Plângere contravenţională. Sentința nr. 5507/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5507/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 2702/200/2013

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5507

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 01.04.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – B. I.

GREFIER – V. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul M. I. M., cu domiciliul în com. Valea Râmnicului, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, atunci când instanța a amânat pronunțarea, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2013, sub nr_, petentul M. I. a formulat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., plangere contraventionala, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2013.

În motivarea cererii, petentul a aratat ca procesul-verbal mentionat anterior este nul deoarece lipseste mentiunea prenumelui agentului constatator.

Totodata, petentul invoca si netemeinicia procesului-verbal de contraventie deoarece conform art. 3.1.2. din N.M.L. 021-05 valorile masurate ale vitezelor trebuie sa se incadreze in erorile maxime tolerate specificate la pct. 3.1.1., in cauza fapta savarsita incadrandu-se in 2 texte de lege, conform celor mentionate anterior.

În drept, cererea nu a fost motivata..

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că procesul verbal este legal și temeinic, retinandu-se ca in data de 30.01.2013, petentul a fost depistat pe DN2 E85, in afara localitatii Zarnesti, jud. Buzau, circuland cu autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, cu o viteza de 152 km/h.

În drept, a invocat dispozițiile art. 115 și 118 din C.pr.civ.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, de către petent, procesul verbal contestat, iar de către intimat, cazier auto, precum si CD-ul ce cuprind inregistarea video a abaterii, buletin de verificare metrologică, atestat operator, cazier contraventional petent.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție contestat, . nr._, petentul a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de 630 de lei, si retinerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 102 alin. 3, lit. e din O.U.G. 195/2002 R.

S-a reținut în fapt că in data de 30.01.2013, petentul a fost depistat pe DN2 E85, in afara localitatii Zarnesti, jud. Buzau, circuland cu autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, cu o viteza de 152 km/h.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului verbal instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.

În primul rând, instanța, din oficiu verificând forma procesului verbal de contravenție, reține că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OUG 2/2001 și art. 2 din OUG 195/2002.

Conform art. 16 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea. În al doilea rând, referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.

Conform art. 17 din acelasi act normativ lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Analizand forma procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta constata ca la rubrica mentiuni agent constatator nu s-a consemnat prenumele acestuia, desi legea prevede obligativitatea mentionarii lor cumulative.

Astfel, pentru a avea forta probanta procesul-verbal de contraventie trebuie sa fie redactat cu respectarea tuturor prevederilor legale.Or, in cauza de fata, procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost incheiat cu incalcrea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, prevedere a carei incalcare atrage, de drept, nulitatea absoluta a acestuia.

Constatand intervenita nulitatea absoluta a procesului-verbal sub aspectul formei, instanta constata ramasa fara obiect analiza temeiniciei acestuia si a proportionalitatii sanctiunilor aplicate.

Față de aceste aspecte, instanța va admite plangerea contraventionala introdusa de petentul M. I. M. si va dispune anularea procesului-verbal de contraventie ., nr._/30.01.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plangerea formulată de M. I. M., cu domiciliul în com. Valea Râmnicului, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..

Anuleaza procesul-verbal de constatare a contraventiei ., nr._.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2013.

Președinte, Grefier,

B. I. V. C.

Red.B.I../Tehnored.C.V/4 ex/ 29.04.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5507/2013. Judecătoria BUZĂU