Plângere contravenţională. Sentința nr. 2651/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2651/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 4295/200/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 2651
Ședința publică din 15.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. L.
GREFIER: D. A.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petenta S.C. E. I. S.R.L., cu sediul in municipiul Buzau, cart. Micro 3, ., judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 11.01.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta S.C. E. I. S.R.L. si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul teren de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata nu a formulat intampinare insa a inaintat la dosar certificat calificat pentru semnatura electronica, autorizatia de control a agentului constatator si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii, petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa, potrivit art. 242 pct. 2 Cod pr.civ., după care;
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine in vederea solutionarii.
I N S T A N T A:
Deliberand asupra prezentei actiuni civile, instanta retine urmatoarele:
La data de 7.02.2012, sub nr._, s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de petenta . SRL împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ intocmit la 11.01.2012, prin care s-a solicitat admiterea actiunii, anularea procesului verbal de contraventie contestat, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de a fost sanctionata contraventional d e catre intimata cu amenda in suma de 750 lei si obligarea de a achita un tarif de despagubire in cuantum de 411,84 lei intrucat la data de 26.07.2011 autovehiculul inmatriculat sub nr._ a circulat pe DN 2 km 115 +80 m in localitatea Maracineni, fara a deptine rovinieta valabila.
In ceea ce priveste nelegalitatea procesului verbal de contraventie, invoca nulitatile rezultate din nerespectarea prevederilor art. l9 si art. 28 din OG 2/2011 referitoare la obligativitatea confirmarii de catre cel putin un martor a situatiei retinute in procesul verbal.
Mai mentioneaza ca i s-au intocmit mai multe procese verbale de contraventie pentru fapte similare si a a chitat amenzile contraventionale cat si tariful de despagubire conform inscrisurilor anexate.
In drept petenta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 31 sin OG 2/2001.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
În dovedire, petenta a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: procesul verbal de contraventie contetsat, procesul verbal de indeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contarventie, copie rovinieta, bon fiscal nr. 193/21.12.2011, O.P. nr. 99/28.12.2011, imputernicire avocatiala.
Desi legal citata, intimata nu a formulat intampinare in conditiile art. 114 –115 Cod pr. civ. prin care sa invoce exceptii sau cereri in aparare, dar a inaintat certificat calificat pentru semnatura electronica, autorizatia de control a agentului constatator si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 19 alin. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze procesul verbal, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate prin semnătură de cel puțin un martor.
În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod (art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001). Aceste dispoziții de procedură contravențională au fost edictate pentru a împiedica abuzul agenților constatatori prin încheierea de procese verbale de contravenție pentru fapte inexistente. Nerespectarea procedurii prevăzute de art. 19 alin. 1 teza a II- a din O.G. nr. 2/2001 nu atrage în mod automat nulitatea procesului verbal de contravenție, ci numai cu condiția dovedirii unei vătămări, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabil și în procedura contravențională conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001).
Cum fapta reținută în procesul verbal a fost dovedită, petenta nu poate justifica vreo vătămare pentru nerespectarea dispozițiilor art. 19 alin. 1 teza a II- a din O.G. nr. 2/2001, astfel încât în cauză nu intervine nulitatea procesului verbal de contravenție.
De asemenea, instanța constată că s-a menționat în cuprinsul acestuia motivul pentru care procesul verbal nu a fost semnat de martor, respectiv faptul că stabilirea contravenției s-a efectuat cu ajutorul mijloacelor tehnice, fiind astfel respectate dispozițiile art. 19 alin. 3 din OG 2/2001.
Față de cele menționate anterior, instanța va respinge excepția nulității procesului verbal.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului. Procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborate cu OG 2/2001.
Procesul verbal de contravenție a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.
Din inscrisurile depuse la dosar, instanta constata ca petenta nu avea achitata rovinieta la data controlului electronic ci ulterior, pentru perioada 21.12.2011 – 20.12.2012 asa cum reiese din inscrisul atasat la fila 8 dosar.
Prin urmare, atat sub aspectul legalitatii, cat si al temeiniciei, instanta apreciaza ca procesul verbal de contraventie este temeinic si legal, petenta fiind vinovata de savarsirea contraventiei, pentru care a fost sanctionata.
Potrivit art. 21 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social la faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului.
Potrivit art. 7 al. 3 din OG nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare al contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.
La aprecierea gradului pe pericol social al faptei, instanta va tine cont de imprejurarea ca fapta savarsita de petenta nu a produs urmari grave si a adus o atingere minima a ordinii si valorilor sociale ocrotite.
Astfel, raportat la criteriile de individualizare prevazute de articolul mentionat mai sus, instanta apreciaza ca sanctiunea contraventionala aplicata petentei nu corespunde gradului de pericol social al contraventiei si nici circumstantelor personale ale acestuia.
In plus, convingerea instantei este ca aplicarea unei sanctiuni nepecuniare, corespunde scopului preventiv si educativ al contraventiei prevazuta de legiuitor si este susceptibila de a atrage atentia petentului asupra faptului ca atitudinea sa sociala trebuie conformata prevederilor legale.
In consecinta, instanta va admite in parte plangerea contraventionala si va dispune înlocuirea amenzii contraventionale aplicata petentei prin procesul verbal de contraventie contetsat, cu sanctiunea "avertisment".
In temeiul art. 7 al. l din OG nr. 2/2001, va atrage atentia petentei asupra pericolului social al faptei savarsite, cu recomandarea ca in viitor sa respecte dispozitiile legale in materie.
Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge exceptia nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie invocata de petenta.
Admite in parte actiunea formulata de petenta S.C. E. I. S.R.L., cu sediul in municipiul Buzau, cart. Micro 3, ., judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 11.01.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Dispune transformarea amenzii contraventionale aplicata petentei prin procesul verbal de contraventie . nr._ intocmit la 11.01.2012 de intimata, in sanctiunea "avertisment".
Anuleaza obligarea petentei de a achita tariful de despagubire in suma de 96 Euro, adica 412,61 lei.
Atrage atentia petentei asupra pericolului social al faptei savarsite si îi recomanda ca in viitor sa respecte dispozitiile legale in materie.
Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 15.02.2013.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./05.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|