Plângere contravenţională. Sentința nr. 8079/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8079/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 10608/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8079

Ședința publică de la 14 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

GREFIER: Ș. M.-B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. S., cu domiciliul în V., ., ., JUD. V. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul B. S. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-au depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 09.05.2013 de către intimată, adresa comunicare relații, certificatul calificat și autorizația de control, precum și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție din data de 12.06.2012, nu s-a semnat plângerea formulată de către petent, după care:

Verificându-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, în temeiul art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României, material, în temeiul art. 1 alin. 3 Cod procedură civilă și teritorial, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, să judece cauza.

Văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, față de faptul că petentul nu a semnat plângerea formulată, așa cum i s-a pus în vedere prin rezoluția de înregistrare, instanța invocă din oficiu excepția lipsei semnăturii plângerii și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:

Prin plângerea înregistrata sub nr._ /26.03.2012 pe rolul acestei instanțe, petentul B. S. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN anularea procesului verbal . 11 nr._/05.12.2011, iar pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a contravalorii tarifului de utilizare în cuantum de 28 Euro, respectiv suma de 120,34 lei, iar în subsidiar anularea în parte a procesului verbal și înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii a arătat că a luat cunostinta de existenta procesului-verbal la data de 15.03.2012 cand s-a deplasat la Directia de Impozite si taxe pentru a plati impozitul.

A apreciat ca in lumina jurisprudentei CEDO contraventiile referitoare la drumurile publice sunt incadrate in sfera acuzatiilor in materie penala, la care se refera art. 6 CEDO, astfel incat prezentul litigiu trebuie sa ii confere toate garantiile procesuale recunoscute si garantate de acest articol, printre care lipsa pericolului social si inlesnirile oferite de Codul penal.

A mai apreciat ca agentul constatator nu a facut o analiza in concreto a pericolului social.

A invederat ca tariful de despagubire reprezinta contravaloarea unei roviniete pentru 12 luni, astfel incat s-ar putea trage concluzia ca odata achitat, utilizatorul drumurilor nationale ar avea o rovinieta valabila.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

A anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul-verbal . 11 nr._/05.12.2011, carte de identitate . nr._.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal . 11 nr._/05.12.2011.

În ședința publică de astăzi, 14.05.2013 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei semnăturii plângerii formulate.

Deliberând asupra excepției lipsei semnăturii, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Instanța observa că nici OG nr. 15/2002, nici OG nr. 2/2001 nu conțin dispoziții speciale în ceea ce privește conținutul plângerii contravenționale, în consecința, văzând prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001, va proceda la analiza îndeplinirii condițiilor de forma prin raportare la textul legal cadru, respectiv art. 112 C.p.c.

Potrivit dispozițiilor pct. 6 al susmenționatei dispoziții legale, cererea de chemare in judecata va cuprinde semnătura părții ce o promovează, iar potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 C.p.c. sancțiunea ce intervine în cazul lipsei semnăturii este nulitatea cererii.

Pentru a da relevanta dispozițiilor art. 133 alin. 2 C.p.c., instanța a dispus citarea petentului cu mențiunea de a semna plângerea sub sancțiunea anularii acesteia.

În consecința, observând ca deși legal citat cu aceasta mențiune, petentul nu a înțeles să semneze plângerea formulata, va admite excepția invocata cu consecința anularii plângerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia lipsei semnaturii.

Anuleaza plangerea privind pe petentul B. S., cu domiciliul în V., ., ., JUD. V. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6 pentru lipsa semnaturii.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.05.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. E.-CRISTINAȘEICARU M.-B.

Red.ECV/thred. ECV si MBS

5ex./15.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8079/2013. Judecătoria BUZĂU