Plângere contravenţională. Sentința nr. 3069/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3069/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 4467/200/2012
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3069
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – V. A. M.
GREFIER – T. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. P., cu domiciliul în mun. B., ., județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul B. P., lipsă fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.
Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
Petentul, având cuvântul, învederează instanței că după ce a primit procesul verbal de contravenție a constatat că din eroare nu a achitat rovinieta. Susține că imediat a achitat contravaloarea rovinietei, dar a primit trei amenzi, considerând că a expirat termenul de cinci luni. Precizează faptul că soția sa lucrează în localitatea Mărăcineni.
Având în vedere că nu sunt excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune, iar petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 167 al. 3 Cod pr. civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petent, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Petentul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de constatare a contravenție. Susține că pârâta si-a primit paguba pentru neplata rovinietei, prin plata taxei de despăgubire, considerând că a plătit de trei ori contravaloarea acesteia.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 09.02.2012, petentul B. P. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._ din data de 11.01.2012, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
In motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că a achitat în permanență rovinieta, cu excepția unei scurte perioade de timp, pentru care a fost amendat. Precizează că a achitat amenda și tariful de despăgubire pentru o faptă similară și rovinieta pentru 1 an.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399 C.pr.civ.
La dosarul cauzei s-au depus în copie, proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare (fila 7), procesul verbal contestat (fila 8), chitanța pentru încasare amendă . nr._ (fila 9), ordin de încasare numerar din 07.12.2011 (fila 10), bon fiscal nr.6 din 07.12.2011 (fila 11), rovinieta seria_ (fila 12), certificat de înmatriculare, act de identitare, proces verbal . nr._/28.11.2011.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus la dosarul cauzei imaginea foto detaliu captată de camera video tip ANPR și certificatul calificat al agentului constatator.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.01.2012, petentul B. P. a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,34 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Instanța apreciază că procesul-verbal contestate cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.
In plângerea sa petentul nu contestă situația de fapt reținută în procesul verbal, arătând că a achitat ulterior taxa de utilizare.
Instanța reține că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 22.07.2011, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă, fapt ce reiese și din susținerile petentului.
Instanța constată că potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A..
Așadar fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității, întrucât la data de 22.07.2011 petentul nu avea achitată rovinieta, pentru autoturismul respectiv.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv bonul fiscal nr.6 din 07.12.2011 (fila 11), rovinieta seria_ (fila 12), reiese că petentul a achitat înainte de comunicarea procesului-verbal contravaloarea rovinietei.
De asemenea din chitanța pentru încasare amendă . nr._ (fila 9), ordin de încasare numerar din 07.12.2011 (fila 10), reiese că petentul a achitat amenda și tariful de despăgubire la care a fost obligat pentru o faptă similară, astfel că ar fi excesivă obligarea acestuia la plata altor tarife de utilizare.
Verificând sancțiunea aplicată, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, întrucât petentul a achitat atât contravaloarea unei roviniete pentru perioada de 12 luni, pentru autovehiculul în cauză, precum și amenda și tariful de despăgubire la care a fost obligat pentru o faptă similară, astfel că ar fi excesivă obligarea acestuia la plata altor tarife de utilizare.
Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea, va înlocui amenda contravențională cu avertisment, exonerând petenta de plata amenzii aplicate și va anula tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petentul B. P., cu domiciliul în mun. B., ., județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 11.01.2012, încheiat de intimată.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertisment.
Anulează tariful de despăgubire la care petentul a fost obligat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 februarie 2013.
Președinte, Grefier,
V. A. M. T. D.
Redactat V.A.M
Tehnored. T.D.
04.03.2013/4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... → |
---|