Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 13048/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. I.

GREFIER N. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. B., cu domiciliul în com. Zărnești, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401 A, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul I. B. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, fiind scutită de plata taxei de timbru, prin serviciul registratură intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, atașând acesteia proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind.1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța, și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, cu aplicarea art. 242 cpc, reține cauza spre soluționare, rămânând în pronunțare pe excepția invocată și pe fondul cauzei.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:

Prin plângerea înregistrata sub nr._ /19.04.2012 pe rolul acestei instanțe, petentul I. B. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN anularea procesului-verbal . 12 nr._/21.03.2012 iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.

A recunoscut că a fost o eroare din partea sa circulând fără rovinietă, însă imediat ce a sesizat, a achiziționat rovinietă cu valabilitate un an.

A precizat că a achitat amenda și tariful de despăgubire aplicate printr-un alt proces verbal, emis la aceeași dată cu cel contestat.

În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

A anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: carte de identitate petent și procesul-verbal . 12 nr._/21.03.2012 (fila 5).

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, procesul verbal fiind legal și temeinic întocmit. În dovedire, a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal . 12 nr._/21.03.2012.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal . 12 nr._ încheiat de către intimata CNADR-CESTRIN la data de 21.03.2012 petentului I. B. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, fiind totodată obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro, reținându-se că la data de 18.10.2011, la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinieta valabila.

În sarcina petentului a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.

Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.

Instanța observă că între momentul constatării faptei și primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incrimineaza fapta de a circula fără rovinieta valabilă, a suferit o . modificari prin Legea nr. 144/2012.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012: ”Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile. Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.

Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.

În consecință, din efectuând cercetări în aplicația ECRIS, rezultă că pe rolul instanței a fost înregistrată cauza nr._/200/2012 având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul I. C. împotriva procesului-verbal . 12 nr._/21.03.2012 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R.

Astfel, observând că procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale a fost încheiat la mai puțin de 30 de zile de la data încheierii celui indicat în paragraful anterior, făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, fără a mai analiza motivele de fapt si de drept invocate în cerere, văzând și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, va proceda la admiterea plângerii și la anularea procesul-verbal . 11 nr._/19.12.2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea privind pe petentul I. B., cu domiciliul în com. Zărnești, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._/21.03.2012, emis de intimată și a măsurilor dispuse prin acesta.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.10.2013.

Președinte, Grefier,

C. I. N. A.

Red. C.I./Tehnored. N.A.

4 ex/15.10.2013

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU