Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 3497/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile in pretentii formulata de reclamanta . SA, cu sediul in municipiul Buzau, . FGH, judetul Buzau in contradictoriu cu paratul P. J. domiciliat in municipiul Buzau, . judetul Buzau.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns pentru reclamanta consilier juridic R. L., a lipsit parata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca procedura este legal indeplinita, dosarul este la primul termen de judecata, cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 9,00 lei si timbru judiciar mobil de l,5 lei, dupa care:
Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 159 al.1 si 4 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României art. 1 pct.1 si art. 10 C.p.c.
Reprezentantul reclamantei invedreaza instantei ca nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat in cauza in afara inscrisurilor de la dosar.
Instanta in baza art. 167 C.p.c. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei.
Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca, in baza art. 150 C.p.c. declara dezbaterile inchise si acorda cuvantul in fond partilor.
Avand cuvantul in fond, reprezentantul reclamantei solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulat, cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /14.02.2013, reclamanta . SA B. a solicitat obligarea pârâtului P. J. la plata sumelor de 68,29 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizate pentru perioada 30.06._11 și de 7,60 lei, reprezentând dobândă legala calculata conform OG 9/2000, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, in suma de 10,50 lei .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a furnizat către pârât în perioada de mai sus servicii de apă de consum și canalizare, emițând facturi în acest sens, dar pârâtul nu a plătit la termen serviciile, motiv pentru care sunt solicitate dobânzi ,fiind îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, debitorul fiind notificat în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, demers rămas fără rezultat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 si urmatoarele C.p.c., art. 274 C.p.c. pe principiul imbogatirii fara justa cauza si pe prevederile art. 1 din Legea 51/2006, art. 242 al.2 C.p.c.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 9 lei, conform art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr. 146 / 1997, și timbru judiciar în valoare de1,5 lei, potrivit art. 3 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 32 / 1995.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat și nici nu a formulat întâmpinare, în termenul prevăzut de art. 1141 alin.2 C.proc.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus copii de pe următoarele înscrisuri filele 5-19
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 220 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil de la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009.
Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. (a se vedea art. 3 din Legea nr. 71/2011).
Pe de altă parte, conform art. 230 alin. 1 lit. c din Legea nr. 71/2011, la data intrării în vigoare a Codului civil 2009 se abrogă Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepția dispozițiilor art. 46-55, 57, 58 și 907 - 935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniști, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, a cărții a II-a "Despre comerțul maritim și despre navigație", precum și a dispozițiilor art. 948, 953, art. 954 alin. (1) și art. 955, care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim.
Raporturile juridice s-au derulat între părți în perioada anterioară intrării în vigoare a actualului Cod civil, respectiv în perioada 30.06._11
Așadar, chiar dacă acțiunea dedusă judecății este formulată ulterior datei intrării în vigoare a Noului cod civil (NCC sau Cod civil 2009), raportului juridic dedus judecății i se aplică vechea reglementare, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011.
Conform art. 19 din Legea nr. 326/ 2001, desfășurarea activităților specifice fiecărui serviciu public de gospodărie comunală, organizat și realizat în sistemul de delegare a gestiunii, se face pe bază de contract. Art. 25 alin. 3 din același act normativ prevede că, dacă sumele datorate de beneficiarii serviciilor de gospodărire comunală, inclusiv majorările, nu au
fost achitate în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului, furnizorul/prestatorul de servicii publice poate suspenda executarea contractului, cu un preaviz de 5 zile lucrătoare.
Totodată, art. 36 alin. 1 din Legea nr. 51/ 2006, care a abrogat Legea nr. 326/ 2001, prevede că raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat. Potrivit art. 42 alin. 1 lit. a, printre modalitățile de furnizare/prestare a unui serviciu de utilități publice, îl constituie contractul de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între operator și utilizatorul direct, acesta constituind, conform alin. 2, actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
În aceeași măsură, art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 32/ 2002 prevede că utilizator al serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare poate fi orice persoană fizică sau juridică, proprietară sau cu împuternicire de proprietar al unui imobil având branșament propriu de apă potabilă sau racord propriu de canalizare și care beneficiază pe bază de contract de serviciile operatorului. Potrivit art. 20 alin. 1 utilizatorii au obligația de a respecta clauzele contractului de furnizare/prestare - branșare/racordare și utilizare - a serviciilor de apă și de canalizare, inclusiv prevederile regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de apă și de canalizare, și să își achite obligațiile de plată în conformitate cu prevederile acestora. Art. 24 alin. 1 lit. a și b prevăd, printre obligațiile pe care le au operatorii serviciilor de apă și de canalizare față de utilizatori, acelea de a respecta angajamentele luate prin contractele de furnizare/prestare a serviciilor de apă și de canalizare și de a presta serviciul de apă și de canalizare la utilizatorii cu care au încheiat contract de furnizare/prestare și utilizare a serviciului.
