Uzucapiune. Sentința nr. 3051/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3051/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 18492/200/2012

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3051

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.02.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamanții R. T. cu domiciliul în mun. B., .. 31, județ B. și R. C. cu domiciliul în mun. B., .. 31, județ B., în contradictoriu cu pârâtul S. G., cu domiciliul în mun. B., .. 31, județ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit reclamanții R. T., R. C. și pârâtul S. G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea este nelegal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, prin Serviciul registratură în data de 02.08.2012 reclamanții au depus precizări ce au fost comunicate pârâtului.

Față de lipsa părților la primul apel al cauzei, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, cauza este lăsată la o nouă strigare, la sfârșitul ședinței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns reclamantul R. T., personal și asistat de avocat A. A., pârâtul S. G., lipsă fiind reclamanta R. C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea este nelegal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, prin Serviciul registratură în data de 02.08.2012 reclamanții au depus precizări ce au fost comunicate pârâtului.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 1 și 14 din C.pr.civ., constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Se procedează la identificarea reclamantului R. T., posesor a CI . nr._, CNP_ și a pârâtului S. G., posesor a CI . nr._, CNP_.

Avocat A. A., înaintează la dosarul cauzei, cerere de renunțare la judecată formulată de reclamanta R. C., chitanța . nr._/20.02.2013 în sumă de 2211 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, anulate de către instanță si acord de mediere încheiat la data de din 21.02.2013 la Birou de Mediator G. C. Pasoi, solicitând totodată să se ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta R. C..

Instanța de judecată, în baza dispozițiilor art. 246 C.pr.civ. ia act de renunțarea la judecata a reclamantei R. C..

Părțile, învederează instanței că, au înțeles să stingă litigiul în cadrul procedurii de mediere și au încheiat în acest sens acordul de mediere încheiat la data de 21.02.2013, reprezentând învoiala lor.

Instanța dă citire conținutului acordului de mediere și este semnat de către toate părțile.

Instanța de judecată, înaintează fiecărei părți un exemplar de pe acordul de mediere încheiat și având în vedere dispozițiile art. 63 al. 1 și art. 64 din Legea nr. 192/2006, cât și ale art. 150 C.pr.civ., acordă cuvântul părților.

Reclamantului R. T., prin apărător ales, având cuvântul, solicită admiterea cererii, să se pronunțe o hotărâre care să conțină voința părților, iar în baza art. 63 alin.(2) din Legea nr. 192/2006, solicită restituirea taxei judiciare de timbru achitate

Pârâtul S. G., având cuvântul pe acordul de mediere, achiesează la concluziile reclamantului.

Instanța de judecată reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2012 sub nr._, reclamanții R. T. și R. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. G., ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să constate sunt proprietarii unei teren în suprafață de 210 m.p. situat în mun. B., .. 31, jud. B., ca urmare a uzucapiunii și a unui imobil casa de locuit construita pe terenul în suprafață de 210 m.p. situat în mun. B., .. 31, jud. B..

În fapt, arată reclamanții că sunt rude cu paratul, acesta fiind cumnatul, respectiv fratele său, locuiesc împreuna în .. 31, de mai bine de 40 de ani întrucât terenul pe care și-au construit casele de locuit a aparținut părinților săi, numiții S. V. și S. M..

Precizează că după moartea mamei sale, numita S. V., pârâtul a fost unicul moștenitor acceptant al averii succesorale rămase de pe urma defuncților întrucât ceilalți moștenitori, inclusiv reclamanta R. C. a renunțat la succesiune. Astfel, pârâtul a rămas unicul proprietar al unei suprafețe de aproximativ 420 m.p teren situat în intravilanul mun. B., .. 31.

A mai precizat faptul că, între frați a fost încheiată o convenție, prin care doi dintre moștenitori să rămână cu garaje în curtea ce a aparținut părinților lor, iar reclamanții si pârâtul să împartă suprafața de teren pe care au cumpărat-o părinții săi, aceasta înțelegere fiind pusă în practică de către parți.

Astfel, suprafața de teren de 420 m.p. a fost împărțită în doua proprietăți delimitate distinct prin construirea de gard despărțitor, iar reclamanții și-au construit un imobil casa de locuit si anexele aferente.

Terenul pe care reclamanții îl dețin are următoarele vecinătăți: la Nord – pe o lungime de 10,30m – C. T.; la Est- pe o lungime de 20,30 m – S. G.; la Sud – pe o lungime de 10,30 m – . Vest – pe o lungime de 20,30 m – T. T..

Învederează că imobilul casa de locuit construit este în suprafață construită de 63 m.p. si este edificat din cărămidă si acoperit cu tabla iar înălțimea imobilului este de 3,oo m, compus din 3 dormitoare, o camera de zi, o baie, o bucătărie si 3 holuri, iar anexele imobilului sunt în suprafață construita de 42 m.p., edificate din paianta și acoperite cu placi de azbociment, având o înălțime de 2,80 m.

Reclamanții mai precizează că au locuit dintotdeauna pe .. 31, iar pârâtul locuiește de asemenea dintotdeauna în curtea învecinată si niciodată nu au avut niciun litigiu cu privire la proprietățile.

