Pensie întreţinere. Hotărâre din 11-12-2013, Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 24554/200/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.12.2013
PREȘEDINTE V. A. M.
GREFIER C. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pensie de întreținere, formulată de reclamanta P. D. L. – domiciliată în B., ., județul B. în contradictoriu cu pârâtul P. D. – domiciliat în orașul Nehoiu, . B..
La apelul nominal făcut in ședința publica au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arata ca a trecut mai mult de un an de la îndeplinirea ultimului act de procedura, judecata fiind suspendata la data de 17.10.2012 potrivit art. 155 1 C.pr.civila, procedura de citare este legal îndeplinita, după care:
În temeiul art. 137 alin.1 C.proc.civ. raportat la art. 248-254 C.proc.civ., instanța invocă excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe excepție.
J U D E C A T A:
Având în vedere că din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.10.2012 când cauza a fost suspendată în baza disp. art.155 ind.1 alin.1 Cod procedură civilă pentru neîndeplinirea de către reclamantă, a obligațiilor prevăzute în sarcina sa, de a depune la dosar un exemplar de pe acțiune și înscrisurile doveditoare atașate, pentru a fi comunicate pârâtului, împiedicând astfel desfășurarea normala a procesului, față de faptul că până la termenul de judecată de astăzi, cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, care nu au solicitat repunerea pe rol a acesteia;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata că a intervenit perimarea de drept a acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
Constată perimată acțiunea civilă având ca obiect pensie de întreținere, formulată de reclamanta P. D. L. – domiciliată în B., ., județul B. în contradictoriu cu pârâtul P. D. – domiciliat în orașul Nehoiu, . B..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 decembrie 2013.
P.,GREFIER,
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 9941/2013.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|