Plângere contravenţională. Sentința nr. 1508/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1508/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 22158/200/2012
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr 1508
Ședința publică din 28.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte – M. M.-R.
Grefier – Z. C.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petenta . sediul în B., ., jud B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de S. Pentru Controlul în Transportul Rutier, cu sediul în București, sector 1, . 38.
Prezența părților și dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanța sub nr._ la data de 20.07.2012 petenta . solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/16.07.2012.
În fapt, la data de 16.07.2012, petenta a fost sanctionata contraventional dupa ce pretinsa fapta a fost constatata la data de 27.03.2012, fapt ce a condus in mod inevitabil la lipsa elementelor prevazute expres de OG 2/2001 si anume faptul ca „obiectiunile” contravenientului trebuiau a fi mentionate clar in cuprinsul respectivului proces verbal .Practic, lipsa obiectiunilor, ca urmare a faptului ca agentul constatator nu a adus la cunostinta posibilitatea formularii de obiectiuni, prezinta o incalcare a dreptului la aparare, care, in materia contraventionala, are o semnificatie aparte.
A precizat petenta ca prezenta acestui element este obligatorie, conform dispozitiilor art 16 al.7 din OG 2/2001, absenta acesteia atragand nulitatea actului constatator.
Pe de alta parte, actul atacat a fost intocmit fara ca acesta sa fie semnat de contravenient, din culpa agentului constatator care, in mod ilegal si incorect, a dresat procesul verbal dupa 4 saptamani dupa momentul constatarii presupusei contraventii.
Pe de alta parte, agentul constatator a incalcat dispozitiile art 16 al.1 din OG 2/2001, prin aceea ca nu a procedat si la „… aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei”, sesizate de acesta.
In subsidiar petenta a soliciat inlocuirea amenzii cu avertisment raportat la pericolul social al faptei si la imprejurarile acesteia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art 7, 16 al.1 si 7, art 19 al.1 din OG 2/2001.
Intimatul, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare si nici nu s-a prezentat in instanta prin reprezentant pentru a formula aparari la niciunul din cele 3 termene acordate de instanta, iar prima citatie a fost primită la 30.07.2012 de intimata, pentru termenul din 12.11.2012.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :
La data de 16.07.2012, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul ISCTR, procesul verbal de contravenție . verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 pct. 8 din OG 37/2007 constând în aceea că la data de 07.03.2012 conducatorul auto angajat al . efectuat timp de odihna de 7 ore si 28 min, mai scurt decat limita minima de 9 ore.
Procesul verbal nu a fost semnat de către reprezentantul legal al petentei, acest aspect nefiind confirmat de nici un martor.
Pentru acest motiv s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii în cuantum de 6000 lei.
Referitor la legalitatea procesului verbal instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.
În primul rând, instanța, din oficiu verificând forma procesului verbal de contravenție, reține că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OUG 2/2001 și art. 2 din OUG 195/2002. De asemenea, instanța constată că procesul vebal constestat cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001.
Potrivit art 16 din Og 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Potrivit art 17 din Og 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Nu era necesar ca aprecierea gravității contravenției agentul constatator să menționeze alte împrejurări în descrierea faptei în afară de cele înscrise în procesul verbal, urmare socialmente periculoasă a faptei deducându-se din materialitatea faptei, deci nu au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța nu va reține ca întemeiat nici motivul de nulitate a procesului verbal invocat de petent referitor la lipsirea acestuia de posibilitatea formulării obiecțiunilor, precum si neindicarea organului la care se depune plangerea întrucât, chiar dacă acestea ar fi reale, nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage sancțiunea nulității, care, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabile și în procedura contravențională potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001), intervine numai cu condiția dovedirii unei vătămări. Cum petentul și-a valorificat dreptul la apărare prin formularea plângerii contravenționale în fața instanței de judecată, unde a avut posibilitatea să supună analizei legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, cu menționarea tuturor obiecțiunilor la procesul-verbal de contravenție, nu poate fi justificată o vătămare a intereselor procesuale ale petentului, astfel încât nu intervine sancțiunea nulității procesului verbal de contravenție.
