Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 01-07-2013 în dosarul nr. 27444/200/2011

DOSAR NR. 27._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 10.960

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 01.07.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – N. N.

GREFIER – P. L. – S.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul L. L., cu domiciliul în orașul Vlăhița, ., jud. Harghita, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul L. L. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei, petentul fiind citat cu mențiunea de a înainta la dosarul cauzei, în dublu exemplar, plângerea contravențională, procesul verbal . nr._/14.04.2011, dovada primirii procesului verbal, sub sancțiunea suspendării judecății, în condițiile art. 155 ind. 1 C.proc.civ., precum și cu mențiunea de a semna plângerea contravențională, sub sancțiunea anulării cererii, conform prevederilor art. 133 alin1 C.proc.civ..

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și că, în mod contrar dispozițiilor date de instanță prin citație, petentul nu a semnat plângerea contravențională, instanța, în temeiul art. 133 al. 1 C.pr.civ, invocă din oficiu excepția lipsei semnăturii din cuprinsul cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr. 27._ din 30.11.2011 petentul L. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/ 14.04.2011.

În motivarea plângerii, petentul a precizat că la data reținută în procesul verbal nu a circulat în zonă, precum și faptul că nu a încredințat autoturismul spre a fi condus de altă persoană.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea.

În dovedirea plângerii, petentul nu a anexat nici un înscris.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică a inaintat adresa nr.7445/ 31.01.2013, prin care a solicitat să i se comunice un exemplar de pe plângerea contravențională și înscrisurile aferente în vederea pregătirii apărării.

La termenul de judecată din 12.03.2013, când instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, petentul a fost citat cu cu mențiunea de a înainta la dosarul cauzei, în dublu exemplar, plângerea contravențională, procesul verbal . nr._/14.04.2011, dovada primirii procesului verbal, sub sancțiunea suspendării judecății, în condițiile art. 155 ind. 1 C.proc.civ., precum și cu mențiunea de a semna plângerea contravențională, sub sancțiunea anulării cererii, conform prevederilor art. 133 alin1 C.proc.civ.

Având în vedere prevederile art. 137 alin. 1 C. pr. civ., conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii și ținând cont de excepția lipsei semnăturii din cuprinsul cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Conform art. 112 pct. 6 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde semnătura, iar art. 133 alin. 1 prevede că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Din examinarea acestor dispoziții legale se constată că ele au un caracter imperativ, întrucât elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată depășesc interesul privat, existența lor fiind necesară atât pentru cererea de chemare în judecată, cât și pentru desfășurarea procesului civil în ansamblul său. În acest sens, semnătura reclamantului din cuprinsul cererii certifică manifestarea de voință a părții de a învesti instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu.

Or, din cuprinsul plângerii contravenționale ( dosar fila 3), reiese că aceasta a fost formulată de petentul L. L., care însă nu semnat cererea prin care a sesizat instanța de judecată. Întrucât în cererea de chemare în judecată nu s-a identificat semnătura petentului, pentru termenul de judecată din 01.07.2013, instanța a dispus citarea acestuia (dosar, fila 11 ), cu mențiunea să semneze plângerea contravențională, sub sancțiunea anulării sale, însă aceasta nu s-a conformat.

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită excepția lipsei semnăturii din cuprinsul cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și să anuleze plângerea contravențională formulată de petentul L. L., pentru lipsa semnăturii din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nesemnării cererii, invocată de instanță din oficiu.

Declară ca fiind nulă, plângerea contravențională înregistrată sub nr._, formulată de petentul L. L., domiciliat în com. Vlăhița, ., jud. Harghita, în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Autostrăzi de Drumuri Naționale din România CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 01.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

N. N. P. L. – S.

Red NN/Tehnored.PLS

4 ex/ 09.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU