Plângere contravenţională. Sentința nr. 6249/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6249/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 28787/200/2011

DOSAR NR_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6249

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.04.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. I.

GREFIER N. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, promovată de petenta . cu sediul în Otopeni, . C., nr. 43, . Ilfov, prin reprezentant V. A., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.11.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petenta . prin reprezentant V. A., lipsă fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 actualizate, cu norme de aplicare, procedura este legal îndeplinită, nu s-a depus întâmpinare; prin serviciul registratură s-a depus de către intimată adresa prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, însoțită de copie certificat calificat și planșă foto.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale, după care:

Instanța procedează la identificarea reprezentantului petentei, V. A., cu CI . nr._, cu domiciliul în B., ., care arată că își însușește plângerea, a mai fost sancționată societatea pentru aceeași faptă, amenzile fiind achitate.

Instanța ia act că plângerea a fost formulată în numele societății petente pe numele căreia a fost emis procesul verbal contestat, sens în care se va rectifica citativul în sistemul ECRIS și, nemaifiind excepții de invocat ori cereri de formulat, acordă cuvântul pe probe.

Petenta, prin reprezentant, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

În temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Petenta, prin reprezentant, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat.

Instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 19.12.2011 petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.11.2011, solicitând anularea procesului verbal.

În fapt, petenta a arătat că a fost sancționată în conformitate cu art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 cu amendă în cuantum de 250 lei și despăgubiri în valoare de 120,82 lei, motivat de faptul că în data de 02.06.2011 ora 10,55 pe DN 2 km 115+80 localitatea Mărăcineni, s-a constatat că a circulat cu vehiculul_, fără a deține rovinietă valabilă.

Petenta a precizat că a mai fost sancționat prin alte două procese verbale emise de intimată în aceeași lună, a achitat deja amenzile și tariful de despăgubire pentru faptele sancționate prin cele două procese verbale, este de bună credință, a achitat rovinieta, cu excepția unei scurte perioade de timp, iar după sesizarea greșelii, a achiziționat rovinieta.

În drept a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

Intimata nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar certificatul de calitate, planșa foto.

Instanța a administrat la propunerea părților proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 28.11.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 02.06.2011 ora 10.55 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând petentei fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 120,82 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Potrivit dispozițiilor art. 34 al (2) din OG 2/2001 instanța investita cu soluționarea plângerii contravenționale verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție si hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție instanța constata ca acesta nu conține nici un viciu de forma care potrivit art. 17 din OG 2/2001 ar atrage nulitatea absoluta.

Pe fondul cauzei, la data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Ulterior încheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.

În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.

În cauza de față, examinând actele dosarului, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat, petentul a mai fost sancționat prin procesul verbal . 11 nr._/21.11.2011 (f 8), pentru o faptă similară, câtă vreme procesul verbal contestat prin prezenta plângere a fost încheiat la data de 28.11.2011.

Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unor contravenții similare, sancționate prin alte procese verbale de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.

F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.

Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta . cu sediul în Otopeni, . C., nr. 43, . Ilfov, prin reprezentant legal V. A., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.11.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.11.2011 încheiat de intimată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2013.

P.,GREFIER,

C. I. N. A.

Red. C.I./tehnor. N. A. 4 ex/24.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6249/2013. Judecătoria BUZĂU