Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 1450/200/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința publică din 27.09.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. L.

GREFIER: D. A.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petenta S.C. N. C. 93 S.R.L. cu sediul in Buzau, . A, judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 12.12.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta S.C. N. C. 93 S.R.L. si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul termen de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata a inaintat la dosar intampinare, avand atasate procesul verbal de indeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contraventie, certificat calificat pentru semnatura electronica, autorizatia de control a agentului constatator si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii, după care;

In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine in vederea solutionarii.

I N S T A N T A:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 12.01.2012, petenta . SRL B. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ intocmit la 12.12.2011 de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate.

În motivarea plângerii, . SRL B. a arătat că s-a reținut în sarcina sa faptul că în ziua de 15.06.2011 orele 08,37, auto nr._ ce îi aparține a fost înregistrat pe DN2 km 115+80m loc.Mărăcineni, judd.B., circulând fără a deține rovinietă valabilă.

Societatea execută curse în conformitate cu Legea nr. 92/2007, pe traseul B. -Sările și conform prevederilor art. 3 alin.1 lit.b din OG nr. 15/2002, sunt exceptate de la aplicarea sancțiunilor contravenționale autovehiculele folosite în exclusivitate în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial administrativă a județului.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, a invocat faptul că procesul-verbal de contravenție nu conține elementele prevăzute de art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile din OG nr.2/2001 și din OG nr.15/2002.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea plângerii, petentul a depus în copii: procesul-verbal . nr._ intocmit la 12.12.2011, licență de traseu, caiet de sarcini al licenței de traseu.

Intimata a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

La dosar a inaintat certificatul calificat privind semnătura electronica a agentului constatator, autorizația de control a agentului constatator și planșa foto privind inregistrarea abaterii, dovada comunicarii procesului verbal de contraventie.

Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 15.06.2011 ora 09:46, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe DN2 km 115+80m fără a deține rovinietă valabilă. Din baza de date verificată de către intimată a reieșit că autoturismul este proprietatea . SRL B..

Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Articolul 17 din același act normativ stipulează că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată și din oficiu.

Din coroborarea celor două articole anterior redate, rezultă că nu orice omisiune a elementelor enumerate de articolul 16 atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, ci doar lipsa elementelor prevăzute de art. 17 din OG nr.2/2001.

Nu s-ar putea susține că nerespectarea altor dispoziții legale sau omisiunea inserării celorlalte mențiuni prevăzute de art. 16 alineatul 1 ar rămâne fără sancțiune, motiv pentru care încălcarea acestor prevederi legale conduce la nulitatea procesului-verbal, devenind aplicabil regimul nulităților virtuale, așa cum este conturat în dispozițiile Codului de procedură civilă, întrucât art. 47 din OG nr. 2/2001 (care completează prevederile OUG nr. 195/2002, conform art. 109 alin.9) prevede că dispozițiile acesteia (OG nr. 2/2001) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În baza art. 105 alin.2 C.proc.civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea sa.

Prin prisma dispozițiilor legale anterior redate, nesemnarea procesului verbal de către un martor în condițiile în care petentul refuză să semneze sau nu este de față ar conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție în măsura în care s-ar face dovada, prin orice mijloc de probă permis de lege, că partea a suferit o vătămare.

Instanța poate să constate existența vătămării din împrejurările cauzei și din finalitatea regulii nerespectate ori poate să ceară părții care o invocă să producă dovezi.

Fapta este suficient descrisă, fiind posibilă încadrarea acesteia în textul legal incriminator, iar procesul-verbal conține toate elementele obligatorii.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 1250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.

În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei.

Instanța constată că rațiunea legii (ordonanței) este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

În afară de această faptă comisă pe data de 15.06.2011, în sarcina petentei s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după 15.06.2011, fiind sancționată contravențional de mai multe ori.

Intre data constatării săvârșirii acestei contravenții si data judecării prezentei cauze, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).

Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.

Fapta fiind comisă într-un interval de 30 de zile de la data la care petentul a mai fost surprins circulând fără rovinietă valabilă și reținând că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.

În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. N..DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Respinge exceptia nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie invocata de petenta.

Admite actiunea formulata de petenta S.C. N. C. 93 S.R.L. cu sediul in Buzau, . A, judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 12.12.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.

Dispune anularea procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 12.12.2011 de intimata.

Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 27.09.2013.

P., GREFIER,

RED: F.L.

TEHNORED: D.A.

4 ex./09.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria BUZĂU