deci, situarea autoturismului agentului constatator la o distanță apreciabilă față de locul săvârșirii presupusei fapte contravenționale. De altfel, nici din cuprinsul procesului-verbal, nici din raportul agentului constatator nu rezultă locul unde se afla mașina poliției, precum și nici dacă aceasta se afla în mers ori în staționare, nici sensul de mers al mașinii petentului sau modul în care a acționat agentul, după constatarea faptei, astfel încât instanța este în imposibilitatea de a verifica legalitatea aplicării sancțiunii, în raport de elementele minime oferite.
Reținând că atât practica internă, cât și cea comunitară, au dat eficiență maximă prezumției de nevinovăție de care trebuie să beneficieze persoanele sancționate contravențional,care nu sunt obligate să facă dovada nevinovăției lor, instanța va admite plângerea contravenționala formulată de către petentul S. I. C. și va dispune anularea procesului verbal atacat, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii aplicate și a măsurii administrative dispuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul S. I. C. domiciliat în Piatra-N., ., ., județ N., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 20.11.2013 de către Inspectoratul Poliției Județene B. - Poliția Orașului B. cu sediul în mun. Bacau, ..2, județ B..
Dispune anularea procesului verbal atacat, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate și înlăturarea sancțiunilor complementare dispuse.
Cu drept de apel la Tribunalul B. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.03.2014.
Președinte,Grefier,
Red. IMA-23.06.2014
Tehnored./ Red.-IMA/SAL-4 ex.
23/25.06.2014
| ← Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 602/2014.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








