Reziliere contract. Sentința nr. 4199/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4199/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 19986/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.4199
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 13 martie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: A. C.
GREFIER: F. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamanții I. V. și I. E. domiciliați în comuna Gălbinași, . și pe pârâții I. S., I. C. I. domiciliați în comuna Gălbinași, ., având ca obiect reziliere contract.
La începutul ședinței de judecată, instanța a informat părțile prezente, potrivit art. 6 din Legea nr. 192/2006, asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le-a îndrumat să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele, putându-se adresa în acest sens unui mediator autorizat.
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns pentru reclamanți avocat Sbarcea C. L., lipsă fiind pârâții
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care arata că, acțiunea este la primul termen de judecată, nu a fost timbrată completată taxa judiciară de timbru și timbru judiciar conform rezoluției din data de 18.06.2012,după care:
Apărătoarea reclamanților arată că pârâtul se numește I. S. și nu V. așa cum din eroare a menționat în cererea introductivă că, reclamanții nu au mai contactat-o și nu a achitat taxa de timbru.
Având în vedere că reclamanții nu s-au conformat obligației de a completa taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 9 din O.G. nr. 32/1995, instanța invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul excepția invocată.
Apărătoarea reclamanților având cuvântul pe excepție arată că,lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ ,din 14.06.2012,reclamanții I. V. și I. E. au solicitat,în contradictoriu cu pârâții I. S., I. C. I. ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat între părți și autentificat sub nr. 198 din data de 25.01.2005 la BNP S. M. C., în sensul excluderii din contract a pârâtei I. C. I. și continuarea obligației de întreținere,cu toate consecințele,numai de către pârâtul I. S., cu cheltuieli de judecată.
Cererea nu a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru s-a aplicat timbru judiciar de 0,30 lei.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în anul 2005, au hotărât de comun acord cu pârâții, să încheie contractul de întreținere, moment din care au început să gospodărească împreună iar, în anul 2010, între pârâți au început discuții, divergențe cauzate în special de refuzul pârâtei de a mai acorda întreținerea în toate formele ei,refuz exprimat atât verbal cât și faptic.Ulterior,pârâții au divorțat,pârâta părăsind domiciliul conjugal și stablindu-se la familia C. I..
Ca temei juridic,au invocat dispozițiile art.2263 alin.2,art.2260,art.2254 și următoarele cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanții au înaintat, în fotocopie,contractul de întreținere și actele de stare civilă
Fiind legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare, nu s-au prezentat la judecată și nu au solicitat administrarea de probe.
La termenul de judecată din data de 13.03.2013,din oficiu,văzând prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă,conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii,instanța a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, pe care a admis-o, în adoptarea soluției pledând următoarele argumente:
În speță, reclamanților le revine obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în valoare de 870 lei, calculată conform art.7 lit.a din Legea nr. 146/1997,actualizată, precum și a unui timbru judiciar în valoare de 3 lei, conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Potrivit art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii.
Totodată,art. 9 din O.G. nr.32/1995 prevede că, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispozițiilor acestei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.
În același sens, art. 35 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 prevede că, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor, iar instanțele judecătorești - cu totul excepțional, pentru motivele menționate în rezoluție - pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Conform alin. 5 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Întrucât reclamanții nu s-au conformat obligației de a timbra legal cererea până la primul termen de judecată, instanța va face aplicarea art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. V. și I. E. în contradictoriu cu pârâții I. S.,I.(C.)I., având ca obiect rezoluțiune contract de întreținere,ceea ce face de prisos cercetarea fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția insuficientei timbrări,invocată din oficiu de instanță și, pe cale de consecință:
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. V. și I. E. domiciliați în comuna Gălbinași, . și pe pârâții I. S., I. C. I. domiciliați în comuna Gălbinași, ., având ca obiect rezoluțiune contract de întreținere, ca insuficient timbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.03.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A. L. F.
Red. A.C
Tehnored. F.L
Exempl 6/04.04.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013.... → |
---|