Plângere contravenţională. Sentința nr. 3881/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3881/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 4188/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU- SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR.3881

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 6.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: P. CRENGUȚA

GREFIER: P. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, promovată de petenta . SRL MĂRĂCINENI, județ B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 încheiat de intimată.

La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit petenta și intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.

Instanța, în temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii și nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, și în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare .

I N S T A N T A:

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 6.02.2012, petenta . SRL Mărăcineni a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/11.01.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate.

În motivarea plângerii, . SRL MĂRĂCINENI a arătat că a fost sancționată pe motiv că în data de 12.07.2011, orele 6.12, pe DN2 km 115+80m loc.Mărăcineni, jud.B., s-a constatat că a circulat vehiculul categoria C cu nr.de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă.

Societatea execută curse în conformitate cu Legea nr. 92/2007, pe raza administrativ teritorială a județului B. și conform prevederilor art. 3 alin.1 lit.b din OG nr. 15/2002 coroborate cu prevederile art. 10 din OG nr. 769/2010, sunt exceptate de la aplicarea sancțiunilor contravenționale autovehiculele folosite în exclusivitate în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial administrativă a județului.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001 și art. 3 alin.1 lit. b din OG nr.15/2002.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea plângerii, petenta a depus în copii: procesul-verbal . nr._/11.01.2012, procesul verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție, licență de traseu, caiet de sarcini al licenței de traseu.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei planșa foto cu înscrisurile atașate, generată de camera video tip ANPR, folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare, adresa nr. 6633/21.06.2010 a Biroului Român de Metrologie legală, Certificatul calificat privind semnătura titularului și Autorizația de control a agentului constatator.

Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta . SRL Mărăcineni a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 12.07.2011, orele 6.12, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă.

Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligată la plata echivalentului în lei al sumei de 320 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8, alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1, lit. b din O.G. 15/2002 utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Art. 3, alin. 1, lit. b, din același act normativ statuează că sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități, iar alineatul 2 arată că începând cu data de 1 octombrie 2010, vehiculele prevăzute la alin. (1), sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare numai dacă sunt înregistrate ca vehicule exceptate în baza de date. Potrivit alin. 3 obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor prevăzute la alin. (1) în/din baza de date revenind utilizatorilor acestora.

Din textul legal anterior redat, rezultă că scutirea se aplică doar pentru efectuarea de transport public local de persoane pe raza teritorial administrativă a unei localități, iar nu pe raza mai multor localități, în interiorul unui județ.

Din înscrisurile depuse de petentă rezultă că aceasta prestează servicii de transport public de persoane pe o rută județeană, neîncadrându-se în ipoteza reglementată de lege.

Cum utilizatorul are obligația legală de a achita tariful de utilizare atunci când se deplasează pe un drum național, doar în afara localităților, rezultă că scutirea prevăzută de art. 3 alin.1 lit.b, are un caracter redundant, lăsând să se înțeleagă faptul că nu conține o veritabilă scutire, ori acest text legal trebuie a fi analizat prin raportare și la Legea nr. 92/2007.

Astfel cum este reglementat în art. 4, alin.1 din Legea nr. 92/2007, este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit și licențiat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, sau de către un transportator autorizat, așa cum acesta este definit și autorizat conform prevederilor prezentei legi;

b) se efectuează pe raza teritorial-administrativă a unei localități, respectiv pe raza administrativ-teritorială a zonei metropolitane, sau numai între localitățile unui județ, în funcție de tipul de transport stabilit potrivit legii;

c) se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către autoritățile competente desemnate potrivit legii;

d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în județul sau localitatea respectivă;

e) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații sau autogări, după caz;

f) pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de legitimații de călătorie individuale eliberate anticipat, al căror regim este stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;

g) transportul cu autobuzele se efectuează numai pe bază de licențe de traseu și caiete de sarcini, elaborate și eliberate în condițiile stabilite prin normele de aplicare elaborate și aprobate prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii, denumite în continuare Norme.

Raportat la dispozițiile legale arătate mai sus, rezultă că activitatea petentei poate fi definită ca transport public local de persoane prin servicii regulate, în sensul definit în Legea nr. 92/2007, situație în care vehiculele petentei s-ar încadra în ipoteza prevăzută de art. 3 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002, desigur, cu îndeplinirea obligației de înscriere în baza de date a CNADNR ca vehicul exceptat, obligație pe care petenta nu a îndeplinit-o.

Pe de altă parte, petenta nu a făcut nici dovada achitării rovinietei și nici dovada înscrierii în baza de date ca vehicul exceptat.

Instanța constată că rațiunea legii (ordonanței) este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1, alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță prevede că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Față de cele de mai sus, instanța reținând situația de fapt existentă la data constatării contravenției, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal contestat, constată că aceasta întrunește elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 8 din OG nr.15/2002, fiind evidentă temeinicia procesului verbal, așa cum rezultă și din planșa foto depusă la dosarul cauzei de către intimată.

În cauza de față, petenta nu a contestat situația de fapt reținută prin procesul verbal și raportat la motivul invocat, efectuarea unui serviciu public de transport rutier persoane, instanța reține că nu sunt întrunite condițiile pentru anularea procesului verbal, așa cum a solicitat aceasta, procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 încheiat de intimată fiind legal întocmit și întemeiat deoarece rovinieta nu a fost achitată nici pentru data constatării contravenției din prezenta – 12.07.2011 și nici ulterior acestei date.

Avându-se în vedere pericolul social al faptei săvârșite (art. 5, alin. 5 din OG nr. 2/2001) precum și dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța constată ca sancțiunea aplicată petentei a fost legal individualizată motiv pentru apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului în condițiile în care deși a susținut că desfășoară o activitate de transport cu caracter de permanență cu vehiculele pe care le deține, petenta nu a făcut dovada susținerilor sale în conformitate cu dispozițiile art. 1169 cod civil 1864 (în vigoare conform art. 230 alin. 1 lit. a din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil 2009) cu referire la art. 34 din OG nr. 2/2001. În plus activitatea desfășurată este comercială, producătoare de profit, pentru un domeniu ce este reglementat de OG nr. 15/2002, dar ale cărei prevederi au fost încălcate constant de către petentă, aceasta având înregistrate pe rolul instanței, așa cum rezultă din evidența informatizată a instanței un nr. de 569 plângeri contravenționale pentru fapte contravenționale similare.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.

Prin art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi (27.07.2012) se anulează.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța văzând și dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită în parte pentru considerentele expuse și să dispună anularea măsurii constând în obligarea petentei la plata tarifului de despăgubire de 320 euro.

Instanța va menține celelalte măsuri aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 încheiat de intimată.

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELELEGII

HOTARASTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL MĂRĂCINENI, județ B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 încheiat de intimată.

Înlătură măsura constând în obligarea petentei la plata tarifului de despăgubire de 1375,36 lei.

Menține celelalte măsuri aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 încheiat de intimată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.03.2013.

P., GREFIER,

Red. P.C.

Tehnored. P.A.

4 exemplare/06.04.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3881/2013. Judecătoria BUZĂU