Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 12271/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR_
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 25.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: N. G.
GREFIER: G. I.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. A., cu domiciliul in B., cartier Crâng 2, ..2, județul B., cu domiciliul ales in Buzau, ., parter la Cabinet Avocat G. I., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în București, ..410 A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . R 12, nr._/21.03.2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul C. A. pentru care a răspuns G. I. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arata ca procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la prim termen de judecată, după care:
Avocat G. I., pentru petent solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar.
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul petentului având cuvântul pe fond solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat,, în subsidiar solicită sa-i fie înlocuită sancțiunea cu avertisment. Fără cheltuieli de judecată..
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 12.04.2012, sub nr._, petentul C. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a învederat că, pentru o scurtă perioadă de timp s-a aflat în eroare cu privire la existența rovinietei, fiind însă o persoană de bună credință care, în mod constant achită taxa de drum ori de câte ori utilizează drumurile naționale. Procesul-verbal este lovit de nulitate întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001, agentul constatator neprezentând toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei și nerespectând dreptul contravenientului de a formula obiecțiuni. Mai susține petentul că beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar în situația în care se va trece peste motivele de nulitate invocate, solicită înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertismentul întrucât a avut achitată rovinieta atât anterior cât și ulterior datei la care a fost reținută săvârșirea contravenției.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, în fotocopii, proces verbal de constatare a contravenției, dovada primirii, roviniete .
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosarul cauzei planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control.
Analizând actele dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.03.2012 încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul C. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 18.10.2011, orele 13:11, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (121,74 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și adresa contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.
Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța reține că, potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in vigoare la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, care în partea finală, prevede o amendă de la 250 la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru autoturisme (vehicule de tip A) fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 1 alin. (11) lit. (b), (c), rovinieta valabilă este: rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului - în cazul deteriorării acesteia, dovada achitării tarifului de utilizare fiind făcută, în cazul utilizatorilor persoane fizice, prin documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată, sau rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză.
Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Față de aceste dispoziții legale, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție atacat, corespunde realității.
Totusi, instanța constată că, între data săvârșirii presupusei contravenții imputate petentului și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”
Ca urmare a modificarii O.G. nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fara rovinieta valabila constituie contraventie continua si se sanctioneaza cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, in forma actualizata.
De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizata, in cazurile prevazute de art.9 alin.2, procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor-Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.1.
Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.
Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronuntarii prezentei hotărâri, care prevede posibilitatea sanctionarii petentului in termen de 30 de zile, decat o singura data. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.
Din verificarea sistemului Ecris rezultă că anterior încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012 petentul a mai fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petentul C. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN și va anula procesul verbal de contravenție ., nr._/21.03.2012 și sancțiunile aplicate.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. A., cu domiciliul in B., cartier Crâng 2, ..2, județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN. cu sediul în București, ..410 A, sector 6.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012 și sancțiunile aplicate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
red.tehnored. N.G/ 07.10.2013/ 4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 20/2013.... → |
---|