Plângere contravenţională. Sentința nr. 3815/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3815/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 27246/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr. 3815/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. S.,cu domiciliul în comuna Mărăcineni ,.,judetul Buzau împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 21.11.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul si intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.12.2011 petentul B. S. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._/21.11.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
In motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că a vândut la data de 24.08.2010 autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
În drept petentul își întemeiază plângerea pe dispozițiile OG 2/2001 și OG 15/2002.
La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul verbal de contravenție (fila 6), contractul de vanzare cumpărare pentru un autovehicul folosit,certificat de radiere.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție contestat petentul a fost sancționat cu amenda de 750 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 414,24 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Instanța apreciază că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsa este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.
In plângerea sa petentul contestă situația de fapt reținută în procesul verbal, arătând că nu mai este proprietarul autoturismului și nu a mai circulat cu acesta.
Din cuprinsul actelor depuse la dosar, instanța constată că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost deținut de către petent până la data de 24.08.2010.
Conform art.7 raportat la art.1 lit.b din OG 15/2002, așa cum a fost modificată prin OG 8/2010, obligația de plată a rovinietei revine utilizatorilor, aceștia fiind definiți ca persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Potrivit art.10 și 11 din OUG 195/2002, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului.
În lumina prevederilor legale și contractuale mai sus enunțate, nu petentul era cel care trebuia să se îngrijească de înmatricularea autoturismului, astfel încât lipsa de diligență a noului proprietar nu trebuie să atragă răspunderea petentului.
În cuprinsul art.8 din OG 15/2002 se stabilește că reprezintă contravenție fapta de a circula cu un autovehicul pentru care nu s-a plătit rovinietă. Simpla mențiune din certificatul de înmatriculare referitoare la numele proprietarului nu poate atrage răspunderea sa contravențională în condițiile în care acesta nu mai deține în fapt această calitate și nu a circulat cu respectivul autovehicul.
În procesul-verbal de constatare a contravenției calitatea de contravenient trebuie sa o aibă persoana fizica sau juridica care încalcă valorile si relațiile sociale ocrotite prin reglementările contravenționale.
Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției.
Având în vedere că răspunderea contravențională este personală și că petentul nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, întrucât nu acestuia îi incumba obligația de a achita rovinieta, ci utilizatorului, instanța, luând în considerare și cele dezvoltate anterior, urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001 să admită plângerea contravențională și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulata de petentul B. S.,cu domiciliul în comuna Mărăcineni ,.,judetul Buzau împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 21.11.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul verbal, amenda aplicata si obligația de plata a despăgubirii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06.03. 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. C.C.
4 ex.
29.03.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4387/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4358/2013.... → |
---|