Plângere contravenţională. Sentința nr. 8014/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 8014/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 5139/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.8014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 14.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – I. D. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul P. A. cu domiciliu în . Pașii, ..5, județul B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, emis de către intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petentul P. A. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata prin serviciul registratură a depus la dosar, proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ.,instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 13.02.2012, petentul P. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012.
În motivarea plângerii, petentul a precizat ca in perioada 2.07._11 nu a avut achitata rovinieta aferenta perioadei de utilizare a drumurilor publice conform OG 15/2002 cu modificarile ulterioare, insa acest fapt nu a fost nici pe departe unul intenționat si s-a datorat neverificării datei de expirare a rovinietei anterioare, pe care o cumpărase pe o perioada de un an.
Mai arata ca imediat ce a sesizat ca nu mai are rovinieta valabila a achitat tariful de utilizare pe perioade scurte de timp si numai când a circulat cu autoturismul.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Plângerea nu a fost motivată în drept
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat in instanta însă a înaintat planșa foto privind înregistrarea abaterii. Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie: CI . nr._, f 5, procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, f 6, copie plic, f 7, dovada achitării unei amenzi, f 8, procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, f 9, copie rovinietă, f 10, bon fiscal nr. 3/02.07.2010, f 11, certificat de înmatriculare pentru auto_, f 12, dovada comunicării procesului verbal, f 13, calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator, planșa fotografică a abaterii.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 11.01.2012 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea că la data înscrisă în procesul verbal, 25.07.2011,ora 08,43, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 120,34 lei.
Procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.
Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului înmatriculat sub nr._, la momentul săvârșirii contravenției, în data de 25.07.2011,ora 08,43, nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru acea perioadă.
Însă, instanța constată că, în afară de această faptă comisă pe data de 25.07.2011, în sarcina petentului s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după data de 25.07.2011, fiind sancționat contravențional de mai multe ori. Spre exemplu, se constată că petentul a mai fost sancționat pentru aceeași faptă prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, atașat la dosar.
Intre data constatării săvârșirii acestei, 25.07.2011, si data judecării prezentei cauze, 14.05.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.
Având în vedere că procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, ce face obiectul cauzei, a fost încheiat la data de 11.01.2012, deci la un interval mai scurt de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, atașat la dosar, prin care petentul a fost sancționat pentru aceeași faptă, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, și va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimata C. N..DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite plângerea formulată de petentul P. A. cu domiciliu în . Pașii, ..5, județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.01.2012 emis de către intimată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 14.05.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
P. E. I. D. C.
Red. P.E../Tehnored.I.D.C./4 ex/ 13.06.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BUZĂU | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5382/2013.... → |
---|