Reclamanții apreciază că posesia îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru a uzucapiunea de lunga durata, în sensul ca este netulburată, neîntreruptă si sub nume de proprietar, acest aspect rezultând din faptul că figurează la rol ca proprietari si sunt singurii care plătesc impozitele aferente terenului si casei chiar din anul 1971 cat si din faptul ca inclusiv paratul le recunoaște calitatea de proprietari ai imobilelor teren si casa ce fac obiectul prezentei cereri. Învederează faptul că posesia a fost utilă, adică continuă, netulburată si publică, sub nume de proprietar

In ceea ce privește capătul de cerere referitor la imobilul casa de locuit pentru care solicita instanței să constate că sunt proprietari, apreciem ca este întemeiat întrucât imobilul a fost ridicat de către reclamanți de-a lungul timpului cu acordul tacit al paratului care era proprietar al terenului pe care am construit si conform înțelegerii pe care părțile au avut-o cu părinții săi care au fost proprietarii inițiali ai terenului.

Solicită lămurirea situației juridice a acestor imobile întrucât sunt persoane vârstnice iar trecerea timpului poate complica situația juridica .

În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1890 Cod. Civ, art. 492 si urm coroborat cu art. 111 Cod proc civ.

Acțiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2211 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 5 lei.

La dosarul cauzei, reclamantul a depus precizări cu privire la situația de fapt, cu privire la situația în teren a gardului despărțitor dintre cele doua construcții, respectiv imobilul casa de locuit al reclamanților și imobilul casa de locuit al paratului.

Înțelege să precizeze faptul ca există un gard despărțitor ce are o lungime de aproximativ 3,5 ml si este edificat de la . casei reclamanților, astfel imobilul casa de locuit continua gardul despărțitor, peretele imobilului fiind așezat pe răzor.

De asemenea, învederează ca întreagă suprafața de teren a cărui proprietar este pârâtul este de 465 mp, iar solicitarea reclamanților vizează doar suprafața de 210 m.p, aceasta fiind suprafața cu care figurează înscriși la rol

A mai arătat faptul că această precizare au făcut-o la cererea paratului, care a dorit ca imobilul reclamanților sa fie cat mai clar localizat prin raportare la imobilul pe care îl deține si la întreaga suprafață de teren a cărui proprietar este.

Învederează de asemenea ca înțeleg sa soluționeze amiabil prezenta cauza prin încheierea unui acord de mediere.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr._/30.05.2012 emisă de Primăria municipiului B., act de stare civilă reclamant, act de proprietate transcris sub nr. 5316 de Tribunalul B. în dosar nr. 9371/1939, certificat de moștenitor nr. 224/26.02.1983, chitanțe de plată privind impozitul pe clădiri.

La data de 21.02.2013, reclamantul și pârâtul s-au prezentat personal în instanță și au depus la dosar acordul de mediere încheiat la data de 21.02.2013 la Biroul de Mediator – G. C. Pasoi.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Potrivit art.1 alin.1 din Legea 192/2006, privind medierea și organizarea profesiei de mediator, medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.

În conformitate cu art.2 alin.1 din același act normativ, dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, convenind să soluționeze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de prezenta lege.

La data 21.02.2013 părțile prezente învederează instanței că s-au adresat Biroului de Mediator G. C. Pasoi pentru realizarea unui acord de mediere privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului de suprafață de 210 m.p. situat în mun. B., .. 31, jud. B., ca urmare a uzucapiunii și a unui imobil casa de locuit, descris mai sus, procedura de mediere finalizându-se la data de 21.02.2013.

În ceea ce privește acordul de mediere instanța constată că acesta întrunește condițiile prevăzute de lege, întrucât vizează un domeniu în care părțile pot recurge la mediere, acordul fiind încheiat în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 192 din 2006, a medierii, actualizată.

De asemenea, înțelegerea părților vizează drepturi de care părțile pot dispune, părțile sunt titularele dreptului și obligațiilor consfințite în acordul de mediere, potrivit înscrisurilor de la dosar și s-au respectat normele imperative ale legii cu ocazia încheierii actului.

În concluzie, având în vedere aspectele de fapt și de drept analizate, judecătoria, constatând că înțelegerea intervenită între părți cu privire imobil teren în suprafață de 210 m.p., situat în Mun. Buzau, .. 31, jud. Buzau, cu următoarele vecinătăți: la Nord – pe o lungime de 10,30 m – C. T.; la Est - pe o lungime de 20,30 m – S. G.; la Sud – pe o lungime de 10,30 m – . Vest – pe o lungime de 20,30 m – T. T., imobilul casa de locuit în suprafață construită de 63 m.p. și anexe în suprafață construita de 42 m.p., nu contravine prevederilor legale, în temeiul art. 63 din legea nr. 192/2006 și al art. 271 – 273 Cod procedură civilă raportat la art. 728 Cod civil, instanța va lua act de acordul de mediere și va dispune constatarea dobândirii dreptului de proprietate conform dispozitivului, hotărârea având valoare executorie, potrivit art.63 alin. 3 din Legea medierii.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Referitor la cererea privind restituirea taxei de timbru, în baza art. 63 alin.(2) din Legea nr. 192/2006 așa cum a fost modificată prin Legea nr.115/2012, instanța poate dispune, la cererea reclamantului această restituire, cu exceptia cazurilor in care conflictul solutionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje sau cauze succesorale. Aceasta normă, fiind o normă de procedură este de imediată aplicare, de la . legii, respectiv 01.10.2012. Or în prezenta cauză, obiectul litigiului este reprezentat de constituirea unui drept de proprietate, astfel încât nu se impune restituirea taxei de timbru, cererea urmând a fi respinsă. ace

