Plângere contravenţională. Sentința nr. 1367/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1367/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 30155/200/2012
DOSAR NR . 30._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1367
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – C. E.
GREFIER – V. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S.C. I. T. S.R.L., reprezentată prin I. N., cu sediul în mun. B., cart. Broșteni, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta S.C. I. T. S.R.L. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, planșa fotografică a abaterii și certificat calificat privind valabilitatea semnăturii electronice din cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159ind. 1 alin.4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, și întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2011 la data de 03.12.2012 petenta S.C. I. T. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/14.11.2012, solicitând anularea acestuia.
În motivare, petenta a arătat că este exonerată de la plata taxelor, întrucât execută curse în conformitate cu Legea nr.92/2007.
În drept a invocat dispozițiile art. 399 alin.1 ind.1 din Codul de procedură civilă.
Intimatul nu a depus întâmpinare, însă a înaintat planșa foto aferentă procesului verbal.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copii, procesul verbal contestat, adresă CNADNR nr._/23.11.2010, adresa nr.5633/15.11.2010, planșă foto (f.13).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 14.11.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/14.11.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 26.10.2012, ora 06.13, a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând petentei, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 1250 lei.
Procesul - verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În afară de această faptă comisă pe data de 26.10.2012, în sarcina petentei s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după data de 26.10.2012, fiind sancționată contravențional de mai multe ori. Spre exemplu, din verificarea în sistemul ECRIS se constată că petenta a mai fost sancționată pentru aceeași faptă prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.10.2012.
Înainte de data constatării săvârșirii faptei, 14.11.2012, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționată petenta a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Având în vedere că procesul verbal de contravenție . nr._/14.11.2012, ce face obiectul cauzei, a fost încheiat la data de 14.11.2012, deci la un interval mai scurt de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție . R12 nr._/24.10.2012, prin care petenta a fost sancționată pentru aceeași faptă, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, și va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
În aceste condiții, instanța consideră că este de prisos analiza celorlalte motive de nelegalitate a procesului verbal invocate de către petentă prin plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. I. T. S.R.L., reprezentată prin I. N., cu sediul în mun. B., cart. Broșteni, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/14.11.2012.
Anulează procesul verbal de contravenție și toate măsurile luate prin acesta.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.01.2013.
Președinte, Grefier,
C. E. V. C.
Red. C.E/Tehnored.C.V/4 ex/ 12.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1324/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7027/2013.... → |
---|