Plângere contravenţională. Sentința nr. 6204/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6204/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 28487/200/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 6204

Ședința publică din 12.04.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. L.

GREFIER: D. A.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petentul D. I. A., cu domiciliul in comuna Vernesti, ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 28.11.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul D. I. A. si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul teren de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata nu a formulat intampinare insa a inaintat la dosar certificat calificat pentru semnatura electronica, autorizatia de control a agentului constatator si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii, petentul a solicitat judecarea cauzei in lipsa, potrivit art. 242 alin. 2 Cod pr.civ., după care;

In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine in vederea solutionarii.

I N S T A N T A:

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 14.12.2011 petentul D. I. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ intocmit la 28.11.2011.

În fapt, petentul a arătat că prin procesul verbal a fost sancționat pe motiv că a circulat fără a deține rovinietă valabilă, că a achitat rovinieta înainte de a i se comunica procesul-verbal, precum și amenda și tariful de despăgubire dispuse printr-un alt proces-verbal pentru o faptă similară.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul-verbal de contravenție contestat, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal, chitanțele din 02.08.2011 si l3.12.2011, factura fiscala nr._/13.12.2011, proces verbal de contraventie similar, C.I. petent.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus la dosarul cauzei imaginea foto detaliu captată de camera video tip ANPR, certificatul calificat al agentului constatator.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ intocmit la 28.11.2011, petentul D. I. a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,82 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Instanța apreciază astfel că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. art. 8 alin. 2 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă. Prin urmare petentul era obligat să dețină rovinietă valabilă la momentul controlului.

Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere împrejurările savarsirii contraventiei.

Astfel, instanța constată ca fiind adevărat că petentul nu deținea rovinieta pentru autoturismul său, la data constatării faptei, însă fapta sa are un grad de pericol social redus, în condițiile în care a recunoscut fapta și a înțeles care sunt consecințele săvârșirii acesteia, achitând rovinieta ulterior pentru o perioadă de 1 an.

Conform dispozițiilor art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, înlăturând și măsura de obligare a petentului la plata tarifului de despăgubire, întrucât acesta a achitat contravaloarea rovinietei pentru perioda de 12 luni, pentru autovehiculul în cauză, la putin timp de la data controlului, intrând în legalitate, astfel că ar fi excesivă obligarea acesteia la plata altor tarife de utilizare.

In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui amenda contravențională cu avertisment și va exonera petentul de plata amenzii aplicate și de plata tarifului de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite in parte actiunea formulata de petentul D. I. A., cu domiciliul in comuna Vernesti, ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 28.11.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.

Dispune transformarea amenzii contraventionale aplicata petentului prin procesul verbal de contraventie . nr._ intocmit la 28.11.2011 de intimata, in sanctiunea "avertisment".

Anuleaza obligarea petentului de a achita tariful de despagubire in suma de 28 Euro, adica 120,82 lei.

Atrage atentia petentului asupra pericolului social al faptei savarsite si îi recomanda ca in viitor sa respecte dispozitiile legale in materie.

Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 12.04.2013.

P., GREFIER,

RED: F.L.

TEHNORED: D.A.

4 ex./ 02.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6204/2013. Judecătoria BUZĂU