Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 19536/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința din camera de consiliu de la 26 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. P.

Grefier M. E. C.

Pe rol fiind cererea formulată de petenta E. D. în calitate de reprezentant al Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B., cu sediul la Tribunalul B., în B., .. 8, jud. B., prin care se solicită efectuarea modificărilor intervenite in componenta comitetului de conducere al sindicatului, in urma alegerilor din 31.10.2013 in cadrul Adunarii Generale, conform dispozițiilor din Lg. 62/2011, în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la Grefa Judecătoriei B..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu a lipsit petenta .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că cererea se afla la primul termen de judecata, fiind legal timbrată cu taxa judiciara de timbru în sumă de 100 lei, procedura legal îndeplinită, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 cu referire la art. 529 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă cu referire la art.20 rap. la art. 14 din Legea 62/2011 cu referire la art 528 alin 3 C.p.civ.

În temeiul art. 255 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind admisibilă și concludentă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petent, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.11.2013, sub nr._, petenta E. D. în calitate de reprezentant al Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B., a solicitat să fie aprobate modificările intervenite în componența comitetului de conducere al Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B., conform procesului verbal din data de 31.10.2013 al Adunării Generale Extraordinare a Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B..

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: procesul verbal din data de 31.10.2013 al Adunării Generale Extraordinare a Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B., Sentința civilă nr. 194/28.12.1998 a Judecătoriei B., Sentința civilă nr. 14/31.03.2000 a Judecătoriei B., încheierea din data de 31.03.2005 dată în Dosarul nr. 3021/2005 al Judecătoriei B., Sentința civilă nr. 3786/28.05.2009 a Judecătoriei B., contractul colectiv de muncă, certificat de înregistrare, statutul sindicatului, tabel cu membrii sindicatului.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 100 lei.

Analizând înscrisurile depuse de petent, prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Conform art. 20 din Legea 62/2011, Organizațiile sindicale sunt obligate să aducă la cunoștința judecătoriei sau a Tribunalului Municipiului București, după caz, unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului de conducere. (2) Instanța prevăzută la alin. (1) este obligată să menționeze în registrul special al sindicatelor, prevăzut la art. 17 alin. (1), modificările din statut, precum și schimbările din componența organului de conducere al organizației sindicale. (3) Cererea privind modificarea statutelor și/sau a componenței organelor de conducere ale organizațiilor sindicale va fi însoțită de următoarele documente, în două exemplare, semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere: a) procesul-verbal al ședinței statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere; b) copie a hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice și copie a ultimei hotărâri judecătorești de modificare a statutului sau a componenței organelor de conducere, după caz; c) statutul, în forma modificată; d) lista cu membrii organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul și profesiunea/funcția.

Din procesul verbal din data de 31.10.2013 al Adunării Generale Extraordinare a Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B.., instanța costată că Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B. a hotărât modificarea comitetului de conducere al sindicatului, respectiv în funcția de secretar a fost aleasă d-na N. A., în funcția de cenzor a fost aleasă d-na F. L., în funcția de vicepreședinte a fost ales d-nul R. S. M. E., în funcția de președinte a fost aleasă d-na E. D..

Având în vedere conținutul statutului sindicatului așa cum a fost acesta modificat, instanța constată că sunt respectate dispozițiile legale incidente.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea 62/2011, va admite cererea formulată de petenta E. D. în calitate de reprezentant al Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B., cu sediul la Tribunalul B., în B., .. 8, jud. B..

Va lua act și va dispune înscrierea în Registrul special al Sindicatelor aflat la Grefa Judecătoriei B. a modificărilor intervenite în componența comitetului de conducere al Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B., conform procesului verbal din data de 31.10.2013 al Adunării Generale Extraordinare a Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta E. D. în calitate de reprezentant al Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B., cu sediul la Tribunalul B., în B., .. 8, jud. B..

Ia act și dispune înscrierea în Registrul special al Sindicatelor aflat la Grefa Judecătoriei B. a modificărilor intervenite în componența comitetului de conducere al Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B., conform procesului verbal din data de 31.10.2013 al Adunării Generale Extraordinare a Sindicatului L. Independent „ Balanța Justiției „ B..

Cu drept de apel în 15 zile de la de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2013.

Președinte,Grefier,

P. ELENACOMAN E. M.

Red. P.E:/tehn. P.E./3ex./28.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU