Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 6873/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. - C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul G. R. A., cu domiciliul în G., ., .. 43, jud. G. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordinea de listă, au lipsit petentul G. R. A. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 19.06.2013 întâmpinarea formulată de intimată prin care se invocă excepția tardivității formulării plângerii, certificat calificat pentru semnătură electronică, autorizația de control, dovada comunicării proceselor verbale și planșele foto care au stat la baza emiterii procesului verbal, după care:
Verificându-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, în temeiul art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României, material, în temeiul art. 1 alin. 3 Cod procedură civilă și teritorial, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, să judece cauza.
Instanța ia act că s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimată prin care se invocă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare pe această excepție.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele :
Prin adresa nr. 463/24.02.2012 Judecatoria Galati a inaintat, in temeiul dispozitiilor art. 26 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor, spre competente solutionare plangerea formulata de petentul G. R. A..
Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.02.2012 sub nr._, petentul G. R. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/16.08.2011.
In motivare a aratat ca la data intocmirii procesului-verbal, 04.03.2011, autoturismul cu numar de inmatriculare_ nu mai era proprietatea sa.
Plângerea nu a fost motivata in drept.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, în fotocopie: procesul verbal de contravenție atacat, contractul de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN a formulat întâmpinare (fila 14), prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii plangerii, in motivarea careia a aratat ca procesul-verbal a fost comunicat petentului la data de 01.09.2011, plangerea fiind inregistrata pe rolul instantei la data de 28.02.2012, cu depasirea termenului de 15 zile.
Pe fondul cauzei a aratat ca procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 si 3 din OG nr. 15/2002, in lipsa contravenientului si a martorilor, constatarea contraventiei fiind efectuata cu ajutorul mijloacelor tehnice, apreciind totodata ca potrivit dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 coroborate cu dispozitiile art. 19 din OG nr. 2/2001 ca procesul-verbal a fost semnat cu respectarea prevederilor legale.
In drept a invocat dispozitiile OG nr. 2/2001, ale OG nr. 15/2002, ale Legii nr. 455/2001 si ale Ordinului MTI nr. 769/2010.
In dovedire a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si de orice alte probe doveditoare vor reiesi din dezbateri.
A anexat intampinarii plansa foto, autorizatia de control si certificatul calificat.
In temeiul dispozitiilor art. 137 alin. 1 C.p.c. instanta va analiza cu prioritate exceptia tardivitatii invocata de intimata.
Deliberând asupra excepției tardivității plângerii contravenționale, instanța observă că potrivit dispozițiilor art. 31 din OG nr. 2/2001 plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor poate fi formulată în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001 (OG nr. 15/2002 neconținând dispoziții derogatorii în aceasta privința) comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Astfel cum rezulta din confirmarea de primire depusa la fila 16 dosar petentului i-a fost comunicat procesul-verbal la data de 01.09.2011, data de la care începe să curgă termenul de 15 zile. Astfel, ultima zi în care plângerea putea fi formulată este 19.09.2011 (ultima zi, 17.09.2011, fiind o zi nelucratoare, conduce la prelungirea teremnului pana in prima zi lucratoare ce urmeaza).
Astfel cum se observa, plangerea a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 23.02.2012. desi la dosarul cauzei nu exista dovada modului in care plangerea a fost inaintata instantei, instanta observa ca procesul-verbal contestat poarta viza de intrare la organul fiscal la data de 19.01.2012, astfel incat rezulta ca petentul a formulat plangerea ulterior acestei date.
Având în vedere cele expuse, instanța constată că petentul a depășit termenul de formulare a plângerii contravenționale, motiv pentru care va admite excepția tardivității plângerii contravenționale invocata din oficiu și va respinge plângerea contravențională ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității invocata de intimata.
Respinge plângerea petentul G. R. A., cu domiciliul în G., ., .. 43, jud. G. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, ca tardiv formulata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. E.-CRISTINANEDELCOVICI S.
RED. ECV
TEHNORED. ECV-SN
28.06.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|