Potrivit art. 771 alin. (3) și (6) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și art. 54 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, prezenta hotărâre se va comunica din oficiu organului fiscal competent și Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară B. – Biroul de carte funciară, în termen de 30 de zile, respectiv 3 zile, de la data rămânerii definitive și irevocabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea, formulată de reclamantul R. T. cu domiciliul în mun. B., .. 31, județ B., în contradictoriu cu pârâtul S. G. cu domiciliul în mun. B., .. 31, județ B..

Încuviințează înțelegerea intervenită între părți în cadrul procedurii de mediere, în baza contractului de mediere din 21.02.2013 încheiat la Birou de Mediator G. C. Pasoi, cu următorul conținut:

„ACORD DE MEDIERE

Încheiat la data de 21.02.2013

Subsemnatii:

  1. R. T., domiciliat in Mun. Buzau, .. 31, jud. Buzau, identificat prin CI ., nr._, CNP :_ , eliberata de SPCLEP Buzau la data de 30.11.2010, în calitate de reclamant;
  2. S. G. domiciliat în mun. Buzau, .. 31, jud. Buzau, identificat prin CI ., nr._, CNP :_ în calitate de parat,

în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:

Prin prezentul acord de mediere, noi partile intelegem sa stingem litigiul aparut intre noi partile, litigiu ce face obiectul dosarului cu numarul_ aflat pe rolul Judecatoriei Buzau cu termen la data de 21.02.2013 si reprezinta vointa noastra libera si neviciata.

Subsemnatul S. G., in calitate de proprietar al terenului ce face obiectul prezentului litigiu, respectiv suprafata de 210 ( douasutezece metri patrati) m.p. teren situat in intravilanul municipiului Buzau, .. 31, recunosc faptul ca reclamantul R. T. poseda acest teren de mai bine de 30 de ani.

De asemenea recunosc si faptul ca pe aceasta suprafata de teren reclamantul are un imobil casa de locuit. Atat pentru terenul in suprafata de 210 m.p. cat si pentru casa de locuit, numitul R. T. plateste taxele si impozitele aferente la Primaria Buzau, comportandu-se in legatura cu aceste bunuri ca un adevarat proprietar de mai bine de 30 de ani.

Subsemnatul S. G. recunosc ca reclamantul R. T. a devenit proprietarul acestei suprafete de teren ca urmare a posesiei de lunga durata si ca imobilul casa de locuit construit pe acest teren este in suprafata construita de 63 mp, edificata din caramida si acopertia cu tabla, este compus din 3 dormitoare, o camera de zi, o baie, o bucatarie si 3 holuri.

Suprafata de teren ce face obiectul prezentului acord de mediere are urmatoarele vecinatati:

- La Nord- pe o lungime de 10,30 ml – G. M. cumparatoare de la C. T. ;

- La Est – pe lungime de 20,30 ml – S. G. ( subsemnatul);

- La Sud – pe lungime10,30 ml – .>

- La Vest – pe o lungime de 20,30 – D. A. cumparator de la T. T..

Proprietatile noastre ale partilor se invecineaza, fiind despartite de gard, pe o distanta de 3,5 ml. de la . casei iar pe restul lungimii proprietatii ne desparte spatele casei numitului R. T..

Subsemnatul S. G. arat ca in toata aceasta perioada in care numitul R. T. a posedat terenul in cauza nu i-am tulburat in vreun fel posesia, aceasta fiind continua, netulburata si sub nume de proprietar si ca nu am avut in trecut si nici in prezent vreo pretentie in ceea ce priveste suprafata de teren de 210 m.p. sau casa de locuit ce fac obiectul dosarului nr._ .

Subsemnatul R. T., mentionez ca posed impreuna cu sotia mea, numita R. C., terenul in suprafata de 210 m.p. situat in municipiul Buzau, .. 31,de mai bine de 30 de ani, timp in care am achitat taxele si impozitele aferente terenului si casei de locuit. Posesia exercitata a fost sub nume de proprietar, neviciata iar numitul S. G. nu mi-a tulburat niciodata aceasta posesie.

Noi partile, precizam ca prezentul acord nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.

Încheiat azi, 21.03.2013l în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte si unul pentru instanta.”

Dispune comunicarea prezentei sentințe în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile la organul fiscal teritorial și în 3 zile către OCPI B..

Respinge cererea privind restituirea taxei judiciare de timbru.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 februarie 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Redactat V.A.M

Tehnored. T.D.

19.03.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 3051/2013. Judecătoria BUZĂU