Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 11025/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulata de petentul S. L. Ș. cu domiciliul în comuna V. V., ., împotriva procesului verbal de contraventie . 11 nr._ din 26.07,2011, încheiat de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA –CESTRIN cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit petenta S.C. TERRA G. S.R.L. și intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arata ca procedura de citare este legal îndeplinita, cererea se afla la primul termen de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata nu a formulat întâmpinare, insa a înaintat la dosar adresa nr. 6633/2l.06.2010 emisa de B.R.M.L., certificat calificat pentru semnătura electronica, autorizația de control a agentului constatator si planșa foto reprezentând înregistrarea abaterii, după care:
În baza rolului activ consacrat de art. 129 alin.4 C.proc.civ., instanța arată că excepțiile nulității procesului-verbal contestat invocate de petentă nu sunt veritabile excepții procesuale, urmând ca instanța să analizeze aceste aspecte în momentul verificării legalității procesului-verbal.
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr. civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conf. art. 242 cod proc. civ, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 30.03.2012, petentul S. L. Ș. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . 11 nr._ din 26.07,2011 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, în acest an, nu a achitat rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor naționale, conform dispozițiilor legale, acest fapt nu a fost unul intenționat și s-a datorat lipsei de cunoaștere că porțiunea de pod rutier situat la ieșirea din B. și . se încadrează în categoria drumurilor naționale. Această stare de fapt a fost remediată la data de 25.07.2011 când a achitat contravaloarea rovinietei pe o perioadă de 12 luni.
De asemenea a achitat contravaloarea procesului verbal de contravenție . 11 nr._ din 17.06.2011.
Prezentul litigiu trebuie să prezinte garanțiile procesuale recunoscute și garantate de Art. 6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului (care fac parte din dreptul intern în baza art. 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală). Asta deși contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel contra Olandei, Lutz contra Germaniei, Lauko contra. Slovaciei și Kaubec contra Slovaciei), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală", la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente l." Norma juridică ce sancționează astfel de fapte are un caracter general, adresându-se tuturor comercianților de produse aceizabile, 2. Amenda, sancțiunea urmărește un scop preventiv represiv. Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii ( cauzele EANADY c. SLOVACIEI, ZILIBERBERG c. MOLDOVEI. MASZINI c. ROM | NIEI.; hotărârea din 21.09.2006), că aceste criterii (care sunt alternative iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală printre care și prezumția de nevinovăție, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nefăcând prin el însuși dovada existenței faptei, a autorului acestuia și a vinovăție, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G nr. 15 /2002 si pe dispozițiile OG 2/2001.
In conformitate cu prevederile art. 242 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea prezentei plângeri si în lipsa noastră.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat însă a depus la dosar planșa fotografică.
Cu privire la excepția tardivității invocată de intimată prin întâmpinare se constată că petentei i-a fost comunicat procesul verbal la data de 19.03.2012.
Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, impotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Potrivit art. 27 din suscitatul act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face si prin afișare la domiciliul, operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Având în vedere modul de calcul al termenelor procedurale stabilite pe zile, conform art. 101 alin. 1 din codul de procedură civilă și ținând cont că data comunicării procesului verbal de contravenție către petent a fost 19.03.2012, rezultă că acesta a formulat plângere contravențională în termenul prevăzut de lege de 15 zile respectiv 30.03.2012.
Având în vedere cele expuse, instanța constată că petentul nu a depășit termenul de formulare a acțiunii, motiv pentru care va respinge excepția tardivității plângerii contravenționale invocata de intimată prin întâmpinare.
Avându-se în vedere pericolul social al faptei săvârșite (art. 5, alin. 5 din OG nr. 2/2001), precum și dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța constată ca sancțiunea aplicată petentului a fost bine individualizată.
În temeiul art. 167 și urm C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.
Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Pe data de 18.12.2010, ora 08,55, locul DN 2 KM 115+80 m, loc. Mărăcineni, jud. B., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, a circulat fără a deține rovinieta valabilă. Din baza de date verificată de către intimată a reieșit că autoturismul este proprietatea petentului.
Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, chiar acceptând că, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție ar intra în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO, acest fapt nu înseamnă că, mutatis mutandis, toate instituțiile de drept penal se aplică și în materie contravențională, ci semnifică doar că prezentului litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Prin urmare, instituțiile incidente în materie penală referitoare la aplicarea sancțiunii nu sunt aplicabile în materie contravențională, ci numai garanțiile procesuale, cum ar fi dreptul la apărare, prezumția de nevinovăție etc.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 750 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei.
Instanța constată că rațiunea legii (ordonanței) este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
În afară de această faptă comisă pe data de 18.12.2010, în sarcina petentului s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte.
Intre data constatării săvârșirii acesteia, 18.12.2010 si data judecării prezentei cauze, 06.09.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul, a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României, coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.
În cauza de față, examinând actele dosarului și efectuând verificări în sistemul ECRIS,, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat, petenta a mai fost sancționată contravențional.
Fapta fiind comisă într-un interval de 30 de zile de la data la care petentul a fost surprins pentru prima dată circulând fără rovinietă valabilă și, reținând că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. N..DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității depunerii plângerii invocată de către intimată.
Admite plângerea formulată de petentul S. L. Ș., împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._ din 26.07.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 26.07.2011.
Exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 118,04 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 06.09.2013.
Președinte,Grefier,
Red./I.V.C-tin
Tehnored./E.M./17.09.2013/ 4 ex
← Pretenţii. Sentința nr. 8141/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... → |
---|