Potrivit art. 19 alin. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze procesul verbal, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate prin semnătură de cel puțin un martor. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod (art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001). Aceste dispoziții de procedură contravențională au fost edictate pentru a împiedica abuzul agenților constatatori prin încheierea de procese verbale de contravenție pentru fapte inexistente. Nerespectarea procedurii prevăzute de art. 19 alin. 1 teza a II- a din O.G. nr. 2/2001 nu atrage în mod automat nulitatea procesului verbal de contravenție, ci numai cu condiția dovedirii unei vătămări, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabil și în procedura contravențională conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001).
În cazul de fata . a specificat motivul pentru care nu exista un martor asistent, procesul verba fiind incheiat la seidul intimatei iar de fata se afla doar un alt agent al acesteia, care nu putea fi martor.
În al doilea rând, referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.561/2006
1. art.4 lit(g) perioada de repaus zilnic poate fi perioada de repaos zilnic normală, adică orice perioadă de repaos de cel puțin 11 ore sau perioadă de repaos zilnic redusă, adică orice perioadă de repaos de cel puțin 9 ore, dar mai puțin de 11 ore.
2. art.8 alin(2) pe parcursul fiecărei perioade de 24 ore de după perioada de repaos zilnic sau săptămânal, conducătorul auto trebuie să efectueze o nouă perioadă de repaos zilnic. În cazul în care perioada de repaos zilnic care intră în această perioadă de 24 ore este de cel puțin 9 ore, dar mai puțin de 11 ore, perioada respectivă de repaos zilnic este considerată perioadă de repaos zilnic redusă
3. art8 alin(4) un conducător auto nu poate efectua mai mult de trei perioade de repaos zilnic reduse între două perioade de repaos săptămânal.
Potrivit art 8 alin 2 din OG 37/2007 Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică, într-un interval de 30 de ore, atunci când vehiculul e condus de un echipaj, cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore;
Față de aceste aspecte, instanța reține că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cat și sub aspect obiectiv, sancțiunea fiind legal aplicată, existând și mențiunea posibilității achitării a jumătate din minimul special al amenzii în 48 de ore de la comunicare.
Față de cele expuse, instanța constatată că procesul verbal este legal întocmit.
Cu privire la temeinicia procesului verbal instanta retine următoarele:
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr 1,4,6,7,9,10.
În acest mod, conform art.11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire hotărârile judecatoresti nationale.
Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede, în art. 6 pct. 1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil:
”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției”.
În legătură însă cu susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 pct. 2 din Convenție, potrivit cărora "Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită", Curtea observă că, în dreptul românesc, contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se opune tendinței de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni, reținând că, în scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenției, trebuie avute în vedere trei criterii:
1) caracterizarea faptei în dreptul național;
2) natura faptei;
3) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În aprecierea acestor criterii, în cauza Öztürk împotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. Curtea Europeană consideră ca pozitivă măsura dezincriminării, în "interesul individului", a unor infracțiuni mai puțin grave și pentru care făptuitorul nu mai răspunde penal, putând chiar să evite procedura judiciară și pe această cale să se elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincția operată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, întrucât în sensul art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale toate aceste fapte au caracter penal și, tocmai de aceea, prevederile sale garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.
În sensul arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat și în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko împotriva Slovaciei, 1998, precum și în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, 1998.
Totodată, potrivit teoriei și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovăției în materia contravențiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancțiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil și a garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenție, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", sunt în deplină concordanță.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată al aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor preconstituit, făcând dovada până la proba contrară.
Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
Analizand speta dedusa judecatii, instanta retine ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzatiilor în materie penala (Hotărârea pronunțată în cauza Öztürk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56);
Pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29);
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
In ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);
Concluzionand, instanta retine că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
Intimata, fiind cea care trebuie sa faca dovada faptei, asa cum instanta a arătat in cele precedente, nu a depus intampinare si nu a dovedit in niciun fel fapta, neprezentandu-se la nicun termen de judecată si nerăspunzand la solicitarile repetate la instantei, in conditiile in care prima citatie a fost primită la 27.07.2012.
Asadar, instanta apreciaza ca fapta nu a fost dovedita in sarcina petentei, procesul verbal fiind unul netemeinic, motiv pentru care urmează să anuleze acest proces verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta . sediul în B., ., jud B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de S. Pentru Controlul în Transportul Rutier, cu sediul în București, sector 1, . 38.
Anulează procesul verbal . nr_ din 16.07.2012
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2013
PresedinteGrefier
M. M.-ROBERTZAJHARIA C.
Tehnored MMR
4 ex/ 26.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7085/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 7525/2013. Judecătoria BUZĂU → |
|---|
