Pretenţii. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 29161/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.09.2013
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretentii formulata de reclamanta ASOCIATIA DE P. CT 2/1 MICRO 14, cu sediul în Buzau, . A, jud. Buzau, în contradictoriu cu paratii P. C. și P. G., ambii domiciliati in Buzau, . B, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică partile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că acțiunea este scutita de taxa judiciara de timbru, procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
In temeiul art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod proc. civ., coroborat cu art. 126 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei și art. 1 și 2 din Legea 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanta in temeiul art. 167 Cod proc civila incuviinteaza partilor proba cu inscrisuri ca utila, pertinenta ,concludenta cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat, instanta in temeiul art. 150 Cod proc civila constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile ;
Prin cererea introdusă la această instanță la data 12.11.2012 și înregistrată sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari CT2/1 Micro 14 a chemat în judecată pe pârâtii P. C. si P. G., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 2.093,15 lei reprezentand cheltuieli comune de întreținere restante in suma de 1.196,12 lei pentru perioada noiembrie 2009- august 2012, a sumei de 897,03 lei penalități de întârziere aferente debitului restant calculate conform statutului asociatiei.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că pârâtii sant proprietarii imobilului situat in Buzau, ., . in cadrul asociatiei de proprietari CT 2/1Micro 14 si au beneficiat de toate serviciile pe care le impune folosirea în bune condiții a unui apartament, respectiv: agent termic, apă potabilă, apă caldă menajeră, salubritate, energie electrică pe casa scării, cheltuieli administrative, etc., acestia refuză să-și îndeplinească la termen obligația de plată a cheltuielilor de întreținere, iar asociatia de proprietari este in imposibilitate de a-si onora toate obligatiile contractuale catre furnizori.
Conform dispozitiilor statutului asociatiei si a hotararii adunarii generale au fost calculate penalitati de intarziere de 0,2% pe zi intarziere in cuantum de 897,03 lei, solicitand obligarea paratilor la plata penalitatilor pana la plata integrala a debitului.
Conform dispozițiilor art. 15 lit. p din Legea nr.146/1997 republicată cu referire la art. 31 alin. 3 din Regulamentul de aplicare al Legii 114/1996 prezenta cerere este scutită de taxe judiciare de timbru și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.
Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea în lipsă.
În drept sant invocate disp. Lg 230/2007 si HG_/2007.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei de către reclamantă copiile următoarelor înscrisuri: fișa centralizatoare a obligațiilor cu titlu de cheltuieli de întreținere, sentinta civila nr. 115/1998, statutul asociatiei, proces verbal din 18.06.2004, liste plata.
Deși legal citati, pârâtii nu s-au prezentat în instanță pentru a-și formula apărarea și nu a depus întâmpinare, conform dispozițiilor art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va reține, în fapt și în drept, următoarele:
Pârâtii sant proprietarii apartamentului nr. 2, situat în B., cart. Micro 14, . au beneficiat de toate serviciile pe care le impune folosirea în bune condiții a unui apartament, respectiv: agent termic, apă potabilă, apă caldă menajeră, salubritate, energie electrică pe casa scării, cheltuieli administrative, etc., aceastia refuză să-și îndeplinească la termen obligația de plată a cheltuielilor de întreținere ,astfel încât au înregistrat un debit restant către reclamantă în sumă de 1.196,12 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2009 - august 2012, suma de 897,03 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului restant, calculate în procentul de 0,2 % pe zi de întârziere, până la achitarea integrală și efectivă a acestuia.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Conform art. 32 alin.1 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietar toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 32 alin. 1 din HG nr. 1588/2007 și art. 1073 și următoarele Cod civil, întrucât pârâta este proprietara, instanța va constata că acțiunea de față este întemeiată și o va admite.
Pe cale de consecință, instanța va dispune obligarea pârâtilor la plata sumei de 2.093,15 lei reprezentând cheltuieli restante de întreținere, pe perioada noiembrie 2009 - august 2012 si de 897,03 lei penalitati intarziere aferente aceleiasi perioade, ce se vor calcula in continuare in procent de 0,2% pe zi intarziere, pana la plata integrala a debitului..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea având ca obiect pretenții formulata de reclamanta ASOCIATIA DE P. CT 2/1 MICRO 14, cu sediul în Buzau, . A, jud. Buzau, în contradictoriu cu paratii P. C. și P. G., ambii domiciliati in Buzau, . B, ..
Obliga paratii sa plateasca reclamantei sumele de 2.093,15 lei cheltuieli restante de intretinere pe perioada noiembrie 2010-august 2012 ; de 897,03 lei penalitati de intarziere aferente aceleiasi perioade ce vor fi calculate in continuare in procent de 0,2% pe zi de intarziere pana la plata integrala a debitului.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi 18.09.2013.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
tehnored. C.M./5 EX/05.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|