Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 5456/200/2012

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. I.

GREFIER N. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul în București, sector 2, .. 14-18, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta . și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus întâmpinare, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator iar petenta precizări și alte procese verbale.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2001.

Instanța, în baza art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 34 din OG nr. 2/2001, încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei și proba cu planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării și constatând cauza în stare de judecată,, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 15.02.2012, petenta . a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . 12 nr._ din data de 11.01.2012, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

In motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul verbal nu cuprinde semnătura agentului constatator, motiv pentru care apreciază că este nul, în conformitate cu prevederile art.16 coroborate cu art. 17 din OG nr.2/2001.

Petenta a depus precizări prin care solicită aplicarea dispozițiilor Legii 144/2012, având în vedere că a fost sancționată și prin procesul verbal . nr._/11.01.2012.

În drept, petentul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile OG nr.2/2001.

La dosarul cauzei s-au depus în copie procesul verbal de contravenție (fila 9) și chitanța nr._/10.02.2012.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, în cuprinsul căreia a arătat că potrivit art.1 alin.2 din OG nr.15/2002, începând cu 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale în România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România (…). Mai susține că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001.

Totodată a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2001, cod de proc. civ.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 11.01.2012, petenta . a fost sancționată cu amenda de 750 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 412,61 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Procesul verbal in discuție a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de către agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii.

Din examinarea cuprinsului procesului verbal se poate observa ca acesta respecta exigentele art. 16 al.1 din OG 2/2001, fapta fiind descrisă complet; în plus, prin neînscrierea obiecțiunilor cu ocazia întocmirii procesului verbal petentei nu i-a fost cauzată nici o vătămare în contextul în care prin plângerea dedusă judecății a putut invoca toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului în discuție.

Pe fondul cauzei, la data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Conform art. 7, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Ulterior încheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.

În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.

În cauza de față, examinând actele dosarului, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat, petenta a mai fost sancționată prin procesul verbal R 12 nr._/11.01.2012 (f 24 dosar), pentru o faptă similară, câtă vreme procesul verbal contestat prin prezenta plângere a fost încheiat la aceiași dată, de 11.01.2012.

Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unor contravenții similare, sancționate prin alte procese verbale de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.

F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.

Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petenta a fost sanctionată, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta ., cu sediul în București, sector 2, .. 14-18, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._/11.01.2012 încheiat de intimată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2013.

P.,GREFIER,

C. I. N. A.

Red. C.I./tehnor. N. A. 4 ex/15.10.2013

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU