Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 12919/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 03.12.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. A.
Grefier: I. D.
Pe rol fiind solutionarea plângerii contraventionale formulate de petenta . - Buzau, A. M., nr. 145, J. B. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 21.03.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN - sector 6, București, .. 401 A.
Prezenta si dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.11.2013, ce face parte din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 26.11.2013 si pentru această dată.
INSTANTA
La data de 18.04.2012, sub nr._, s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de petentul . împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/ 21.03.2012, prin care a solicitat anularea acestuia.
În motivare, a arătat că societatea deținea rovinietă la data controlului.
A invocat prezumția de nevinovăție.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Sub aspectul legalitatii, instanta constata ca procesul verbal de contraventie incheiat de intimata cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 16 – 19 din OG 2/2001, care in lipsa ar putea atrage nulitatea absoluta.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului. Procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborate cu OG 2/2001.
Procesul verbal de contravenție a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.
Din inscrisurile depuse la dosar, respectiv din copia rovinietei de la fila 7, instanta constata ca petenta avea achitata rovinieta la data controlului.
Față de cele reținute, instanța va admite plângerea contravențională.
Va dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/21.03.2012, întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . - Buzau, A. M., nr. 145, J. B. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 21.03.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN - sector 6, București, .. 401 A.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/21.03.2012, întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8807/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8280/2013.... → |
---|