Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 12288/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECTIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 13.12.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. I.

GREFIER: C. Z.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul I. G. I., cu domiciliul în B., ., ., și pe intimatulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B.., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea se află la primul termen de judecată, legal timbrată, intimatul a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare și documentația aferentă procesului verbal contestat, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin. 1 NC.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material și teritorial, în temeiul art.94 pct.3 N.C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor solicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 255 și 258 N.C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin.1 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã, declară dezbaterile închise, conform art.394 alin.1 C.proc.civ., și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe sub nr_, petentul I. G. I., a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 06.07.2013,.

In motivarea cererii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional, motivat de faptul că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 80 km/h.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001..

În probațiune, a fost depus în fotocopie: procesul-verbal contestat.

Plângerea a fost legal timbratã, cu suma de 20 de lei, conform disp.art.19 din OG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că la data de 06.07.2013, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe . Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 80 km/h.

Aparatul radar este verificat metrologic corespunzător iar agentul de poliție este atestat .

În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar procesul -verbal contestat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 06.07.2013, petentul I. G. I. a fost sancționat cu 4 puncte amendă contravențională în cuantum de 320,00 lei, și cu aplicarea sancțiunii complementare a 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 2. din O.U.G. nr. 195/2002.

In fapt, s-a reținut că, la data respectivã, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 80 km/h.

Instanța constată că plângerea a fost formulatã de către petent la data de 19.07.2013, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data comunicării procesului -verbal de constatare a contravenției, 06.07.2013 .

Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, procesul- verbal conținând mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

In ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de petent, instanța le apreciazã ca neîntemeiate pentru urmãtoarele considerente:

- nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, petentul neavând posibilitatea de a formula obiecțiuni, atrage sancțiunea nulității relative, care, potrivit disp. art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabile și în procedura contravențională, potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001), intervine numai cu condiția dovedirii unei vătămări, care sã nu poatã fi înlãturatã decât prin anularea acestui act. Cum petentul și-a valorificat dreptul la apărare prin formularea plângerii contravenționale în fața instanței de judecată, unde a avut posibilitatea să supună analizei legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, cu menționarea tuturor obiecțiunilor la procesul-verbal de contravenție, nu poate fi justificată o vătămare a intereselor procesuale ale acestuia, astfel încât nu intervine sancțiunea nulității relative a proceselor-verbale de contravenție;

- referitor la neprezentarea filmãrii la data sancționãrii, instanța reține cã petentului i s-a comunicat cd-ul cu înregistrarea abaterii, astfel încât nu i-a fost încãlcat dreptul la apãrare, întrucât a avut posibilitatea sã formuleze plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cursul procesului, sã-și formuleze apãrãrile pe care le considera necesare.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art. 121 Regulamenul de aplicare al OUG 195/2002, aprobat prin HG 1391/2006, care prevãd „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”

Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție potrivit disp.art. 100 alin.2 raportat la art.108 alin.1 lit.b pct.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevãd cã „ 2. depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

se sancționeazã cu amenda prevãzutã în clasa a II-a de sancțiuni, precum și cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

Potrivit art. 98 alin. 4 lit b) din OUG 195/2002 republicată, clasa a II- a de sancțiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării a 4 sau 5 puncte de amendă, fiecare punct reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Instanța reține cã petentul a condus autoturismul în municipiul Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximã admisã este de 50 km/h, conform disp.art. 49 din OUG 195/2002.

Prin urmare, se poate concluziona că fapta a fost corect încadratã, iar sancțiunea a fost individualizatã între limitele fixate de actul normativ de incriminare, procesul verbal fiind legal întocmit cu privire la acest aspect.

Sub aspectul temeiniciei,

Petentul solicită anularea procesului-verbal . nr._, încheiat la data de 06.07.2013, susținând cã, viteza înregistratã de aparatul radar nu poate fi realã.

Instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

In scopul respectării dreptului petentului la un proces echitabil, instanța a încuviințat și administrat probele propuse de aceasta, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Procedând la vizionarea înregistrării de pe suportul CD depus la dosarul cauzei de cãtre intimatã, instanța constată că, în data de 06.07.2013, orele 02:39, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 80 Km/h pe ..Buzãu.

Abaterea a fost înregistratã în regim staționar de aparatul radar montat pe autospeciala de poliție marca Dacia L., cu nr.de înmatriculare MAI_, pe hard-disk, aparatul radar ROM_ care a înregistrat abaterea fiind verificat metrologic și corespunzând normelor în vigoare, dupã cum rezultã din buletinul de verificare metrologicã nr._/28.03.2013, a cãrui valabilitate este de un an. De asemenea, intimata a depus la dosarul cauzei și atestatul de operator radar al agentului constatator din cauzã, D. Nicușor.

Așadar, pe baza ansamblului probator administrat, instanța reține că mențiunile consemnate în procesul verbal de contravenție s-au confirmat, petentul săvârșind contravenția reținută în sarcina sa, nerespectând viteza maximã admisã în localitate, astfel încât sancționarea sa este temeinică.

Pentru toate aceste considerente, instanța conchide că procesul verbal contestat a fost temeinic întocmit.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificatã sancțiunea aplicatã, amenda în cuantum minim, având în vedere cã, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal

Instanța constată că nivelul amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului, iar fapta acestuia poate genera atât o stare de pericol pentru siguranța drumurilor publice, cât și consecințe mai grave, precum un accident de circulație cu vãtãmarea corporalã a participanților la trafic sau chiar decesul acestora.

Față de cele expuse anterior, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind proporționalã cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.

Cu privire la sancțiunea complementară, aplicarea unui numãr de 3 puncte de penalizare, instanța reține cã aceasta intervine de drept, odată cu săvârșirea faptei de către petent, astfel încât orice discuție referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța urmeazã a respinge plângerea contravențională formulatã de petent, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. 1 N.Cod procedură civilă, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. G. I., cu domiciliul în B., ., . în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- Poliția Rutieră, cu sediul în B., .-10, jud.B.. împotriva procesului-verbal . nr._, întocmit la data de 06.07.2013, ca neîntemeiatã.

Ia act cã pãrțile nu au solicitat cheltuieli de judecatã.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecãtoria Buzãu.

Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 13.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. I. C. Z.

Red. E.I./ Tehnored.: E.I.

4 ex./ 13.01. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BUZĂU