Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7128/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7128/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 21182/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7128
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. I.
GREFIER: N. A.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de PROCUROR R. C., din cadrul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale-înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității, promovată de petentul I. DE J. JUDETEAN BUZAU cu sediul în B., ., J. B., în contradictoriu cu intimat L. I. cu domiciliul în ., J. V..
La apelul nominal făcut in ședința publică nu a răspuns nicio parte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură s-a depus adresa emisă de I. De J. Județean B., după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii, întrucât nu s-a făcut dovada unei executări silite efective, nu s-a făcut nici dovada comunicării somației, ori a actelor procedurale în legătură cu executarea.
Instanța, potrivit disp. art.150 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că la data de 03.07.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzau cauza nr._ prin care I. De J. Județean B. a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului L. I. prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.06.2008. Expunând situația de fapt, I. De J. Județean B. a arătat că intimatul - contravenient L. I. nu deține bunuri mobile sau imobile și nu realizează venituri urmăribile.
În probațiune s-au anexat: procesul verbal de contravenție . nr._/25.06.2008, adresa nr. 3591/29.05.2009.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, completată prin Legea nr. 352/21.07.2006.
Analizând actele și lucrările dosarului în contextul legislației în vigoare instanța constă următoarele:
Analizând procesul-verbal de contravenție . nr._/25.06.2008 se constată că sancțiunea amenzii contraventionale in suma de 100 lei a fost aplicată contravenientului L. I. în temeiul Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice. Contravenientul nu a achitat amenda și nici nu deține bunuri sau venituri urmăribile.
Ca urmare a faptului că intimatul nu a achitat amenda și nu a existat posibilitatea executării silite a acesteia, Primăria Comunei Sihlea a înaintat petentului I. de J. Județean B. o adresă pentru a se sesiza instanța de judecată, în vederea înlocuirii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității.
Art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 prevede că în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Conform alin. 4 la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, alin. 5 prevăzând căîn cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Din economia textului de lege mai sus menționat reiese că, pentru a se proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: 1. contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și 2. să nu existe posibilitatea executării silite.
Cea de-a doua condiție, de a nu exista posibilitatea executării silite trebuie apreciată de organele de executare fiscală, prin prisma Capitolului VIII – Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită, art.136-171 cod procedură fiscală, cu respectarea procedurii și a tuturor posibilităților prevăzute de lege pentru executarea silită, executarea bunurilor mobile, imobile etc..
Primăria Comunei Sihlea nu a făcut dovada efectuării vreunui act de executare astfel că nu se respectă procedura specială impusă de codul de procedură fiscală de executare silită a creanțelor fiscale.
Instanța de judecată va retine insa dispozițiile art. 4.2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, conform cărora „nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie ”.
În ceea ce privește noțiunea de “munca forțata sau obligatorie” autorii Convenției s-au inspirat din Convenția nr. 29privind munca forțata sau obligatorie, a Organizației Internaționale a Muncii.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului retine in cauza V. de Mussele c. Belgiei ca menționata Convenție definește in art. 2 par. 1 ca respectiva sintagma desemnează “orice munca sau serviciu ceruta unei persoane sub amenințarea oricărei sancțiuni si pentru care persoana in cauza nu s-a oferit” si apreciază ca aceasta definiție furnizează un punct de pornire in interpretarea art. 4 din Convenție.
Analizând dispozițiile legale interne prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește obligarea la muncă în folosul comunității, un rol esențial joaca împrejurarea ca, prin ea însăși, aceasta măsura este o sancțiune si se executa in baza unui mandat de executare ( art. 15 din O.G. 55/2002). În acest sens, câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, se comunică primarului unității administrativ - teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul, precum și contravenientului.
Rezulta, așadar, ca executarea acestei sancțiuni este similara, prin conținutul ei, executării unei pedepse penale si se realizează prin constrângere, cu ajutorul organelor de politie si sub supravegherea acestora.
