Plângere contravenţională. Sentința nr. 428/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 428/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 24719/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 428/2013

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul B. G. cu domiciliul în municipiul B., . C., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin cu sediul în sector 6, București, .. 401A, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 30.03.2011.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul lipsă fiind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar. Intimata a depus, prin serviciul registratură al Judecătoriei B., planșa foto, copie certificat calificat emis de CERTSIGN SA, copie autorizație de control.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159ind.1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

În temeiul art. 167 al.1 C.proc.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petentă, proba cu înscrisuri și dă cuvântul pe fond pentru dezbateri.

Petentul având cuvântul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție contestat.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 24.10.2011 petentul B. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin, anularea procesului verbal de contravenție R11 nr._ din 30.03.2011.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, la data de 13.10.2010, ora 07,01, s-a reținut in sarcina sa faptul ca autoturismul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe DN2 KM 115+80m, in localitatea Mărăcineni din jud. B., fără a deține rovinieta valabila. Totusi, la data intocmirii procesului verbal, pentru acest autoturism, petentul detinea rovinieta valabila.

Petentul a mai precizat ca, in ceea ce priveste nelegalitatea procesului verbal de contraventie, agentul constatator nu a respectat prevederile art.16 alin.1 (referitoare la prezentarea tuturor imprejurarilor reale ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei), art.16 alin.7 (privind neacordarea posibilitatii de a mentiona eventualele obiectiuni), art.17 din OG nr.2/2001 (lipsind semnatura agentului constatator). De asemenea, conform art.8 alin.6 din O.G. nr.15/2002, organul constatator avea obligatia retinerii certificatului de inmatriculare. Mai mult decat atat, petenta beneficiaza de garantiile specifice materiei penale, din art.6 CEDO, printre care si prezumtia de nevinovatie, sarcina probei apartinand agentilor constatatori.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.31 din OG nr.2/2001, ale O.G. nr.15/2002, ale Ordinului nr.769/2010.

În dovedirea plângerii, petentul a aratat ca intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri.

In acest sens, s-au atașat fotocopii de pe procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din 30.03.2011, factura nr._ din 14.12.2009.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN nua formulat întâmpinare.

În probațiune, intimata a depus planșa foto care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție, adresa BRML, certificat calificat, autorizatie de control.

Intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsa, conform art.242 pct.2 C.proc.civ.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de petent, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 30.03.2011 încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 13.10.2010, orele 07,01, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligată la plata echivalentului în lei al sumei de 96 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, care în partea finală, prevede o amendă de la 250 la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru autoturisme fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 1 alin. (11) lit. (b), (c), rovinieta valabilă este: rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului - în cazul deteriorării acesteia, dovada achitării tarifului de utilizare fiind făcută, în cazul utilizatorilor persoane fizice, prin documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată, sau rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză.

Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Cât privește excepțiile nulității procesului verbal de contravenție, instanța le califica ca apărari de fond, acestea neconstituind excepții procesuale asupra cărora să fie obligată să se pronunțe în condițiile art.137 alin.1 Cod proc.civ.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Referitor la pretinsa nerespectare a dispozițiilor art.16 alin.1, 7 din O.G. nr. 2/2001, aceasta nu este sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal, ci ar putea conduce la anularea acestuia (nulitate relativă, virtuală) numai în condițiile art.105 alin.2 C.proc.civ., care impune invocarea și dovedirea de către petenta a unei vătămări care să nu poată fi remediată decât prin anularea actului constatator.

Astfel, art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 stabilește că procesul verbal trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, și descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Instanța constată că fapta imputată a fost descrisă în mod clar și concis, iar petenta nu a indicat în ce ar fi constat acele împrejurări ce ar putea servi la aprecierea gravității faptei, neinvocând, așadar, o vătămare concretă.

Conform art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001, „in momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”

Pe de alta parte, potrivit Deciziei nr.XXII/19.03.2007 al ICCJ, pronuntata . interesul legii, „nerespectarea cerintelor inscrise in art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului verbal de constatare a contraventiei.”

