Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 8985/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 8985/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 28777/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr. 8985/2013
Ședința publică de la 29 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic formulată de reclamantii Ș. C. și Ș. C., cu domiciliul în comuna M., . B., în contradictoriu cu pârâții
L. G.,C. E., C. F. și C. A., toți cu domiciliul in comuna M., . B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reclamantii Ș. C. și Ș. C., reprezentanti de avocat Z. V.,pârâtii L. G.,C. E., C. F. și C. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată ca procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar expert O. M. a depus prin intermediul serviciului registratura al instantei raportul de expertiză dispus în cauză, comunicat și părtilor și cerere prin care solicita suplimentarea onorariului de expert cu suma de 398 lei, după care ;
Avocat Z. V., pentru reclamanti depune la dosar chitanta nr._/1 din 29.05.2013 in cuantum de 400 lei, prin care face dovada achitarii onorariului de expert și apreciază ca adresa înaintata la dosar de către O.C.P.I. Buzau este incompletă, referitor la faptul ca terenul se suprapune parțial .
Instanța, pune în discuție cererea expertului O. M. prin care solicită suplimentarea onorariului de expert cu suma de 398 lei .
Avocat Z. V., pentru reclamanti învederează instantei că este de acord cu suplimentarea onorariului de expert cu suma de 398 lei și arata ca nu mai are alte probe de administrat sau cereri de formulat în cauza .
Instanta ,va încuviinta suplimentarea onorariului de expert cu suma de 398 lei, solicitată de expert O. M. .
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și acorda cuvântul pe fond.
Avocat Z. V. ,având cuvântul pe fond pentru reclamanti, olicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată,sa se perfecteze vanzarea –cumpararea suprafetei de teren intervenintă între reclamanti în calitate de cumparatori si pârâți în calitate de vanzatori ,pentru un preț de 250 lei achitat integral .
INSTANȚA
Prin actiunea întregistrata la data de 19.12.2011 pe rolul Judecatoriei Buzau, reclamantii Ș. C. și Ș. C. au chemat in judecata pe pârâții L. G.,C. E., C. F. și C. A.,pentru ca instanta prin hotararea ce o va pronunta sa perfecteze vanzarea cumparare suprafetei de 702 m.p. teren intravilan, situat in tarlaua 37, . . M., judetul Buzau, intervenintă între reclamanti în calitate de cumparatori si pârâti în calitate de vanzatori, pentru un preț de 250 lei, avand ca vecini: N –drum satesc, S- S. N., V –A. I., E- Scărleantea C. .
In motivarea actiunii reclamantii au invederat ca au incheiat cu paratii, in calitate de mostenitori, doua antecontracte de vanzare cumparare pentru terenul in suprafata de 0,0702 ha teren categoria vii, teren intravilan, ca si-au asumat obligatiile sa suporte taxele notariale, stabilind ca in cursul anului 2009 sa încheie actul in forma autentica, ca de 7-8 ani sunt in posesia si folosinta terenului, ca au solicitat paratilor sa-si rezolve problemele succesorale, insa acestia nu au dat curs solicitarilor sale .
La dosar reclamantii au depus in copii xerox urmatoarele înscrisuri: chitanta incheiata la 26.02.2009 titlu de proprietate nr._/78 din 14.06.2004
Instanta, a dispus in cauza efectuarea unei expertize specialitatea cadastru topografie, raportul de expertiza fiind intocmit de expert O. M. si depus la dosar filele 34-44 .
Analizand probele dosarului,instanta retine in fapt urmatoarele:
Între partile in cauza s-a incheiat la data de 26.02.2009 înscrisul intitulat „ chitanta „prin care paratii se obligau sa vanda reclamantilor suprafata de 702 m.p. teren intravilan, situat in tarlaua 37, . . M., judetul Buzau, intervenintă între reclamanti în calitate de cumparatori si pârâti în calitate de vanzatori, pentru un preț de 250 lei, avand ca vecini: N –drum satesc, S- S. N., V –A. I., E- Scărleantea C. .
Cu ocazia incheierii conventiei reclamantii au platit pretul, iar paratii au predat terenul ce a facut obiectul intelegerii .
F. de cele de mai sus ,retinand ca înscrisul încheiat intre parti intruneste cerintele prev. de art.948 si urm. Cod civil, ca partile au executat clauzele anticipatorii ale acestuia, respectiv plata pretului si predarea terenului,ca paratii vanzatorii sunt proprietarii terenului in cauza, avand in vedere dispozitiile art.1073, 1077 Cod civil, precum si dispozitiile art.5 al.2 din Titlul X din Legea247 /2005, instanta va admite ca intemeiata actiunea .
Va perfecta vanzarea cumpararea suprafeței de 702 m.p. teren intravilan, situat in tarlaua 37, . . M., judetul Buzau, intervenintă între reclamanti în calitate de cumparatori si pârâti în calitate de vanzatori, pentru un preț de 250 lei, avand ca vecini: N –drum satesc, S- S. N., V –A. I., E- Scărleantea C. .
Prezenta hotarare ține loc de act de vanzare cumparare si se va comunica O.C.P.I . Buzau, precum si administratiei financiare competente .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantii Ș. C. și Ș. C., cu domiciliul în comuna M., . B., în contradictoriu cu pârâții L. G.,C. E., C. F. și C. A., toți cu domiciliul in comuna M., . B..
Perfectează vânzarea –cumpărarea suprafeței de 702 m.p. teren intravilan, situat in tarlaua 37, . . M., judetul Buzau, intervenintă între reclamanti în calitate de cumparatori si pârâti în calitate de vanzatori, pentru un preț de 250 lei, avand ca vecini: N –drum satesc, S- S. N., V –A. I., E- Scărleantea C. .
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare – cumparare si se va comunica O.C.P.I. Buzau și administratiei financiare competente .
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. C.C.
7 ex.
21.06.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7002/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9959/2013.... → |
---|