Plângere contravenţională. Sentința nr. 8744/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 8744/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 29862/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8744
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. I.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta . cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6 în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/05.12.2011 încheiat de intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu a răspuns nicio parte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 actualizate, cu norme de aplicare, procedura este legal îndeplinită, prin serviciul registratură, intimata a depus adresa prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, copie a certificatului calificatemis de CERTSIGN SA privind semnătura electronica a agentului constatator și planșa fotografică cu constatarea contravenției, nu s-a depus întâmpinare.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind.1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001, după care:
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.167 alin 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii și întrucât nu sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 29.12.2011, petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._/05.12.2011, solicitând în principal anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment și exonerarea acestuia de obligația achitării tarifului de despăgubire în sumă de 28 euro.
În fapt, petenta a arătat în esență că prin procesul verbal . 11 nr._/05.12.2011 a fost sancționată de către un angajat al pârâtei la plata amenzii în cuantum de 250 lei și obligarea acesteia la achitarea unei despăgubiri în cuantum de 28 euro echivalentul a 121,79 lei. Apreciază că măsura dispusă este prea dură ținând cont de faptul că fapta nu îndeplinește condițiile de fond ale unei contravenții, lipsind pericolul social, era la prima abatere și a achitat rovinieta. A mai arătat că neplata taxei de utilizare a drumurilor naționale nu s-a datorat intenției, ci eventual, culpei. Dorește în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.
Intimata a depus planșa foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri: procesul verbal de contravenție contestat, bon fiscal, rovinietă, copie a certificatului calificatemis de CERTSIGN SA privind semnătura electronica a agentului constatator și planșa fotografică cu constatarea contravenției.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 05.12.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 11 nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 06.06.2011, ora 06,47 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei ., pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 121,79 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 și 17 din OG nr.2/2001).
Analizând actul in ceea ce privește legalitatea, apreciază ca acesta a fost legal întocmit cu respectarea condițiilor de forma prevăzute de art. 9, 16, 17 si 19 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității.
Procesul verbal in discuție a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de către agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului, inclusiv persoane juridice (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietara autovehiculului, aspect necontestat de acesta.
Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentei înmatriculat sub nr._, în ziua de 06.06.2011, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petenta nu a făcut dovada că a avut achitată rovinieta pentru acea perioadă. Cu privire la aspectul achitării rovinietei, ulterior săvârșirii contravenției, potrivit înscrisului (f 5) depus de către petentă, în apărare, instanța reține că aceasta a fost plătită doar pentru perioada 31.08._11, nerezultând astfel că petenta a avut o atitudine constantă de bună credință în îndeplinirea obligațiilor sale pecuniare privind circulația pe drumurile naționale.
În ceea ce privește obligarea petentului de plată a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, adică 121,79 lei, instanța va dispune anularea tarifului de despăgubire având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr.144/2012.
Pentru aceste motive, cum sunt îndeplinite condițiile pentru a fi reținută în sarcina petentului săvârșirea contravenției, urmează ca instanța să admită în parte plângerea contravențională și să anuleze tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte plângerea formulată de petenta . cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6, București.
Dispune anularea tarifului de despăgubire în sumă de 28 de Euro aplicat petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/05.12.2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored. N.A.
4 ex/03.06.2013
Operator de Date Cu Caracter Personal_
← Cereri. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2013.... → |
---|