Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 29203/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 07 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. D.
Grefier Cocuța B.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta A. C. - M., domiciliata in municipiul Buzau, . 4A2 . in contradictoriu cu pârâtul S. N., domiciliat in ., cu participarea autoritatii tutelare de pe langa PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B., având ca obiect exercitarea autorității părintești
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de consiliu au raspuns reclamanta A. Caqrmen M. asistata de av. I. Stînga, paratul S. N., a lipsit autoritatea tutelara din cadrul Primariei municipiului Buzau.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea nu a fost timbrata, procedura este legal indeplinita, IN Sedinta Camerei de Consiliu a fost audiat minorul S. M. A., procesul verbal incheiat cu aceasta ocazie fiind consemnat si depus la dosar, dupa care:
Se identifica reclamanta A. C. M. cnp_, S. N. CNP_.
Aparatorul reclamantei invedereaza instantei ca partile au incheiat o tranzactie in vederea stingerii litigiului, sens in care depune la dosar tranzactia judiciara incheiata la data de 16.07.2013.
Se da citire de catre instanta tranzactiei judiciare incheiate la data de 16.07.2013, ambele parti precizand ca sunt in totul de acord cu continutul acesteia si procedand la semnarea tranzactiei in fața instantei.
Partile invedereaza instantei ca nu au alte cereri de formulat sau prove de administrat in cauza, apreciind cauza in stare de judecata.
Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca, declara dezbaterile inchise si acorda cuvantul in fond partilor.
Av.Stînga I. avand cuvantul in fond solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, urmand a se lua act de tranzactia incheiata de parti la data de 16.07.2013 care constituie invoiala partilor, fara cheltuieli de judecata.
Mai precizeaza acesta ca reclamanta intelege sa renunte la execitarea caii de atac a recursului.
Paratul avand cuvantul in fond achieseaza la cele invederate de aparatorul reclamantului, precizand ca este in totul de acord cu continutul tranzactiei.
De asemenea mai invedereaza acesta ca intelege sa renunte la execitarea caii de atac a recursului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauizei civile de fata constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ /13.11.2012 reclamanta A. C. M. s solicitat in contradictoriu cu paratul S. N. pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să dispună exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului S. M. Alberto nascut la data de 14.07.1999 din relatia de concubinaj a partilor, in mod exclusiv de catre mama reclamanta.
In motivarea in fapt reclamanta invedereaza ca in perioada 1998-2000 a intretinut o relatie de concubinaj cu paratul in urma careia s-a nascut minorul M. Alberto, dupa care in anul 2000 s-au despartit, tatal manifestand un total dezinteres fara de cresterea si educarea copilului, toate aceste sarcini revenind in totalitate mamei.
Petenta sustine ca este plecata in Spania de mai multi ani impreuna cu minorul, acopi si-a intemeiat o alta familie, are o locuinta, un serviciu stabil, minorul este integrat in societate si urmeaza cursurile scolare.
Petenta sustine ca lipsa de preocupare a paratului fata de minor cat si faptul ca ori de cate ori doreste sa se deplaseze cu copilul in strainatate are nevoie de incuviintarea expresa a tatalui, au determinat-o sa formuleze aceasta cerere urmand sa respecte dreptul tatalui de a avea legaturi personale cu copilul oricand doreste.
Se mai arata ca prin sentinta civila 6423/7.11.2007 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosar_ s-a dispus stabilirea domiciliului minorului M. Alberto la mamă respectiv in Spania si tatal parat a fost obligat la plata unei pensii de intretinere lunare.
In dovedirea cererii, reclamanta înțelege sa se folosească de probatorii constând in înscrisuri si martori.
In sustinerea cererii au fost depuse in original si in copie xerox urmatoarele inscrisuri: imputernicire avocatiala, CI petenta si minor, certificat nastere minor, sentinta civila 6423/7.11.2007, CI parat.
In drept au fost invocate dispozitiile art 483 si urmatoarele N C.c.
Anterior primului termen de judecata din data de 4.09.2013 reclamanta si paratul s-au prezentat la instanta la data de 7.08.2013, au depus o tranzactie scrisa, au invederat că susțin aceasta tranzactie încheiata între ele, solicitând ca instanta sa pronunte o sentinta prin care sa soluționeze cererea de chemare în judecată pe aceasta cale, pe baza acestei intelegeri.
La aceeasi data instanta a procedat la audierea minorului S. M. Alberto, procesul verbal intocmit cu aceasta ocazie fiind depus la dosar.
Din declaratia minorului instanta retine ca acesta locuieste in Spania impreuna cu mama de aproximativ 6 ani, ca aceasta s-a recasatorit, ca el urmeaza cursurile scolare fiind in cls. a IX-a, ca este iubit in aceasta familie si ca in prezent a venit in Romania in vacanta impreuna cu mama, iar relatiile cu tatal natural sunt foarte rare.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Art. 438 N.C. pr. civ. prevede că părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor. Conform art. 439 Ncpc învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii.
