Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 01/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 20524/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECTIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 01.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. I.
GREFIER: C. Z.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul Mîndruțã Sãndel, cu domiciliul în B., cartier Broșteni, ., jud B., și pe intimatulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B.., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor, în conformitate cu dispozițiile art.167 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.proc.civ, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2012, sub nr._, petentul Mîndruțã Sãndel a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, întocmit la data de 09.06.2012.
In motivarea cererii, petentul a arătat ca a fost sancționat contravențional întrucât la data de 09.06.2012 ar fi circulat cu autoturismul cu nr de înmatriculare_, în localitatea Vernești, efecutând manevra de depãșire a unei coloane de autoturisme de aproximativ 300 m, aflate în așteptare la nivelul trecerii cu cale feratã, intrând pe sensul opus de circulație.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițile din OG 2/2001.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri, în fotocopie: procesul-verbal contestat .
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat, în esență, că la data menționatã, petentul a circulat cu autoturismul cu nr de înmatriculare_, pe DN10 în comuna Vernești, ., efectuând manevra de depășire a unei coloane de autoturisme oprite la nivelul trecerii cu cale ferată prevăzută cu barieră care se afla coborâtă având semnalele luminoase și sonore în funcțiune.
În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul- verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.06.2012, petentul Mîndruțã Sãndel a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 280,00 lei, iar ca mãsurã tehnico- administrativã s-a dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendãrii exercitãrii dreptului de a conduce pentru o perioadã de 30 de zile, pentru sãvârșirea contravenției prevãzute de disp.art.120 alin.(1) lit.k) din HG nr.1391/2006. S-a reținut cã, în fapt, petentul a condus la data de 09.06.2012 autoturismul cu numãrul de înmatriculare_ , în localitatea Vernești, efecutând manevra de depãșire a unei coloane de autoturisme de apoximativ 300 m, aflate în așteptare la nivelul trecerii cu cale feratã, intrând pe sensul opus de circulație
Instanța constată că plângerea a fost formulatã de către petent la data de 20.06.2012, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data comunicării procesului -verbal de constatare a contravenției, 09.06.2012 (f.4).
Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, iar petentul nu a invocat niciunul din motivele de nulitate prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, procesul- verbal conține mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art. 120 alin.(1) lit.k) din Hotãrârea Nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevãd “(1) Se interzice depășirea vehiculelor: k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în așteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulație.”
Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează potrivit disp.art.100 alin.3 lit.e) din OUG nr.195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit art. 98 alin. 4 lit b) din OUG 195/2002 republicată, clasa a II- a de sancțiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării unui numãr de 4-5 puncte de amendă, fiecare punct reprezentând 10% din nivelul venitului minim pe economia națională.
Prin urmare, se poate concluziona că fapta a fost corect încadratã, iar sancțiunea a fost individualizată între limitele fixate de actul normativ de incriminare, procesul - verbal atacat fiind legal întocmit cu privire la acest aspect.
Sub aspectul temeiniciei,
petentul solicită anularea procesului-verbal . nr._, întocmit la data de 09.06.2012, susținând cã nu a sãvârșit contravenția reținutã în sarcina sa.
Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altã parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevãrului judiciar, cu respectarea dreptului la apãrare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esențã, ca sistemul probator sã nu ducã la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcinã a probei.
In scopul respectării dreptului petentului la un proces echitabil, deși acesta a ales sã nu se prezinte la termenul de judecatã din 04.10.2013, instanța, în exercițiul rolului activ, a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a indica numele și domiciliul martorilor despre care a fãcut vorbire în plângere, în vederea administrãrii probei testimoniale, însã petentul a înțeles sã nu apeleze la aceastã probã, la termenul din 01.11.2013, instanța încuviințând și administrând pentru ambele pãrți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel, din probele administrate nu a rezultat o situație de fapt diferită de cea consemnată în actul contestat, de natură să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a petentului.
Din cuprinsul procesului-verbal contestat, care se completează cu Raportul agentului constatator G. Leonid E., rezultã că acesta din urmã a constatat personal și direct, prin propriile simțuri, săvârșirea contravenției de către petentul Mîndruțã Sãndel.
Prin urmare, procesul-verbal beneficiazã de prezumția de veridicitate, fundamentatã tocmai pe faptul că înglobează constatările personale ale unui agent al statului, prezumție care nu depãșește limita rezonabilã impusã statelor membre de practica CEDO, atât timp cât și lipsa obiecțiunilor și precizãrile fãcute de petent în cuprinsul procesului-verbal, în sensul cã se grãbea și de aceea a intrat pe sensul opus, se coroboreazã cu constatãrile personale ale agentului constatator.
Instanța mai reține cã, potrivit practicii CEDO în materie contravenționalã, în situația în care agentul constatator a constatat direct și nemijlocit sãvârșirea faptei sancționate prin procesul-verbal, prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul verbal nu este una nerezonabilã (cauza Blum c.Austriei) .
In aceastã situație, vãzând cã, în prezenta cauzã, sãvârșirea faptei a fost constatatã personal de cãtre agentul constatator și cã petentul nu a fãcut dovada contrarã celor reținute în cuprinsul actului de sancționare, instanța nu poate decât sã constate cã procesul-verbal este temeinic întocmit, petentul săvârșind contravenția reținută în sarcina sa.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate, respectiv amenda în cuantum minim, având în vedere cã, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, care a fost sancționat de mai multe ori pentru contravenții rutiere, precum și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Potrivit disp.art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, însă instanța apreciazã cã fapta petentului poate genera atât o stare de pericol pentru siguranța drumurilor publice, cât și consecințe deosebit de grave, precum un accident de circulație cu vãtãmarea corporalã a participanților la trafic sau chiar decesul acestora.
Cu privire la sancțiunea complementară, instanța constatã cã aceasta intervine de drept, odată cu săvârșirea faptei de către petent, astfel încât orice discuție referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța urmeazã a respinge plângerea contravențională formulatã de petent, ca neîntemeiată.
Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, având în vedere disp. art. 274 C.proc.civ., precum și principiul disponibilitãții care guverneazã procesul civil, instanța va lua act cã pãrțile nu au solicitat cheltuieli de judecatã.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Mîndruțã Sãndel, cu domiciliul în B., cartier Broșteni, ., jud B., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- Poliția Rutieră, cu sediul în B., .-10, jud.B., împotriva procesului-verbal . nr._, întocmit la data de 09.06.2012, ca neîntemeiatã.
Ia act cã pãrțile nu au solicitat cheltuieli de judecatã.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 01.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. I. C. Z.
Red.: E.I.
Tehnored.: C.Z.
4 ex./ 20.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2013.... → |
---|