Plângere contravenţională. Sentința nr. 613/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 613/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 25408/200/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR. 613
Ședința publică de la 15.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. A.
Grefier: I. D.
Pe rol fiind solutionarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. L. A., domiciliat în Bucuresti, . bis, ., . verbal . 11 nr._ încheiat în data de 19.09.2011 de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ–CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța, în baza art. 150 C.pr.civ, apreciază cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
La data de 31.10.2011, sub nr._, s-a înregistrat pe rolul instanței plângerea contravențională formulată de petenta M. L. A. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/19.09.2011, prin care a solicitat anularea acestuia.
În motivare, a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24.02.2007, a vândut autoturismul . Noul proprietar trebuia să respecte prevederile OG NR.15/2002.
În drept, s-au invocat dispozițiile OG 2/2001.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 24.02.2007- fila 7, instanța constată că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost înstrăinat numitului B. G., încă din data de 24.02.2007, care, in calitate de proprietar nu a procedat la inscrierea in circulatie a autoturismului pe numele sau.
Așadar, instanța constată că încă de la data de 24.02.2007 petentul nu mai era proprietarul autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .
Potrivit art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, revine în exclusivitate utilizatorilor români. Așadar petentul, nemaiavând în proprietate autoturismul este evident că, nu mai este utilizatorul acestuia și nu mai are obligația de a achita rovinieta. Mai mult potrivit art. 3 alin. 3 din OG 15/2002 obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor în/din baza de date revine utilizatorilor acestora, prin urmare revine cumpărătorului obligația de a-și înmatricula autoturismul pe numele său, iar in situatia schimbarii nr. de inmatriculare, îi revine obligatia de a informa in scris intimata.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 ,nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât petentul nu a circulat cu autoturismul respectiv pe drumurile naționale, el nemaiavând în proprietate acest autoturism la data constatării faptei.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulate de petentul M. L. A., domiciliat în Bucuresti, . bis, ., . verbal . 11 nr._ încheiat în data de 19.09.2011 de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ–CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/19.09.2011, întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2013.
P. GREFIER
Tehnored. ALA/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7896/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|