De asemenea, Curtea a apreciat ca, pentru a intra sub incidenta art. 4 din Convenție, munca trebuie sa fie “ceruta sub amenințarea oricărei sancțiuni” si de asemenea sa fie prestata împotriva voinței persoanei, care “nu s-a oferit voluntar”.
Ori, apare ca evident, din conținutul textelor ce reglementează instituția înlocuirii amenzii contravenționale cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii, ca aceasta nu este in nici un caz o activitate pentru care contravenientul sa se fi oferit voluntar, ci o sancțiune ce i se aplica, in măsura in care nu are venituri spre a putea fi executata silit amenda contravenționala.
Paragraful 3 al art. 4 din Convenție nu este menit sa limiteze exercițiul dreptului garantat de par. 2 din același articol, ci sa delimiteze conținutul exact al acestuia, cu care formează un tot, si indica ce noțiunea de „ munca forțata sau obligatorie ” nu include, servind astfel ca ajutor in interpretarea art. 4.2 din Convenție. În acest sens, asemănător art. 3, care interzice tortura, art. 4 nu cuprinde nicio restricție autorizată, toate formele de interdicție a aservirii unei persoane având caracter absolut.
Cele patru sub-paragrafe ale art. 4.3, in ciuda diversitatii lor, deriva din principiile de interes general, social, solidaritate si din ceea ce este normal in cursul firesc al lucrurilor. De altfel, principiile care rezidă din aceste dispoziții, au fost preluate și de art. 42 alin. 2 din Constituția României.
De asemenea, art. 4 alin. 2 din Codul muncii definește munca forțată drept orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. A.. 3 lit. a – d prevăd, asemenea Constituției, activitățile care nu constituie muncă forțată.
Având în vedere caracterul de sancțiune al acestei măsuri, instanța constată că, în conformitate cu lit. „a” a paragrafului 3 din art. 4 al Convenției, nu se consideră muncă forțată sau obligatorie orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile prevăzute de art. 5 din Convenție sau în timpul în care se află în libertate condiționată. Ori, dispozițiile respective, preluate și de legea fundamentală, sunt destul de clare, excluzând din sfera noțiunii munca impusă unei persoane condamnate, care este privată de libertate sau este liberată condiționat, obligație ce apare ca un accesoriu al pedepsei principale.
În nici un caz însă, nu se poate considera că s-ar permite o astfel de sancțiune autonomă, în cazul unei persoane care nu a fost condamnată, nefiind nici în detenție și nici în libertate condiționată.
In ce privește sub-paragraful final, respectiv 4.3 lit. d, Curtea a arătat ca, prin noțiunea de “obligații civice normale”, se înțeleg obligațiile ce incumba unei “categorii specifice de cetateni, prin raportare la poziția pe care o ocupa ori funcția pe care sunt chemați sa o îndeplinească in comunitate”, făcând obiectul unui consens social ( V. de Mussele c. Belgiei).
Ori, activitatea la care contravenientul ar fi obligat, nu se încadrează in dispozițiile nici unuia dintre sub-paragrafele art. 4.3 din Convenție, astfel încât, in cazul in care o astfel de măsura ar fi luata independent de acordul acestuia, s-ar produce o incalcare a art. 4.2 din Convenție.
Având în vedere conflictul dintre legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește un drept fundamental al cetățeanului, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, au prioritate normele din Convenție, care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, așa cum se stabilește prin art. 11 alin. 2 din Legea fundamentală.
Față de cele expuse mai sus, având în vedere că Primăria Comunei Sihlea nu a efectuat demersuri reale pentru punerea în executare a amenzii contravenționale, precum și faptul că în lipsa consimțământului contravenientului munca la care instanța l-ar obliga pe contravenient doar pentru motivul că nu există posibilitatea executării sancțiunii amenzii ar echivala cu o muncă forțată, cererea de înlocuire a amenzii cu munca în folosul comunității urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge sesizarea formulată de petentul I. DE J. JUDETEAN BUZAU cu sediul în B., ., J. B., în contradictoriu cu intimat L. I. cu domiciliul în ., J. V..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.04.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored.N.A.
4 ex/20.05.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7315/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013.... → |
|---|
