Acţiune în constatare. Sentința nr. 1209/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1209/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 14800/200/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1209
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 23.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – N. G.
GREFIER – M. A. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanta . cu sediul în Buzau, Dorobanti II, . în contradictoriu cu pârâta .> cu sediul în Buzau, .-P1, J. B..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, atunci când instanța a amânat pronunțarea la data de 23.01.2013
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 11.07.2011 reclamanta . a solicitat ca, prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, să constate în contradictoriu cu pârâta ., este proprietara suprafeței de teren de 6,1 mp situat în mun. B., cartier D., . punctului de lucru, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare nr.1337/17.07.1996 încheiat între cele două părți.
În fapt reclamanta a arătat că este proprietara spațiului comercial și al terenului necesar acestuia în suprafață de 6,1 mp în cotă indiviză, ambele situate în Cartier D., din anul 1996, când le-a dobândit prin vânzare-cumpărare de la societatea pârâtă conform contractului nr. 1337/17.07.1996 în urma adjudecării la licitație.
A mai arătat reclamanta că din eroare, suprafața de teren indiviză de 6,1 mp teren pe care se află spațiul comercial dobândit nu a fost inserată în contract ca obiect al vânzării-cumpărării astfel că nu se pot obține transcrierea, respectiv eliberarea extrasului de carte funciară și pentru teren, acesta fiind necesar pentru închirierea câtre un terț a spațiului comercial.
Reclamanta a mai învederat faptul că societatea pârâtă cunoaște faptul că i.-a vândut un teren indiviz iar pentru obținerea titlului de proprietate nu există niciun remediu decât prezenta acțiune.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ și art. 480 și următoarele cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a anexat la dosar, in copie, următoarele înscrisuri: certificat de atestare fiscală, contract de vânzare-cumpărare, adresa nr. 244/06.06.2011, certificat de sarcini, certificat de atestare a dreptului de proprietate, plan, certificat de înregistrare societate, act adițional al societății.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu 381 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar..
Legal citată, pârâta . formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea cererii pârâta a invocat excepția insuficienței timbrări a cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active precizând că reclamanta a formulat cererea dar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu Rodimex SNC-B. iar reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a acesteia.
Pârâta a mai invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei.
În temeiul dispozițiilor art. 167 C. pr.civ. a fost încuviințată pentru părțile prezentei cauze proba cu înscrisuri, reclamanta prin apărător, susținând că nu mai solicită alte probe.
Analizând actele dosarului, instanța reține, în fapt și în drept, următoarele:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare transcris la Judecătoria B. sub numărul 7815/01.08.1996, între S.C. UNICM S.A. B. și Rodimex SNC ( actuala .) a intervenit transferul dreptului de proprietate asupra Magazinului 125 – Tutungerie situat în cartier D. II, în baza procesului-verbal de adjudecare la licitație din 17.07.1996.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 17.07.1996 cu ocazia licitației publice pentru vânzarea activului M. 125 – TUTUNGERIE – D. II imobilul vândut are o suprafață de 46 mp, fără a se specifica vreo suprafață de teren .
Potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat la data de 19.07.1996 spațiul achiziționat la licitație publică de reclamantă se compune din spațiu comercial situat în cartier D. II unde a funcționat o tutungerie.
Din conținutul actelor mai sus menționate, nu se desprinde concluzia potrivit careia pretul licitatiei acopera si dobandirea dreptului de propreitate asupra suprafetei de 6,1 mp teren, neexistand probe potrivit carora la licitatia publica din 17.07.1996 s-a adjudecat si suprafata de teren mentionata, ci doar spatiul comercial situat in cartierul Dorobanti, mag.125, tutungerie.
Pe cale de consecinta, instanța apreciază actiunea reclamantei ca neintemeiata motiv pentru care o va respinge.
.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta .. cu sediul în Buzau, DOROBANTI II, . în contradictoriu cu pârâta S.C. U. S.A. cu sediul în Buzau, .-P1, J. B..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.01.2013.
Președinte, Grefier,
N. G. M. A. M.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 776/2013.... → |
---|