Totodată, conform art. 29 alin. 1 din Legea nr. 241/ 2006, care a abrogat O.G. nr. 32/ 2002, raporturile juridice dintre operator și utilizatori, drepturile și obligațiile utilizatorilor, respectiv ale operatorului, se detaliază în regulamentul serviciului și în contractul de furnizare/prestare a serviciului. De asemenea, potrivit art. 30 alin. 1, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv.
Mai mult, potrivit art. 2.1. din Anexa la Ordinul nr. 29/ 1993 emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, toate unitățile locale de distribuție, care livrează către populație apă sau agent termic pe bază de contract, au obligația să întocmească programe proprii de contorizare în conformitate cu prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 348/1993. Totodată, art. 2 alin. 1 din acest ultim act normativ prevede că furnizarea apei și a energiei termice se efectuează pe bază de contract între unitățile de distribuție locale și consumatori.
Din analiza tuturor acestor norme legale rezultă că furnizarea către utilizatori a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, de natura celor prestate de către reclamantă, se face exclusiv pe bază contractuală, materializată prin încheierea unui contract în care să fie detaliate drepturile și obligațiile părților, contract cerut de lege ad probationem.
Or, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat inexistența unui astfel de contract încheiat cu pârâtul, înțelegând să-și dovedească pretențiile doar cu facturile emise. Examinând aceste înscrisuri, instanța constată că în cuprinsul lor a fost menționat faptul că sunt emise pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare prestate pentru pârât, consemnându-se valoarea acestora, data scadenței. Cu toate acestea, niciuna dintre facturi nu a fost însușită de pârât prin semnătură sau în alt mod prevăzut de lege.
În aceste condiții, de vreme ce simpla tăcerea a destinatarului facturii nu poate avea valoarea unei acceptări tacite, iar reclamanta nu a dovedit existența unui contract încheiat cu pârâtul, așa cum impun dispozițiile legale incidente, instanța constată că, în cauză nu pot fi aplicate prevederile actelor normative anterior analizate.
Acțiunea intentată de reclamantă pentru recuperarea de la parat a sumei de 68,29 lei, reprezentând cantitatea de apă consumată de pârât îmbracă forma unei actio de in rem verso. În mod incontestabil, reclamanta a făcut dovada faptului că pârâtul a consumat apă rece de consum și canalizare pentru perioada 30.06._11 la locul de consum din mun B., . Astfel, prin faptul că pârâtul a beneficiat de cantitatea de apă anterior furnizată de către reclamantă, fără a plati contravaloarea acesteia, patrimoniul pârâtului a suferit o mărire constând tocmai în contravaloarea acestor utilități. Intrucât pârâtul a consumat cantitatea de apă furnizată de reclamantă și a beneficiat de serviciile de canalizare prestate tot de către aceasta, era firesc ca tot el trebuia să achite contravaloarea acestora. Corelativ, patrimoniul reclamantei a fost supus unei micșorări ca efect al măririi patrimoniului pârâtului întrucât a furnizat un serviciu, de care pârâtul a înțeles să beneficieze, fără însă a achita contravaloarea acestuia.
Micșorarea patrimoniului reclamantei și mărirea patrimoniului pârâtului în modalitatea arătată anterior, au o cauză unică: prestarea unui serviciu de către reclamantă în folosul pârâtului.
Între reclamantă, în calitate de furnizor de servicii, și pârât, în calitate de beneficiar, nu s-a încheiat nicio convenție cu privire la furnizarea apei de consum.
In lipsa unui contract, reclamanta nu are altă cale de a-și recupera prejudiciul decât acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului.
Pentru acoperirea integrală a prejudiciului, reclamanta poate pretinde dobânda legală, in materie civilă.
Potrivit art. 3 al.3 din OG 9/2000 dobânda legala se stabileste la nivelul dobânzii de referinta a BNR, diminuat cu 20 % .
Intrucât din calculul dobânzii depus la fila 19 dosar reiese cu certitudine că aceasta a fost efectuată in raport de dobânda legala practicata de BNR in materie comerciala, instanta urmeaza sa admita acest capat de cerere accesoriu cu privire la suma de 7,60 lei
Odată reținută situația de fapt de mai sus, instanța, observând și prevederile art. 1169 C.civ. potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, consideră că acțiunea reclamantei este întemeiată, cu privire la debitul principal în cuantum de 68,29 lei si a dobânzii in suma de 7,60 lei.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta împotriva pâratului și îl va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 68,29 lei, reprezentând contravaloare prestări servicii prestate si 7,60 lei dobânda legala
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, pârâtul vor fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 10,50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru legal datorată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civile in pretentii formulata de reclamanta . SA, cu sediul in municipiul Buzau, . FGH, judetul Buzau in contradictoriu cu paratul P. J. domiciliat in municipiul Buzau, . judetul Buzau.
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumelor de 68,20 lei reprezentând c/val servicii furnizate aferente perioadei 30.06._11, de 7,60 lei dobânda aferentă
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în sumă de 10,50 lei
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.12.2013
P. GREFIER;
Red.P.F.
Tehnored. P.F./ 4 ex.
20.12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Evacuare. Sentința nr. 4766/2013. Judecătoria BUZĂU → |
|---|
