Plângere contravenţională. Sentința nr. 9964/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 9964/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 31/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr. 9964/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. G.,cu domiciliul in Râmnicu Sarat, . ,nr. 116, judetul Buzau împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 12.12.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită ,după care: În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plangerea inregistrata sub nr._ pe rolul acestei instante, petentul PANTAZICA G. a solicitat in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI DIN ROMANIA-CESTRIN anularea procesului-verbal de contraventie . nr._/12.12.2011, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicate cu sanctiunea avertismentulu.
In motivarea plangerii a aratat ca un a avut intentia neachitarii tarifului de despagubire, acesta fiind achitat in mod regulat.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
In dovedirea plangerii a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri, anexand in acest sens procesul-verbal . nr._/12.12.2011, rovinieta.
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal R11 nr._/12.12.2011.
Instanța a încuviințat pentru parti proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/12.12.2011 (fila 4) petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 de lei, fiind totodată obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro, reținându-se că la data de 14.07.2011, km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni - B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinieta valabilă.
În sarcina petentului a fost reținută săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.
Procesul-verbal poate atrage raspunderea contraventionala în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.
În ceea ce priveste legalitatea instanța observă că la încheierea sa au fost respectate dispozitiile art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001.
Petentul nu a contestat nici temeinicia procesului-verbal atacat, sustinerile sale purtand asupra faptului ca desi la data retinuta ca data a savarsirii contraventiei a circulat fara a avea o rovinieta valabila, achita in mod regulat tariful de utilizare a drumului national.
Instanța observă că finalitatea urmarită prin stabilirea obligației de achitare a unui tarif de utilizare a drumurilor nationale, astfel cum a fost circumstanțiată în conținutul art. 12 din OG nr. 15/2002, constă în „finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor”.
Verificând sistemul ECRIS instanța a constatat că petenta a fost sancționată de mai multe ori pentru săvârșirea aceleiași contravenții-ex.pv . nr._/11.01.2012 contestat în dosar_ faptă săv. l a 27.05.2011.
Intre data constatării săvârșirii contravenției contestate si data judecării prezentei cauze, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.
Fapta fiind comisă într-un interval de 30 de zile de la data la care petentul a fost surprins pentru prima dată circulând fără rovinietă valabilă și, reținând că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimata C. N..DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul P. G.,cu domiciliul in Râmnicu Sarat, . ,nr. 116, judetul Buzau împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 12.12.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul verbal, amenda aplicata si obligația de plata a despăgubirii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. C.C.
4 ex.
01.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3536/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 543/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|