Plângere contravenţională. Sentința nr. 3075/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3075/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 26128/200/2011

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3075

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.02.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în mun. București, ., ., . procesual ales la Cabinet Avocat M. C. A. cu sediul în mun. B., . AB, parter, județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta . SRL și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 10.11.2011, petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._/10.10.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

În fapt, petentul a menționat că deținea rovinieta valabilă la data controlului, conform bonului fiscal din 30.05.2010, însă numărul de înmatriculare a fost schimbat.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001.

În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copia procesului verbal de contravenție (fila 6), bonul nefiscal din 30.05.2010 (fila 7), certificat de înmatriculare (fila 7), carte de identitate autovehicul (filele 9-10).

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, însă a comunicat planșa fotografică privind autoturismul în cauză și certificatul calificat al agentului constatator.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 10.10.2011, petenta . SRL a fost sancționată cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 121,01 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Instanța apreciază că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.

In plângerea sa petentul contestă situația de fapt reținută în procesul verbal, arătând că deținea rovinietă valabilă.

Verificând certificatul de înmatriculare al autovehiculului și cartea de identitate (filele 8-10), instanța constată că autoturismul cu nr. de identificare WDF_16 a fost înmatriculat pe numele petentei la data de 23.06.2010, ca urmare a cumpărării autoturismului care anterior avea nr. de înmatriculare_ .

Din bonul nefiscal din 30.05.2010 (fila 8), instanța constată că pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și cu nr. de identificare WDF_16 rovinieta era achitată la data controlului, având valabilitate pentru perioada 30.05._11.

Așadar, este evident faptul că, pentru autoturismul petentului cu nr. de identificare WDF_16, rovinieta era achitată la data controlului.

Instanța constată că potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A..

De vreme ce scopul legii este atins, instanța apreciază că sancționarea contestatoarei este nejustificată.

Instanța apreciază că important pentru a se constata dacă petenta a săvârșit sau nu contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, este a se verifica dacă pentru autovehiculul respectiv rovinieta era achitată la data controlului. Prin achitarea rovinietei se urmărește obținerea de către un vehicul a dreptului de a utiliza rețeaua de drumuri naționale. Ori este inadmisibil ca simpla schimbare a nr. de înmatriculare a autovehiculului, în condițiile în care, este cert că pentru acel autovehicul s-a achitat tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale să ducă la pierderea acestui drept.

Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât instanța constată că nu se poate susține că rovinieta nu era valabilă doar pentru simplu motiv că a fost schimbat nr. de înmatriculare al autoturismului, de vreme ce există alte elemente respectiv, numărul de identificare al autovehiculului în raport de care se poate stabili autoturismul pentru care s-a achitat rovinieta.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta . SRL cu sediul în mun. București, ., ., . procesual ales la Cabinet Avocat M. C. A. cu sediul în mun. B., . AB, parter, județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 10.10.2011, încheiat de intimată și înlătură toate măsurile aplicate în baza acestuia.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 februarie 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Redactat V.A.M

Tehnored. T.D.

04.03.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3075/2013. Judecătoria BUZĂU