Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 382/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petenta . cu sediul in municipiul Bucuresti, ., . in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul si intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea este scutita de taxa judiciara de timbru, procedura este legal indeplinita, prin serviciul registratura al instantei, intimata a depus la dosar precizari si inscrisuri, dupa care:
Instanta in baza art. 167 C.p.c. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei.
Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca, in baza art. 150 C.p.c. declara dezbaterile inchise si retine cauza spre solutionare, avand in vedere solicitarea partilor de solutionarea cauzei in baza art. 242 C.p.c.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plângerea contravențională formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 05.01.2012 sub nr._, petenta . a solicitat instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, sa dispuna anularea procesului-verbal . nr._/05.12.2011
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat în esență ca in vara anului 2011 nu a achitat rovinieta aferenta perioadei de utilizare a drumurilor publice conform dispozitiilor legale, insa acest fapt nu a fost unul intentionat si s-a datorat unei neglijente de natura administrativa.
Mai arata ca dupa ce a primit procesul verbal de contraventie, a inteles si si-a recunoscut culpa in care se aflat si a achitat de indata amenda cu care a fost sanctionata precum si despagubirea aferenta, conform dovezilor anexate la plangere.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 5 al.2., art. 20 alin.2 din OG 2/2001, art. 8 al.3 din OG 15/2002, art. 242 C.p.c.
Potrivit dispozitiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
În ceea ce privește intimata aceasta legal citată nu a formulat întâmpinare potrivit art 115 și urm C.p.civ
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă
În cauză instanța a administrat la solicitarea partilor proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie: procesul verbal în discuție, dovada comunicarii acestuia, procese verbale chitante, plansa fotografica, certificat calificat, autorizatie de control și dovezi de comunicare, extras portalul instantei .
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei si contravaloarea tarifului de despăgubire în sumă de 28,00 Euro, echivalentul a 121,79 lei, pentru savarsirea faptei contraventionale prevazute de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 constand in aceea ca, la data de 24.06.2011, ora 07,10, petentul a condus vehiculul categoria A cu numarul de inmatriculare_ pe DN 2 km 115+80 m în localitatea Mărăcineni, fără a deține rovignietă valabilă .
Instanța, analizand procesul-verbal in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.
Procesul verbal in discutie a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de catre agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii, fiind întocmit în lipsa petentului potrivit mențiunilor din actul în discuție nu putea fi semnat de contravenient, lipsa semnăturii acesteia precum și lipsa semnăturii olografe a agentului constator neducând la nulitatea procesului verbal. Semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legata in mod unic de semnatar; b) asigura identificarea semnatarului; c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in așa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.
Intrucat procesul verbal a fost incheiat in lipsa petentului, din examinarea cuprinsului procesului verbal se poate observa c a acesta respecta exigentele art. 16 al.1 din OG 2/2001, fapta fiind descrisă complet, agentul constatator nu trebuia să efectueze o evaluare a pagubelor pricinuite cu ocazia săvârșirii contravenției pentru a aplica tariful de despăgubire întrucât legiuitorul a stabilit și evaluat aceasta prin sumele fixe stabilite în actul sancționator.
Prin neînscrierea datelor personale ale contravenientului și persoanei ce reprezintă intimatul, lipsa semnăturii unui martor sau neînscrierea obiecțiunilor, acestuia nu i s-a cauzat nici un prejudiciu de vreme ce prin plângerea dedusă judecății a putut arăta toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului.
În ceea ce privește temeinicia actului, instanța observa ca potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
A.. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
În drept, instanța are în vedere că până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, s-a conferit legii contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai dezincriminarea faptei și sancțiunea mai ușoară, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Astfel, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc. Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precizate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța reține că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținuta în sarcina petentului a fost savarsita la data de 24.06.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 05.12.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii acestora răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
Pentru toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va admite cererea și va dispune anularea procesului verbal contestat.
În ceea ce privește obligarea petentului la achitarea tarifului de despăgubire, instanța reține că potrivit art. II din legea 144 privind modificarea OG 15/2002 - tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Așadar, prin anularea procesului verbal, se va înțelege anularea acestuia în totalitate, cu privire la toate dispozițiile conținute de acesta, inclusiv cele privitoare la tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulata de petenta . cu sediul in municipiul Bucuresti, ., . in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr_/05.12.2011 emis de intimat și a măsurilor dispuse prin acesta
Definitivă
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.06.2013.
P. GREFIER;
Red.P.F.
Tehnored. B.C./4 ex.
19.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4623/2013.... → |
---|