Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 20611/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECTIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 06.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. I.

GREFIER: C. Z.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta M. E., cu domiciliul în comuna Mărăcineni, . și pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C., cu sediul în București, ..401A, sector 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, fiind scutită de taxa de timbru, prin serviciul registratură intimata a depus la dosar planșa foto, dovada comunicării procesului verbal, certificat calificat și autorizația de control a agentului constatator, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial, în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor, în conformitate cu dispozițiile art.167 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.proc.civ, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_, petenta M. E. a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 .

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esențã, că a fost sancționată contravențional motivat de faptul că la data de 05.05.2012 a circulat cu autoturismul cu nr de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă.

A arătat petenta că, din neglijență, nu a sesizat că expirase rovinieta, dar la data de 07.05.2012 a fost achitat tariful de utilizare pe o perioadă de 12 luni.

De asemenea, petenta a arătat că tranzitează podul de la Mărăcineni pe care nu îl consideră drum național atâta vreme cât face legătura dintre două localități.

A mai arătat petenta că a primit mai multe procese verbale, fiind sancționată pentru aceeasi faptă.

A invocat jurisprudența CEDO.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art 5 alin.2, art.20 alin2 din OG 2/2001, art.8 alin.3 din OG_.

În sustinerea cererii, în conformitate cu dispozitiile art. 112 C.proc.civ, petentul a anexat, în copii certificate, înscrisurile cu care întelege să-si dovedească pretentiile.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.proc.civ., petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Intimata, legal citatã, nu a depus întâmpinare, însã a depus la dosarul cauzei planșa fotograficã .

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 15.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – C., procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea cã, la data de 05.05.2012, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, în temeiul art.8 alin.2 și art.8 alin.(3) din OG nr.15/2002, s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii în cuantum de 250,00 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28,00 EURO.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Instanța constată că plângerea a fost formulată la data de 21.06.2012 de către petent, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției, 6.06.2012.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, iar petentul nu a invocat niciunul din motivele de nulitate prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

În privința temeiniciei procesului -verbal de contravenție, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români”, termenul de utilizator fiind definit la art. 1 alin.1 lit. b) din același act normativ, respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.”

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului, care era proprietarul autovehicului.

De asemenea, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității, în sensul că petentul a circulat, într-adevăr, în data de 05.05.2012, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă, aspect probat prin planșele foto atașate la fila 13 din dosar.

În același timp, din probele administrate la dosarul cauzei, instanța constatã că petentul a achiziționat rovinietă cu valabilitatea de 1 an, începând cu data de 07.05.2012 și până la data de 06.05.2013 ( fila 8).

Cu privire la sancțiunea aplicatã, instanța reține cã, dispozițiile art.7 alin.3 din OG 2/2001, prevãd posibilitatea aplicãrii sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres aceastã sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusã cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.

Analizând gradul de pericol social al faptei sãvârșite, în conformitate cu criteriile prevãzute de art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța apreciazã cã sancțiunea amenzii este prea asprã, nefiind proporționalã cu gradul de pericol social al faptei sãvârșite, care este minim, raportat la împrejurarea în care a fost sãvârșitã fapta și la urmãrile acesteia. De asemenea, pericolul social minim rezultã și din circumstanțele personale ale petentului care, înainte de încheierea procesului -verbal, a intrat în legalitate achitând contravaloarea pentru un an a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Fațã de aceste împrejurãri, instanța apreciază că fapta are o gravitate redusã și cã se impune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, aceastã sancțiune rãspunzând cerințelor de proporționalitate prevâzute de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din OG nr.2/2001. Aceastã sancțiune este mai potrivitã realizãrii scopului general al aplicãrii unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei sãvârșite și de a-l determina sã adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte plângerea petentului și va modifica procesul-verbal de contravenție atacat, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei cu sancțiunea avertismentului. De asemenea, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei sãvârșite și îi va recomanda sã respecte dispozițiile legale.

În ceea ce privește obligarea petentului la achitarea tarifului de despăgubire, instanța reține că, potrivit art II din Legea 144/2012 privind modificarea OG 15/2002 –„ tarifele de despãgubire prevãzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobatã cu modificãri și completãri prin Legea nr. 424/2002, cu modificãrile și completãrile ulterioare, aplicate și contestate în instanțã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se anuleazã”.

Pe cale de consecință, față de dispozițiile imperative ale legii, instanța urmează să anuleze tariful de despăgubire aplicat petentei prin procesul verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta M. E., cu domiciliul în comuna Mărăcineni, ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – C., cu sediul în cu sediul în București, ..401A, sector 6.

Inlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250,00 lei aplicate petentei prin procesul-verbal . nr._/15.05.2012 cu sancțiunea avertismentului.

Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei și îi recomandã respectarea dispozițiilor legale.

In temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012, anuleazã tariful de despãgubire în cuantum de 28 euro pe care petenta a fost obligatã sã îl achite prin procesul-verbal . nr._/15.05.2012.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 06.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. I. C. Z.

Red.: E.I.

Tehnored.: C.Z.

3 ex./12 septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BUZĂU