Plângere contravenţională. Sentința nr. 1851/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1851/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 25720/200/2011
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1851
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. I.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. N. cu domiciliul în B., . A, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, Sector 6, .. 401 A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul P. N. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus adresa prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 04.11.2011, petentul a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 26.09.2011 și exonerarea sa de plata amenzii și înlăturarea tuturor celorlalte măsuri complementare, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul verbal contestat in mod nelegal i s-a aplicat sancțiunea contravenționala a amenzii în cuantum de 250 lei in conformitate cu dispozițiile art. 8 alin 1 si 3 din OG 15/2002 cu consecința obligării la achitarea unui tarif de despăgubire in cuantum de 118,21 lei.
În opinia petentului, măsura dispusa este nelegala și netemeinică, solicitând instanței verificarea legalității procesului verbal sub aspectul respectării dispozițiilor art. 1, 16 si 17 din OG 2/2001 privind obligativitatea înscrierii de către agentul constatator a tuturor mențiunilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității dar si stabilirii corecte a existentei culpei. Cu privire la temeinicia procesului verbal, prin prisma faptului ca, soluționând prezentul litigiu, instanța trebuie sa ofere petentului garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Mai arată că situația de fapt reținuta in procesul verbal vizează nerespectarea dispozițiilor art.8 din OG 15/2002 «Fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda». S-a ajuns la aceasta concluzie si s-a procedat la aplicarea unei sancțiuni in urma controlului efectuat in trafic pe DN 2 km 115+80 m Maracineni B. prin înregistrare foto in data de 03.04.2011 orele 17.06 a autovehicolului înmatriculat cu nr._ proprietatea sa.
Având in vedere faptul ca in cauza constatarea pretinsei contravenții s-a făcut cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate, intimata ar fi trebuit sa depună la dosar dovada omologării si verificării metrologice precum si înregistrarea foto .
A invocat in apărare dispozițiile art. 6 din CEDO, dispoziții in raport de care petenta beneficiază de prezumția de nevinovăție. Pentru a dovedi temeinicia procesului verbal, in cauza va trebui răsturnata prezumția de nevinovăție, întrucât, ori de cate ori o persoana este acuzata de săvârșirea unei contravenții, aceasta acuzație trebuie probata, iar nu afirmata printr-un singur cuvânt, raport, proces verbal al agentului constatator. Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, in cauza trebuie probata pretinsa fapta cu ajutorul înregistrării efectuata cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic - înregistrarea foto.
In subsidiar, daca se apreciază ca procesul verbal de contravenție este temeinic si legal, solicită ca instanța sa se orienteze la aplicarea unei sancțiuni cu avertisment pentru fapta înscrisa in procesul verbal cu exonerarea obligației de plata a despăgubirii. In acest sens urmează a se avea in vedere faptul ca, potrivit art. 21 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social la faptei săvârșite, tinandu-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si potrivit art. 7 al. 3 din OG nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare al contravenției nu prevede aceasta sancțiune. Solicită ca, la aprecierea gradului pe pericol social al faptei, instanța să tină cont de imprejurarea ca fapta săvârșita de petenta nu a produs urmări grave si a adus o atingere minima a ordinii si valorilor sociale ocrotite.
În perioada lunii ianuarie 2011 în nenumărate rînduri a vrut să achiziționeze rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor publice de la stația OMV de unde a achiziționat și anii anteriori de fiecare dată pentru 12 luni conform dispozițiilor legale, perioadă în care își achita toate obligațiile fiscale către stat, însă în prima lună a anului aceste roviniete nu erau disponibile sau nu era disponibil sistemul. În perioada ianuarie-februarie nu a folosit autoturismul cu numărul de înmatriculare mai sus prevăzut, iar ulterior a fost convins că și-a achitat în termen această obligație motivat și de faptul că prin extrasul de cont primit de la bancă figura și o plată efectuată cu cardul la OMV întărindu-i această covingere.
Acest fapt nu a fost unul intenționat și s-a datorat unei erori de natură administrativă. Această eroare a fost sesizată și remediată la data de 28.09.2011, când a fost achitat tariful de utilizare pe o perioadă de 12 luni, în valoare de 28 de euro, dovada făcand-o cu rovinieta anterioară și ulterioară.
In consecința, in subsidiar a solicitat admiterea plângerii și transformarea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat in sancțiunea "avertisment".
Cu privire la măsura complementara ce privește tariful de despăgubire, in cauza urmează a se aprecia daca exista sau nu existenta un prejudiciu. Independent de aprecierea existentei sau nu a unui prejudiciu rugam instanța de judecata urmează a inlatura măsura complementara reținuta prin procesul verbal având in vedere că potrivit art. 10 din OG nr.15/2002, cu modificările si completările ulterioare, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 2/2001. Conform art. 23 al. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, in cazul in care pentru săvârșirea contravenției s-a cauzat si o paguba si exista tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicita sa aplice sancțiunea stabilește si despăgubirea cu acordul expres al persoanei vătămate, facand mențiunea corespunzătoare in procesul verbal. Prin urmare, obligarea petentei la plata tarifului de despăgubire fara acordul acesteia contravine dispozițiilor OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. F. de dispozițiile textelor de lege menționate mai sus, instanța urmează a aprecia ca petenta nu poate fi obligata la plata de despăgubiri, motiv pentru care solicită înlăturarea obligației de achitare a tarifului de despăgubire.
În temeiul art. 112 C.pr.civ., au fost depuse copii de pe procesul verbal R11 nr._ din data de 26.09.2011 (fila nr. 5), bon fiscal nr. 14/27.09.2011 eliberat de . SRL și rovinietă (fila nr. 6), carte de identitate . nr._ (fila nr. 8)
Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor si art. 15 lit.i din Lege nr. 146/1997. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat la termenul acordat de instanță, dar a depus adresa prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
Analizând înscrisurile din dosar,instanta retine urmaoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 26.09.2011, petentul P. N. a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 118,21 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei -SIEGMCR.
Instanța, analizând procesul-verbal in ceea ce privește legalitatea, apreciază ca acesta a fost legal întocmit cu respectarea condițiilor de forma prevăzute de art. 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Pe fondul cauzei, la data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Ulterior încheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.
În cauza de față, examinând actele dosarului și efectuând verificări în sistemul ECRIS, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat, petentul a mai fost sancționat prin procesul verbal . nr._ din data de 13.09.2011 pentru o faptă similară, câtă vreme procesul verbal contestat prin prezenta plângere a fost încheiat la data de 26.09.2011, pentru o faptă din data de 03.04.2011.
Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unor contravenții similare, sancționate prin alte procese verbale de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulata de petentul P. N. cu domiciliul în B., . A, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, Sector 6, .. 401 A.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/26.09.2011 emis de intimată și a măsurilor dispuse prin acesta.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored. N.A.
4 ex/13.02.2013
Operator de Date Cu Caracter Personal_
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013.... → |
---|