Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 7909/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . cu sediul în comuna Bisoca, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta . și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, în baza rezoluției președintelui de complet, la dosar a fost anexat copia procesului verbal .>R 12 nr._ din 31.01.2012 prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus adresa emisă de BRML nr. 6633/21.06.2010, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.03.2012 petenta . a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, .>R 12 nr._ din 31.01.2012, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că efectuează transport public de persoane pe traseul B.-Bisoca, fiind exceptată de la plata rovinietei.

Cererea nu este motivata în drept.

În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copia procesului verbal de contravenție, licență de traseu . nr._ din 23.06.2008.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, prin care a solicitat respingerea plângerii.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>R 12 nr._ din 31.01.2012, petenta a fost sancționată cu amenda de 1250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 1375,36 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 și 17 din OG nr.2/2001).

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 18.08.2011, ora 07,59 pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă, fapt ce reiese și din susținerile petentei.

Așadar, instanța constată că fapta reținută în sarcina petentei corespunde realității, dar în același timp, verificând sistemul informatic Ecris, se constată că petenta a fost sancționată în mod repetat pentru fapte similare, iar în mai puțin de 30 de zile.

Prin Legea nr.144/2012 a fost modificat art.8 alin.2 din OG nr. 15/2002, în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit art.9 alin.3 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Conform art.12 din OG nr.2/2001, coroborat cu art.15 lin.2 din Constituție, în materia sancțiunilor contravenționale operează excepția de la principiul aplicării legii numai pentru viitor, în sensul că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta (principiul aplicării legii mai favorabile).

Deși în prezenta cauză fapta a fost săvârșită anterior modificării legislative, constatând că noua lege prevede caracterul de contravenție continuă, că interzice încheierea unui nou proces-verbal până la comunicarea primului și stabilește anularea tarifului de utilizare, instanța apreciază că noua lege este mai favorabilă și urmează să dea relevanță acestor prevederi.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta . cu sediul în comuna Bisoca, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A și în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012.

Exonerează petenta de plata amenzii în sumă de 1250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 1375,36 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 15.11.2013.

Președinte,Grefier,

Red./I.V.C-tin

Tehnored./E.M./21.11.2013/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU