Plângere contravenţională. Sentința nr. 1362/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1362/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 30125/200/2012

DOSAR NR . 30._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1362

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – C. E.

GREFIER – V. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta P. D. C., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., . cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta P. D. C. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, planșa fotografică a abaterii și certificat calificat privind valabilitatea semnăturii electronice din cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159ind. 1 alin.4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, și întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2012, sub nr._, petenta P. D. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/19.09.2011.

În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că a vândut autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ încă din 08.10.2010, numitului KAYA AHMET, care nu și-a îndeplinit obligația de a înmatricula autovehiculul pe numele său.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar planșa foto.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, dovada comunicării acestuia, contract de vânzare-cumpărare vehicol folosit, proces-verbal de radiere mijloc de transport, planșa foto.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.09.2011 încheiat de un agent din cadrul intimatului C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta P. D. C. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 de lei în temeiul art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și obligată la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, reținându-se că la data de 24.03.2011, ora 19.41, pe DN2, km. 115+80 în localitatea Mărăcineni, jud. B., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Din contractul de vânzare- cumpărare vehicol folosit și procesul-verbal de radiere mijloc de transport (f.8), instanța reține că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost înstrăinat de petentă către numitul KAYA AHMET la data de 08.10.2010 și radiat din evidențele fiscale de pe numele petentei la aceeași dată.

Așadar, instanța constată că încă de la data de 08.10.2010, petenta nu mai este proprietarul autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .

Potrivit art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, revine în exclusivitate utilizatorilor români. Astfel, petenta nemaiavând în proprietate autoturismul este evident că nu mai este utilizatorul acestuia și nu mai are obligația de a achita rovinieta. Mai mult potrivit art. 3 alin. 3 din OG 15/2002 obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor în/din baza de date revine utilizatorilor acestora, prin urmare revine cumpărătorului obligația de a-și înmatricula autoturismul pe numele său și nu petentei care are calitatea de vânzător.

Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât petenta nu a circulat cu autoturismul respectiv pe drumurile naționale, acesta nemaiavând în proprietate autoturismul la data comiterii faptei.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta P. D. C., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., . cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/19.09.2011.

Anulează procesul verbal de contravenție și toate măsurile luate prin acesta.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.01.2013.

Președinte, Grefier,

C. E. V. C.

Red. C.E../Tehn.C.V/4 ex/05.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1362/2013. Judecătoria BUZĂU