Plângere contravenţională. Sentința nr. 5710/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5710/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 28298/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr. 5710/2013

Ședința publică de la 03 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul S. G., cu domiciliul în Buzau,. A, ., împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 28.11.2011 încheiat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C. cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul și intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită ,după care: În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 12.12.2011, petentul S. G. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._/28.11.2011, emis de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –C..

In motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că pentru o scurtă perioadă nu a achitat rovinieta, nefiind o faptă intenționată ci lipsei de cunoaștere că porțiunea de pod rutier care face legătura între două localități, se încadrează în categoria de drum național. Precizează că anterior și ulterior acestei date a achitat contravaloarea rovinietei, pe diferite perioade, ori de câte ori a circulat pe drumurile naționale.

În drept petentul își întemeiază plângerea pe dispozițiile OG 2/2001 și OG 15/2002.

În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: proces-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal (fila 5), copia procesului verbal de contravenție (fila6), act de identitate, bon fiscal nr. 101/06.04.2011, rovinieta talon seria_ (fila 8).

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.11.2011, petentul S. G. a fost sancționat cu amendat de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 120,82 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei -SIEGMCR.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001).

Referitor la temeinicia procesului verbal instanța constată că petentul nu contestă situația reținută în sarcina sa.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 31.05.2011, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă, fapt ce reiese și din susținerile petentului.

Așadar, instanța constă că fapta reținută în sarcina petentei corespunde realității, dar în același timp, verificând sistemul informatic Ecris, se constată că petenta a fost sancționată în mod repetat pentru fapte similare, iar în mai puțin de 30 de zile, i-au fost întocmite mai multe procese-verbale de contravenție, procesul-verbal contestat în prezenta cauză fiind ulterior.

Prin Legea nr.144/2012 a fost modificat art.8 alin.2 din OG nr. 15/2002, în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit art.9 alin.3 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Conform art.12 din OG nr.2/2001, coroborat cu art.15 lin.2 din Constituție, în materia sancțiunilor contravenționale operează excepția de la principiul aplicării legii numai pentru viitor, în sensul că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta (principiul aplicării legii mai favorabile).

Deși în prezenta cauză fapta a fost săvârșită anterior modificării legislative, constatând că noua lege prevede caracterul de contravenție continuă, că interzice încheierea unui nou proces-verbal până la comunicarea primului și stabilește anularea tarifului de utilizare, instanța apreciază că noua lege este mai favorabilă și urmează să dea relevanță acestor prevederi.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul S. G., cu domiciliul în Buzau,. A, ., împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 28.11.2011 încheiat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C. cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal, amenda aplicata si obligația de plata a despăgubirii.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03.04 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. C.C.

4 ex.

23.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5710/2013. Judecătoria BUZĂU