Insa, instanta constata ca procesul verbal a fost incheiat la sediul intimatei, din Bucuresti, ..401A, sector 6, si nu la locul si in momentul savarsirii contraventiei, respectiv DN2 km115-80m, Maracineni, jud.Buzau. Prin urmare, nici nu exista posibilitatea fizica ca petenta-contravenienta sa isi expuna eventualele obiectiuni in cuprinsul procesului verbal. Acest fapt nu afectează exercitarea dreptului său la apărare, care este asigurat prin posibilitatea de a-și prezenta obiecțiunile, argumentele și probele pe care le consideră pertinente, prin contestarea procesului verbal în instanță, pe calea unei plângeri contravenționale.

Cât privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit mențiunilor din procesul verbal, acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001, de agentul constatator A. S., angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului depus la fila 24 din dosarul cauzei, emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Dispozitiile art.9 alin.2 din Legea nr.455/2001, prevad ca semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv:

a) este legata in mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in așa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila.

Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.

In speta,petenta nu a făcut nicio dovadă pentru a răsturna prezumția de valabilitate a semnăturii electronice.

Nu prezintă importanță faptul că certificatul agentului constatator a fost emis la o dată ulterioară săvârșirii contravenției imputate, constatarea fiind făcută de acesta la data emiterii procesului verbal, 31.05.2011, cu ajutorul mijlocului tehnic, iar nu la data la care autovehiculul a circulat pe drumul național, 03.12.2010.

De asemenea, neluarea masurii retinerii certificatului de inmatriculare, invocata de catre petenta, nu poate conduce la anularea procesului verbal de constatare a contraventiei, atata timp cat aceasta nu este o cauza de nulitate absoluta, chiar virtuala. Din contra, neluarea acestei masuri i-a profitat petentei.

Cât privește susținerile petentei în sensul că procesul verbal a fost încheiat cu încălcarea art.5 alin.7 din O.G. nr.2/2001, conform căruia pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare. Prin urmare, fiecare din faptele reținute în sarcina sa s-a epuizat la momentul încetării deplasării sale pe sectorul de drum respectiv.

Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia corespunde realității, în sensul că la data de 13.10.2010, orele 07,01 vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă, aspect necontestat de altfel și probat prin planșa foto.

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, faptul că ulterior sancționării contravenționale, petenta a achitat tariful de utilizare astfel cum reiese din cuprinsul bonurilor fiscale și rovinietei talon față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator.

În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție.

În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căreia a fost obligat petentul, la care se face referire în procesul verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin. (3) rap. la Anexa nr. 4 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că, potrivit regulilor generale, stabilite de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, despăgubirea poate fi stabilită în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acestei.

Despăgubirea este destinată acoperirii prejudiciului suferit de persoana vătămată prin contravenție, ca urmare a utilizării drumurilor naționale fără achitarea în prealabil a tarifului aferent. Deplasarea petentului pe un drum național, fără să achite contravaloarea tarifului de utilizare, este susceptibilă de a produce pagube materiale intimatei, cuantificate de legiuitor la contravaloarea unei roviniete anuale. Totusi, atata timp cat nu s-a facut dovada existentei acestei pagube, mentinerea tarifului de despagubire conduce la o indemnizare nejustificată a intimatei.

F. de aceste considerente, instanța va înlătura obligația de plată a tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro, stabilită prin prezentul procesul verbal.

În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de către petentul B. G. cu domiciliul în municipiul B., . C., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin cu sediul în sector 6, București, .. 401A, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 30.03.2011.

Anulează procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 30.03.2011.

Exonerează petenta de plata tarifului de despăgubire în sumă de 404,53 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 11.01.2013.

Președinte,Grefier,

Red./I.V.C-tin

Tehnored./E.M./18.01.2013/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 428/2013. Judecătoria BUZĂU