Potrivit art. 440 hotararea care consfinteste tranzactia poate fi atacata numai cu recurs iar potrivit art. 441 dispozitiile prezentei sectiuni se aplica in mod corespunzator si in cazul in care invoiala partilor este urmare procedurii de mediere.
Dispozitiile art. 503 Ncc stabilesc ca parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca iar art. 505 Ncc stabileste ca autoritatea parinteasca pentru copilul din afara casatoriei se exercita in comun si in mod egal de catre parinti daca acestia convietuiesc. Daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste de instanta care atunci cind exista o intelegere intre parinti poate lua act de invoiala parintilor daca este respectat interesul superior al acestuia, ascultarea copilului fiind obligatorie.
Art. 507 prevede ca exercitarea autoritatii parintesti se poate face si de catre un singur parinte.
In speta dedusa judecatii, instanta constata ca parintii minorului M. Alberto nascut la data de 14.07.1999 dintr-o relatie de concubinaj nu mai convietuiesc impreuna din anul 2000, minorul fiind in grija exclusiva a mamei si plecat cu aceasta in Spania, unde locuieste si se afla in clasa a IX-a la scoala.
Având în vedere tranzactia părților, susținuta în fața instanței la data de 07.08.2013 și constatând că, din examinarea actelor cauzei, sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, privind interesul superior al minorului, instanța va consfinți învoiala acestora si va admite cererea formulata de reclamanta, continutul tranzactiei constituind dispozitivul sentintei.
Totodată, în temeiul art. 453 N .C.pr. civ. și având în vedere principiul disponibilității procesului civil, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată si ca partile inteleg sa renunte la calea de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta A. C. - M., domiciliata in municipiul Buzau, . 4A2 . in contradictoriu cu pârâtul S. N., domiciliat in comuna Smeeni, .,
Ia act de tranzactia incheiata de parti care constituie dispozitivul sentintei, dupa cum urmeaza:
„TRANZACTIE JUDICIARA
Prezenta Tranzactie se incheie in cadrul dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecatoriei Buzau, azi 16.07.2013
Prezenta Tranzactie este incheiata in conditiile art. 271 Cod Procedura Civila, intre:
Reclamanta, A. C. M., domiciliata in Buzau, Bld.N. Balcescu, ., Jud.Buzau, cu resedinta in Spania, Huelva, Matalascanas 77 (Almonte), sector B, . N., domiciliat in ., Jud. Buzau ;
in scopul stingerii pe cale amiabila a litigiului ce face obiectul prezentului dosar.
I. Preambul:
Avand in vedere:
- Situatia de fapt astfel cum reiese din actele depuse la dosar in sensul ca minorul S. M. Alberto are domiciliul stabilit la mama sa prin sentinta civila nr.6423/07.11.2007 pronuntata de catre Judecatoria Buzau in dosarul nr._, imposibilitatea exprimarii acordului de catre tatal minorului in actele administrative privitoare la minor;
Avand in vedere intelegerea partilor, acestea au stabilit de comun acord dupa cum urmeaza:
1 S. N., domiciliat in ., Jud. Buzau isi exprima acordul in mod expres si neconditionat privind exercitarea in mod unilateral a drepturilor parintesti in privinta minorului S. M. Alberto, de catre mama acestuia, reclamanta A. C. M. si sunt de acord ca minorul sa calatoreasca in strainatate insotit de mama sa precum si pentru orice alte acte administrative necesare cresterii si educarii minorului.
2. A. C. M., domiciliata in Buzau, Bld.N. Balcescu, ., Jud.Buzau, cu resedinta in Spania, Huelva, Matalascanas 77 (Almonte), sector B, . de acordul paratului privind exercitarea drepturilor parintesti in mod unilateral de catre mama sa in privinta minorului S. M. Alberto precum si in ceea ce priveste deplasarea minorului in strainatate insotit de mama sa.
Paratul S. N. va avea dreptul la legaturi personale cu minorul oricand, dupa un program pe care partile il vor stabili de comun acord.
Noi, partile din dosar intelegem sa stingem litigiul intervenit intre noi prin incheierea prezentei tranzactii, hotararea care se va pronunta urmand sa stinga litigiul care a intervenit intre noi. Hotararea de expedient, hotararea fiind data fara drept de apel conform art.271-273 Cd. Procedura Civila.
Redactata in 3 exemplare, din care unul pentru instanta si unul pentru fiecare parte. „
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Ia act ca partile au declarat ca renunta la exercitarea caii de atac a recursului.
Definitiva si irevocabila.
Data in Camera de Consiliu si pronunțată în ședință publică, azi, 07.08.2013.
P. GREFIER;
Red D.P.
Tehnored. B.C./ 4 ex.
9.08.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 5387/2013. Judecătoria BUZĂU | Curatelă. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|