Plângere contravenţională. Sentința nr. 1110/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1110/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 25049/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr. 1110

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. ..R.L..,cu sediul în B., . E, . ,împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 26.09.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta si intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin plângereaînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.10.2011, sub nr._, petenta S.C. ..R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ intocmit la 26.09.2011, a sancțiunii principale constând în amendă în valoare de 750 lei și a sancțiunii complementare constând în tariful de despăgubire în valoare de 96 euro, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii și a sancțiunii complementare cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul verbal mai sus menționat a fost sancționată pentru că vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat în data de 02.04.2011 pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă valabilă.

A susținut petenta că, din eroare, a crezut că are achitată rovinieta pentru autovehiculul în cauză, întrucât la data de 02.10.2010 a achitat roviniete pentru toate cele trei autoutilitare pe carele deține și pentru cele trei autovehicule.

Astfel, la data de 02.10.2010 societatea a achitat rovinieta pentru auto_, valabilă de la 02.10._11 (bonul nr. 86/02.10.2010) dar această autoutilitară avea deja rovinieta emisă în data de 30.03.2010, valabilă pentru perioada 01.04._11 (bonul fiscal nr. 221/30.03.2010) iar cea care de fapt trebuia achitată era pentru autoutilitara_ . Așadar, din eroare a achitat rovinietă valabilă pentru perioade care se suprapun pentru aceeași autoutilitară, în loc să achite pentru cea înscrisă în procesul verbal contestat.

Solicită să se constate că a fost în eroare de fapt iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, dat fiind că fapta nu prezintă pericol social, poate fi sancționată cu avertisment, iar pe de altă parte, CNADNR SA CESTRIN ar fi putut să o înștiințeze că a achitat taxa pentru aceeași autoutilitară, nu a făcut-o, anunțând doar situația în care nu este plătită taxa, iar acest aspect duce la îmbogățirea fără justă cauză.

Apreciază prea mare cuantumul tarifului de despăgubire și al amenzii aplicate în raport de gravitatea faptei și pericolul social redus, iar ea, petenta, a fost de bună credință. Totodată, autovehiculele societății circulă pe o distanță foarte mică pe DN 2, aprox. 900-1000 m, până în loc. Mărăcineni, la un depozit al său.

În drept a invocat dispozițiile din OG 2/2001 și OG 15/2002.

Intimata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, dar a depus, prin serviciul registratură al Judecătoriei B., planșa foto, copii certificat calificat emis de CERTSIGN SA, copie autorizație de control.

Instanța a administrat la propunerea părților proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în fotocopie de către petentă: procesul verbal de constatare a contravențiilor, dovada de îndeplinire a procedurilor de comunicare, bonul nr. 86/02.10.2010, bonul fiscal nr. 221/30.03.2010, copii roviniete, certificat de înregistrare a societății, C.I administrator, contract de vânzare-cumpărare aut. nr. 876/25.04.2001 – dovadă spațiu, certificat de înmatriculare, carte de identitate auto_ .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 26.09.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 11 nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 03.04.2011 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei sancțiunea amenzii în cuantum de 750 lei și a fost obligata la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro, adică 405,30 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 și 17 din OG nr.2/2001).

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.

Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentei la data de 03.04.2011, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._, aspect ce rezultă din faptul că petenta a recunoscut ea însăși acest lucru prin plângerea formulată, cât și din faptul că nu a făcut dovada achitării rovinietei, precum și din planșa foto anexată la dosar.

În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul-verbal poate atrage raspunderea contraventionala in conditiile in care a fost legal si temenic intocmit.

Instanta observa ca intre momentul constatarii faptei si primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incrimineaza fapta de a circula fara rovinieta valabila, a suferit o . modificari prin Legea nr. 144/2012.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 :” Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.

În stabilirea legii contravenționale mai favorabile, trebuie cercetat dacă noua reglementare vizează regimul sancționator.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.

Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbale încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.

În consecință, din extrasul din aplicația ECRIS, rezultă că pe rolul instanței a fost înregistrat dosarul nr._/200/2011, avand ca obiect plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contraventie similar, incheiat la data de l9.09.2011.

Astfel, observând că procesul verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale a fost încheiat la mai puțin de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contraventie mentionat mai sus, făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, fără a mai analiza motivele de fapt si de drept invocate în cerere, văzând și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, va proceda la admiterea plângerii și la anularea procesului verbal de contraventie .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta S.C. ..R.L..,cu sediul în B., . E, . ,împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 26.09.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal, amenda aplicata si obligația de plata a despăgubirii.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23.01 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. C.C.

4 ex.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1110/2013. Judecătoria BUZĂU