Plângere contravenţională. Sentința nr. 301/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 301/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 25039/200/2011
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 301
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 09.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: P. CRENGUȚA
GREFIER: P. L. - S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. T. B. S.R.L., cu sediul în Mun. B., .. 19, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401A, Sector 6, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 03.10.2011.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta S.C. T. B. S.R.L. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus adresa emisă de BRML nr. 6633/21.06.2010, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă, după care:
Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, având în vedere că reclamanta a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 26.10.2011 petenta S.C. T. B. S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._ din data de 03.10.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
În fapt, petenta a arătat că a fost sancționată conform prevederilor art. 8 alin1 din OGR nr. 15/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 1.250 lei și despăgubiri în valoare de 320 euro deoarece la data de 04.04.2011, ora 15.49 a circulat cu microbuzul cu numărul de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă.
Petenta învederează că execută curse în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/2007(transport public local de persoane) și că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din OG 15/2002, coroborat cu art.10 pct.1 din OMTI nr.769/2010, societatea este exonerată de plata taxelor.
Petenta și-a întemeiat plângerea în drept pe dispozițiile art. 399 alin. 1 C.proc.civ., solicitând judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 C.proc.civ.
În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei copii de pe următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție, proces-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal, licența de traseu nr._, caiet de sarcini al licenței de traseu, certificat de înmatriculare, adresa nr._/08.06.2011.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar pentru termenul de judecată din data de 09.01.2013 a depus adresa emisă de BRML nr. 6633/21.06.2010, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 03.10.2011, petenta a fost sancționată cu amenda de 1250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 1.382, 98 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei -SIEGMCR.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001).
Referitor la temeinicia procesului-verbal, în plângerea sa petenta arată că autovehiculul în cauză este exceptat de la plata taxei de drumuri.
Referitor la apărările petentei, conform cărora ar fi scutită de plata rovinietei, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, pentru ca autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ sa fie exceptat de la plata tarifului de utilizare, se impunea a fi folosit exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități, însă din probele administrate a reieșit că acesta efectuează transport de persoane între localitățile județului, respectiv B. Nord-Chilii, depășind astfel limitele teritorial-administrative ale acestor localități.
Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 461 din O.U.G. nr. 109/2005, este considerat transport rutier local de persoane transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, efectuat în interiorul unei localități, precum și în limitele unei asociații intercomunitare având ca obiect transportul rutier public de persoane.
Conform art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 92/ 2007 este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care, printre alte condiții, se efectuează numai pe raza teritorial-administrativă a unei localități, în cazul transportului local, sau numai între localitățile unui județ, în cazul transportului județean.
Instanța constată că, deși ambele tipuri de activități de transport constituie servicii de transport public local, legea nu exceptează de la plata tarifului de utilizare decât vehiculele care efectuează transport local în interiorul unei localități, iar petenta nu face parte din aceasta categorie.
Mai mult, în cazul în care autovehiculul cu numărul de înmatriculare BZ-5-GUO fi făcut parte din cadrul celor exceptate de la plata tarifului de utilizare, exista obligația pentru petentă de a solicita înscrierea sa în baza de date a intimatei, în lipsa confirmării includerii acesteia în baza de date, neputându-se considera vehiculul ca fiind exceptat de la plata tarifului.
Însă, tocmai ca urmare a faptului ca autovehiculul în cauză nu se încadrează între cele scutite de plata rovinietei, petenta nu a putut proba includerea sa în evidențele intimatei.
Pe cale de consecință, plângerea formulată de petentă este neîntemeiată.
Instanța nu poate trece nici la reindividualizarea sancțiunii contravenționale prin înlocuirea amenzii cu avertisment, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din OG 2/2001 întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor circumstanțe atenuante, petenta însăși neinvocând existența lor și nefăcând dovada achitării ulterioare a rovinietei
În ceea ce privește tariful de despăgubire, ulterior încheierii procesului-verbal . 11 nr._/ 03.10.2011, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
D. consecință, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petenta a fost sancționată, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. T. B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, va anula tariful de despăgubire în cuantum de 1382,98 lei aplicat prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.10.2011 și va menține celelalte măsuri ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. T. B. S.R.L. B., cu sediul în Mun. B., .. 19, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/03.10.2011 încheiat de intimată.
Anulează măsura constând în obligarea petentei la plata tarifului de despăgubire de 1382,98 lei.
Menține celelalte măsuri aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/03.10.2011 încheiat de intimată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.01.2013.
Președinte, Grefier,
P. CRENGUȚA P. L. – S.
Redactat PC/Tehnored.PLS
29.01.2013/4 ex
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1877/2013.... → |
---|