Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 19040/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.09.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: N. A. D.

GREFIER: M. B. Ș.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. F., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de 30.08.2013, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159 indice 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art. 1 pct.2 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.

F. de lipsa partilor, instanta dispune lasarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal facut la a doua strigare, au lipsit partile.

Apreciind că proba cu înscrisurile de la dosar este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ, instanța o încuviințează pentru ambele părți si, considerându-se lămurită, în temeiul art.150 C.proc.civ, declară încheiate dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 05.06.2012, sub nr._, petentul M. F. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 întocmit de un agent constatator din cadrul CESTRIN și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, la plata cărora a fost obligat prin procesul-verbal menționat. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu „avertisment”.

În motivarea plângerii, petentul a sustinut ca locul unde a fost constatata contraventia reprezinta limita administrativ-teritoriala dintre . Buzau si a precizat ca obisnuieste sa procedeze la achizitionarea de rovinieta.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 7 alin.3 rap. la art.5 alin.5 din OG nr. 2/2001 si OG nr.15/2002.

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 întocmit de către instituția intimată (fila 4) si dovada achiarii rovinietei pentru perioada 07.04._13 (fila 5).

Potrivit dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin.2 din OG. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (in vigoare la data introducerii plângerii), plângerea contravențională formulată de petent este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus în probațiune documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, anume: planșa foto care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție (fila 16), autorizația de control si certificatul calificat al agentului constatator (fila 14) și dovada comunicării prin afisare către petent a procesului-verbal contestat (fila 15).

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/02.05.2012 (fila 4) încheiat de agentul constatator D. I. Tosa din cadrul instituției intimate C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, petentul M. F. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 31.01.2012, orele 16.40, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă.

Totodată, în temeiul art. 8 alin.3 din OG. nr. 15/2002, petentul a fost obligat si la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (122,49 lei), reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001 și având în vedere Decizia X/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs in interesul legii, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin.2, în Anexa nr. 2, care prevede o amendă de la 250 la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin.3, contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculul din cauză, de tip A, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin.2, începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit.e, acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit.j definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

În art. 3 alin.1 din O.G. nr. 15/2002 sunt prevăzute câteva excepții de la regula obligativității plății tarifului de utilizare de către toți utilizatorii rețelei de drumuri naționale stabilită de art. 1 alin.2, excepții limitative și de strictă interpretare, petentul neîncadrându-se în aceste excepții.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului sau utilizatorului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul si utilizatorul autovehiculului la momentul constatarii contraventiei.

Instanta nu poate primi apararea petentului in sensul ca locul unde a fost constatata contraventia reprezinta limita administrativ-teritoriala dintre . Buzau, astfel ca nu ar fi necesara rovinieta. Instanta retine ca podul de la Maracineni, jud. Buzau este un sector al drumului național 2, km 115+80 m si prin urmare circulatia pe acest traseu se poate efectua numai dupa achitarea contravalorii rovinietei, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare.

Examinand materialul probator aflat la dosarul cauzei si coroborand procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 întocmit de către instituția intimată (fila 4), cu planșa foto (fila 16) si cu autorizația de control si certificatul calificat al agentului constatator (fila 14), instanța instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ apartinand petentului a circulat, într-adevăr, la data de 31.01.2012, orele 16.40, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă, aspect recunoscut și de acesta și probat prin planșa foto atașată la fila 16 din dosar.

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator, sanctiunea avertismentului fiind suficienta pentru atingerea scopului urmarit de legiuitor.

Astfel, instanța considera ca, desi petentul nu deținea rovinietă pentru autoturismul său la data săvârșirii contravenției, aceasta fapta are un grad de pericol social redus, fiind comisă în mod izolat, petentul nefăcând o obișnuință din a încălca normele care reglementează obligativitatea achitarii taxei de drum. In acest sens, petentul a probat faptul ca, anterior sanctionarii sale prin procesul-verbal contestat in prezenta cauza, s-a conformat dispozitiilor legale, achizitionand rovinieta si achitand tarifele aferente necesare circulatiei pe un drum national (rovinieta valabila in perioada 07.04._13 – fila 4).

Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și dispozitiile art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 250 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012, cu avertisment.

Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.

În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căruia a fost obligat petentul, la care se face referire în procesul-verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin.3 rap. la Anexa nr. 4 din OG nr. 15/2002, instanța reține că, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

F. de aceste considerente, instanța va anula tariful de despăgubire în valoare de 28 euro, stabilit prin procesulul-verbal contestat.

În temeiul art. 129 alin. 6 C.proc.civ, care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plangerea contraventionala formulată de petentul M. F., cu sediul în Buzau, ., jud. Buzau, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei, aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012, cu sancțiunea avertismentului.

Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul-verbal contestat.

Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. A. D. M. B. Ș.

Red. A.D.N.

4 ex. /30.09.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BUZĂU