Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 8834/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul H. C., cu domiciliul în B., ., ., jud. B. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordinea de listă au lipsit petentul H. C. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu s-au depus la dosar înscrisuri noi, după care:
În temeiul art. 137 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 248 - 254 Cod procedură civilă, instanța invocă excepția de perimare a cererii de chemare în judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedura civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe excepție.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrata sub nr._ /13.03.2012 pe rolul acestei instanțe, petentul HANCU C. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN anularea procesului-verbal . nr._/04.04.2011.
Prin incheierea din data de 04.09.2012 instanta a suspendat judecata pricinii pentru neindeplinirea de catre petent a obligatiei de a depune la dosarul cauzei procesul-verbal contestat.
La data de 15.07.2013 petentul a formulat cerere de repunere pe rol, respinsa de instanta prin incheierea din data de 03.09.2013.
Dosarul a fost repus pe rol din oficiu.
La termenul de astăzi, 11.12.2013, instanța, în temeiul art. 137 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 248 - 254 Cod procedură civilă, a invocat din oficiu excepția de perimare a acțiunii.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției de perimare a acțiunii, cu respectarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Perimarea, conform art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reprezintă o sancțiune procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a opera această sancțiune ce se desprind din prevederile art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă sunt următoarele: să existe o învestire a instanței cu o cerere care a declanșat procedura de judecată; cauza să fi rămas în nelucrare timp de un an; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
Instanța reține faptul că, în cauză, nu este necesar să fie făcute verificări asupra comunicării legale a încheierii de suspendare, potrivit art. 90 și 92 din Codul de procedură civilă, deoarece, în lipsa unor norme speciale exprese, termenul de perimare, de un an în materie civilă, se calculează potrivit dispozițiilor generale ale art. 101 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a cărui aplicare s-a făcut mai sus (termenul se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare).
Codul de procedură civilă nu a stabilit expres momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, însă, în raport de faptul că perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părții în desfășurarea procesului, termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de actele de procedură care trebuiau să urmeze, în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare. Actul de procedură, în acest caz, este încheierea de suspendare a judecății pronunțată în ședința publică din 04.09.2012, din acest moment partea având îndatorirea de a stărui în continuarea judecății.
Față de aceste motive, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile perimării, în sensul că s-a împlinit termenul de 1 an, pe data de 04.09.2013, care se calculează de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, iar pricina a rămas în nelucrare, din vina părților cu mult peste termenul de 1 an, perioadă în care nu a intervenit nici o cauză care să întrerupă sau să suspende a cursul acestuia. Cum data de 04.09.2013 este anterioară datei prezentei judecăți, potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția perimării și va constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia de perimare.
Constata perimata cererea privind pe petentul H. C., cu domiciliul în B., ., ., jud. B. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
E.-C. VLADSIMONA N.
RED. ECV
TEHNORED. ECV-SN
23.12.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4623/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|