Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 970/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 28 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. ..R.L. cu sediul în mun. B., ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta S.C. ..R.L. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, la dosar a fost depusă, prin intermediul compartimentului registratură, de intimată, planșa foto, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Întrucât ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar pentru petentă, precum și proba cu planșa foto pentru intimată, apreciindu-le pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 10.01.2012, petenta S.C. ..R.L. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, .>R 11 nr._ din 28.11.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

In motivarea plângerii, petenta a arătat în esență că,a fost sancționată pentru că,a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ ,ce îl deține în proprietate, în data de 30.05.2011,pe DN 2 km 115+180m, Mărăcineni, jud. B., fără a detine rovinieta valabilă.

În realitate,s-a comis o eroare, deoarece societatea mai detine un autovehicul, cu nr. de înmatriculare_ ,pentru care, la data de 30.03.2010, a achitat rovinieta valabilă pentru perioada 02.10._11,conform bonului fiscal nr. 221/01.03.2010;în data de 02.10.2010 a fost achitată rovinieta pentru auto_ ,cu valabilitate pentru perioada 02.10.2010 – 01.10.2011,în momentul primirii procesului verbal constatând că ambele roviniete au fost plătite pentru un singur autovehicul, în speță_ .

Învederează că,nu a avut cunostință de situatia creată,având convingerea că în toată această perioadă rovinieta pentru autovehiculul_ era achitată.

În drept,petenta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile OG nr. 2/2001 si OG nr. 15/2002.

La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul-verbal de contravenție, plic comunicare proces verbal, bon fiscal nr. 221/30.03.2010 si rovinieta talon seria_,bon fiscal nr. 86/02.10.2010 si rovinieta talon seria_, certificat de înregistrare, act de identitate, contract de vânzare – cumpărare, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, însă a comunicat planșa fotografică privind autoturismul în cauză, adresa, certificatul calificat al agentului constatator.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție .>R 11 nr._ din 28.11.2011, petenta S.C. ..R.L. a fost sancționată cu amendă în valoare de 750 lei, în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinietă valabilă, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire, în valoare de 414,24 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Instanța apreciază că procesul-verbal cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absolută.

În plângerea sa,petenta contestă situația de fapt reținută în procesul verbal, arătând că,la data de 30.05.2011, deținea rovinietă valabilă, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, dar era achitată pentru vehiculul numărul de înmatriculare_ .

Verificând conținutul bonului fiscal nr. bon fiscal nr. 221/30.03.2010 instanța constată că,pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și cu numărul de identificare WFOXXXTTFX7K88285,era achitată rovinieta cu valabilitate pentru perioada 02.10._11.

Din cartea de identitate a vehiculului, instanța constată că petenta a detinut un autovehicul cu numărul de înmatriculare_, ce a fost achzitionat de la MOTORACTIVE IFN SA.

Din procesul verbal emis de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 30.05.2011, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni iar, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar potrivit art. 1, alin. 21, din același act normativ tariful de utilizare se aplică doar pentru rețeaua de drumuri naționale din România.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.

În cauza de față, intimata a făcut și dovada existentei faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal în discuție, iar contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținuta în procesul verbal de contravenție, condiție în care instanța constată că forța probanta a acestuia nu a fost înlăturată.

Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentei,la momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._ și că acesta a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv bonul fiscal nr. 86/02.10.2010 si rovinieta talon seria_ ,reiese că petenta a achitat contravaloarea rovinietei valabilă pentru perioada 02.10.2010 – 01.10.2011, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ si numărul de identificare WFOXXXTTFX7K88285, fiind în eroare asupra situației autovehiculelor în cauză.

Verificând sancțiunea aplicată, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal de contravenție contestat, exonerând petenta de la plata amenzii aplicate și va anula tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite plângerea formulată de petenta S.C. ..R.L. cu sediul în mun. B., ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contravenție R 11 nr._ din 28.11.2011.

Exonerează de la plata tarfului de despăgubire în sumă de 414,24 lei și de la plata amenzii în sumă de 750 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 28.06.2013.

Președinte,Grefier,

Red./I.V.C-tin

Tehnored./E.M./05.07.2013/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU